Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Judecătorii obligă Universitatea “Apollonia” să modifice contractele de studii

GALERIE
universitatea apollonia
  • universitatea apollonia
- +

Documentele conţin clauze contractuale de natură să afecteze interesele studenţilor arată autorităţile. “Doar în România se poate aşa ceva”, spune preşedintele instituţiei de învăţământ.

Universitatea “Apollonia” va trebui să modifice toate contractele pe care le-a semnat cu studenţii săi după ce a pierdut un proces în faţa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Iaşi. În octombrie 2012, universitatea a fost amendată de comisari în urma unui control tematic ce viza universităţile. La momentul respectiv, verificând contractele de studii încheiate de  instituţie, comisarii au identificat clauze contractuale de natură să afecteze interesele studenţilor, potrivit CJPC. Mai precis, în contract se stabilea că în situaţia în care studentul solicită retragerea dosarului după o anumită dată, respectiv 23 octombrie, nu se mai restituie taxa platită. De asemenea, într-un alt articol se preciza că studentul nu va solicita restituirea taxelor achitate în cazul retragerii de la studii,  al exmatriculării  sau al transferării la alte instituţii de şcolarizare. Comisarii au stabilit ca prin aceste prevederi este încălcat un drept al studenţilor, beneficiarii contractelor respective, mai exact libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de servicii, fără a li se impune în contracte clauze care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte. Deficienţa a fost sancţionată cu amendă în valoare de 2.000 lei. Universitatea “Apollonia” a fost nemultumită de sancţiune şi a adresat Judecătoriei Iaşi o plângere împotriva procesului - verbal de constatare a contravenţiei, solicitând anularea acestuia cu argumentul că instituţia protecţiei consumatorilor nu ar avea competenţă de control asupra universităţilor. Judecătoria a admis iniţial plângerea Universităţii, înlăturând amenda aplicată, însă CJPC Iaşi a formulat recurs, iar în data de 22.01.2014 a câştigat procesul, Tribunalul Iaşi admiţând recursul. “În cazul respectiv noi am dispus şi măsura eliminării acelor clauze din contracte, iar în perioada imediat următoare vom verifica dacă s-au conformat. Discuţia  era în legătura preţul serviciilor, indiferent de natura lor. Deci dacă studentul achită taxa integral la începutul anului universitar, dar din diferite motive se retrage înainte de sfârşitul anului, are dreptul să i se restituie o parte din sumă”, a declarat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor. De partea cealaltă, Universitatea “Apollonia” îşi menţine punctul de vedere iniţial, preşedintele Vasile Burlui spunând că numai instanţele româneşti pot lua o astfel de decizie. “Dacă e vorba de amendă, o să o plătim dacă aşa au hotărât instanţele, nu e o problemă, dar legat de contracte nu înţeleg cum se poate lua o astfel de decizie. Doar în România se poate aşa ceva. E vorba despre un contract privat între părţi, fiecare îşi asumă clauzele când semnează. Suntem de părere în continuare că Protecţia Consumatorilor şi-a depăşit competenţa. Altele sunt locurile în care ar trebui ei să facă controale, e o intervenţie forţată, nu ştiu din ce motive”, ne-a spus medicul Vasile Burlui.


 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri