Jumătate din avocații Sucevei primesc ajutoare de la stat
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

vineri, 07.05.2021

Jumătate din avocații Sucevei primesc ajutoare de la stat

GALERIE
avocati
  • avocati
- +

Mai bine de jumătate din avocații suceveni au depus documentația necesară pentru a putea încasa ajutorul financiar oferit de stat. Pentru luna martie cererile mai pot fi depuse la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Suceava până pe 6 mai, iar documentația aferentă lunii aprilie se poate depune până pe 10 mai, potrivit monitorulsv.ro

Suma pe care o primesc avocații este de 4.200 de lei lunar, dar trebuie precizat că de aici trebuie achitate contribuțiile la bugetul de stat, respectiv cele sociale, de sănătate și pensie. Trebuie spus că aceste cereri se pot depune doar online, mai multe informații regăsindu-se pe site-ul AJPIS Suceava.

În cadrul Baroului Suceava activează un număr de 333 de avocați, iar activitatea acestora a fost perturbată aproape în totalitate având în vedere că la instanțe se judecă doar cazurile urgente. Practic, activitatea este aproape blocată în acest domeniu, motiv pentru care s-a și recurs la această formă de sprijin al avocaților.

Nu doar avocații au depus cereri la AJPIS pentru a beneficia de ajutorul statului, ci și alte categorii. În total, au fost depuse circa 4.000 de cereri din partea celor care au firme de genul Persoane Fizică Autorizată, Întreprindere Individuală, Întreprindere Familială, a cooperațiilor meșteșugărești, dar și cei care activează în diferite structuri sportive.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Toni HRIŢAC

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Primarul foloseşte resursele patrimoniale şi juridice ale primăriei ca să-şi gestioneze destinul politic.

Filmuletul zilei

opinii

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

Marte

Neculai SEGHEDIN

Marte

Aşa cum românii au aşteptat în zadar sosirea americanilor (au venit, ce-i drept, dar cam târziu!), aşa şi pământenii au aşteptat invazia marţienilor până când s-au plictisit şi atunci au trimis ei diverşi emisari către planeta vecină.

De ce romanul? (I)

Nicolae CREŢU

De ce romanul? (I)

A trecut de mult vremea întrebării simptomatic reluate pe atunci „De ce nu avem roman?”. În zilele noastre mai că-ţi vine să (te) întrebi, în faţa producţiei de titluri, altceva: dar oare chiar avem atât de mulţi romancieri? Asta, înainte de a-i citi? După lectură, schimbând ceea ce e de schimbat: oare cum s-o fi explicând iluzia atâtor „romancieri” despre ceea ce scriu ai? Pentru că, la drept vorbind, proporţia de autentice romane din „avalanşa” editorială readuce percepţia realităţii la adevărata şi onesta ei măsură.

pulspulspuls

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Una bucăţică de analiză politico-mondenă de Bahlui pe ziua de azi, stimaţi telespectatori, dacă tot e ziua Izvorului Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roşie.

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.