Judecătorii le-au dat peste nas juriştilor prefecturii Iaşi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Judecătorii le-au dat peste nas juriştilor prefecturii Iaşi

GALERIE
prefectura iasi
  • prefectura iasi
- +

O ieşeancă s-a trezit că după trei decenii de la obţinerea titlului de proprietate pe un teren de 5 hectare, juriştii prefecturii vor să-i ia jumătate de hectar înapoi.

Pentru Prefectură, haosul din propria arhivă reprezintă un motiv valabil pentru a cere anularea unor titluri de proprietate emise acum mai bine de o generaţie. O ieşeancă dintr-un sat pierdut între păduri a fost chemată în judecată, Prefectura solicitând declararea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate obţinut de tatăl acesteia.

Motivul invocat a fost că titlul de proprietate a fost emis fără suport legal.

C.T. a obţinut în 1993 un titlu de proprietate pe o suprafaţă de 5,2 ha în satul Stejarii din comuna Ţigănaşi. Omul şi-a stăpânit terenul netulburat timp de 20 de ani, până la decesul său, survenit în 2013. În noiembrie anul trecut însă, juriştii Prefecturii au apreciat că C.T. nu ar fi trebuit să primească decât 4,65 ha şi au cerut Judecătoriei constatarea nulităţii titlului pentru 0,55 ha.

"Titlul de proprietate nu are suport legal, întrucât în arhiva Comisiei locale de fond funciar Ţigănaşi şi în arhiva Comisiei judeţene de fond funciar Iaşi nu s-au regăsit cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în anul 1991 şi nici hotărârea de validare pe numele defunctului pentru suprafaţa înscrisă în act", se menţionează în acţiunea Prefecturii.

Conform legii, titlul de proprietate se emite la cererea fostului proprietar al terenului, cererea fiind validată de comisia locală de fond funciar şi supervizată de comisia judeţeană. Titlul nu ar fi putut fi întocmit de Oficiul de Cadastru decât în baza unei hotărâri de validare emise la nivelul Prefecturii.

Dacă titlul ar fi fost emis ilegal, ilegalitatea pleca chiar de la Prefectură. A fost argumentul în baza căruia judecătorii au decis respingerea cererii înainte de Prefectură.

"Emiterea unei hotărâri de validare a unei propuneri de reconstituire a dreptului de proprietate se realizează în condiţiile în care de la comisia locală de fond funciar pleacă o documentaţie cu propunerea de validare a cererii de reconstituire. Astfel, în aceste condiţii instanţa reţine că reclamantul (prefectul, n.r.), în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, invocă propria turpitudine şi anume că de la această comisie a fost înaintată către comisia judeţeană de fond funciar Iaşi o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate fără a fi însoţită de o documentaţie care să susţină cererea", au motivat judecătorii.

Magistraţii au invocat şi timpul scurs de la emiterea titlului de proprietate şi necesitatea menţinerii unui cadru juridic stabil în domeniul funciar. Prefectul şi primăria Ţigănaşi au contestat decizia luată la nivelul Judecătoriei. Magistraţii Tribunalului au rămas ieri în pronunţare asupra cazului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Trişorii

Cătălin ONOFREI

Trişorii

Când Iohannis va realiza că a pierdut definitiv partida s-ar putea să-i vină ideea să măsluiască din nou cărţile!

Filmuletul zilei

opinii

Regula numărul unu

Briscan ZARA

Regula numărul unu

Un şef ales politic nu va fi vreodată unul eficient. Interesele lui vor fi doar personale şi politice (a se citi „de clan”), iar modul lui de lucru cu străinii de partid va fi unul tipic: va ajuta pe unii sau pe alţii pentru a şi-i face apropiaţi şi loiali, iar restul, majoritatea adică, va fi complet neglijată. Şi istoria se repetă.

Sensul lui „To be continued”

Cristina DANILOV

Sensul lui „To be continued”

Ţi s-a întâmplat vreodată ca în timp ce încerci să adormi să te sâcâie insistent proiectul pe care nu ai reuşit să îl finalizezi la serviciu sau să ai în faţa ochiului minţii răzătoarea de legume electrică pe care o tot vezi la reclame şi pe care, din lipsă de timp, nu ai reuşit să o procuri? 

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (III)

Eugen MUNTEANU

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (III)

Argumentaţia autorului în favoarea editării ştiinţifice a textelor vechi se sprijină în acest foileton pe prezentarea unei iniţiative nefericite de a edita Pravila de la Govora (1640), monument important al vechii culturi româneşti.

pulspulspuls

Un ritual străvechi va avea loc diseară la un birou important din târg

PULS

Un ritual străvechi va avea loc diseară la un birou important din târg

O veste neobişnuită şi străvezie ca figura unui strigoi, numai bună pentru sărbătoarea de astăzi, de Sf. Andrei, a venit ca un vârtej azi noapte, odată cu o rafală de vânt care s-a abătut pe strada din faţa redacţiei.

Caricatura zilei

Crenvurșt nevegetal

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.