
Judecătorii ieșeni taie aripile Gărzii de Mediu. Colectarea selectivă a gunoaielor a devenit facultativă: caz de la Valea Lupului

Colectarea selectivă a deșeurilor pare să fi devenit o obligație facultativă. Valea Lupului a obținut în instanță anularea unei amenzi aplicate de Garda de Mediu pentru felul în care se strâng gunoaiele în comună. Ca argument s-a adus faptul că și alte comune au fost iertate.
Conform normelor legale privitoare la regimul deșeurilor, localitățile trebuiau să fi atins deja, încă de la sfârșitul anului 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minim 50%. Concret, cel puțin jumătate din deșeurile colectate la nivelul unei localități trebuie să fie colectate selectiv, pentru a putea fi reciclate. Procentul urmează să crească treptat, pentru a ajunge în 2035 la 65%. Un control efectuat în octombrie anul trecut la Valea Lupului s-a soldat cu un avertisment și o amendă de 20.000 de lei pentru că localitatea se afla încă la mare distanță de nivelul de 50%. De altfel, amenda aplicată era cea minimă prevăzită de lege.
Grad de colectare selectivă de 11% la nivel național
Amenda a fost contestată de primăria Valea Lupului în fața Judecătoriei. Aici, reprezentanții comunei au arătat că Garda de Mediu controlase activitatea primăriei în fiecare an, dar nu aplicaseră niciodată nici măcar un avertisment. Acum, se aplicase direct o amendă. Ei au afirmat că nicio localitate din județul Iași și nici măcar din țară nu a reușit să atingă pragul de 50%, ori măcar să se apropie de acesta. Afirmațiile reprezentanților comunei nu sunt eronate. La nivel național, procentul de colectare selectivă a deșeurilor era anul trecut de abia 11%. În fruntea clasamentului pe localități se află municipiul Sibiu, dar și aici procentul de colectare selectivă este de doar 29%.
Reprezentanții comunei Valea Lupului au invocat ca argument și jurisprudența. Anul trecut, Tribunalul a scutit comuna Gorban de amenda aplicată de Garda de Mediu din același motiv. În cazul comunei Gorban, procentul de colectare selectivă era de abia 3,65%, în timp ce în Valea Lupului, el atinsese 17%. „Această comparație evidențiază o discrepanță semnificativă și, în același timp, subliniază necesitatea unei abordări echitabile în aplicarea legii”, au arătat reprezentanții comunei.
De cealaltă parte, oficialii Gărzii de Meidu au arătat că problemele din Valea Lupului nu se rezumau la procentul de deșeuri colectate selectiv. Comuna nu avea elaborată strategia proprie de gestionare a deșeurilor, nu existau spații amenajate pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice sau a celor periculoase și nici nu asigurase protecția mediului. În plus, în extravilanul comunei, pe o suprafață de 1.000 mp, erau depozitate în amestec deșeuri vegetale, saltele, anvelope uzate, deșeuri de plastic și moloz. Deșeurile erau strânse de la locuitori chiar de angajații primăriei cu tractorul și aruncate de-a valma pe tăpșan. Procentul de 17% invocat de primăria comunei rezulta doar dacă se luau în calcul și deșeurile reciclabile colectate și predate de agenții economici. În fapt, procentul colectării selective, aplicat strict deșeurilor strânse de primărie, se ridica la 10,29%.
Dosarul a ajuns la Tribunal
Faptul că nicio localitate nu și-a putut îndeplini obligația legală de a atinge un procent de 50% s-a dovedit a fi argumentul decisiv reținut de magistrații Judecătoriei. „Deşi petentul nu reuşeşte să dovedească faptul că ar fi atins un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere, în acelaşi timp intimatul (Garda de Mediu, n.r.) nu invocă şi nu dovedeşte că alte unităţi administrativ teritoriale ar fi reuşit să atingă deja acest obiectiv”, au arătat magistrații. Aceștia au dispus înlocuirea amenzii cu un simplu avertisment. Soluția Judecătoriei a fost contestată de Garda de Mediu, dosarul urmând să fie reanalizat de Tribunal.
Publicitate și alte recomandări video