Jurnal de coronavirus: cu mască, fără mască
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Jurnal de coronavirus: cu mască, fără mască

Românii e deștepți

GALERIE
Radu Pavel Gheo
  • Radu Pavel Gheo
- +

Știu că un asemenea titlu stârnește ecouri nostalgice doar în rândul celor de o anumită vârstă, dintre care mulți sunt con­siderați și cei mai primejduiți de noul coronavirus, COVID-19.

Ce poate fi însă mai potrivit pentru a descrie România de după ridicarea stării de urgență și apoi a celei de alertă? De-acum oamenii circulă liber, doar măștile au rămas obligatorii în spațiile închise. Cum spune o glumă (bună) care circulă pe internet și am auzit-o și eu în fața unei instituții financiare respectabile: bine că au legalizat măș­tile la intrarea în bancă, de-acum mai trebuie să ne dea liber și la pistoale și băncile chiar o să devină un loc foarte căutat.

Realitatea românească e însă, ca de obicei, diversă și nu se suprapune pe litera legii. Așa se face că vezi pe stradă oameni care circulă cu masca pe figură, vădit in­comodați, dar liniștiți în sufletul lor că se feresc de virușii împroș­cați prin aer sau care pândesc de câteva zile la vreun colț de stradă. Pe de altă parte, la noi în sat, în micile magazine de la stradă, văd mai degrabă vânzători cu măștile agă­țate după urechi și sub bărbie – clienții, localnicii, intră ca pe vremuri, cu fețe zâmbitoare și deschise, îl salută pe Gicu, îl salută pe Nicu și își văd de treabă, respirând liber aer și, cu puțin ghinion, coronaviruși. Nu­mai că suntem în comunitate, mai toți oamenii se știu și e imposibil ca vecina Leana sau nenea Georgel să fie infectați cu COVID-19, doar ne știm de-atâta vreme, ce naiba?

Dar ce zic eu? Până și la bănci, la respectabilele bănci din oraș despre care vorbeam la început, casierele și casierii preferă să poarte masca sub bărbie. E drept că sunt protejați de panoul de sticlă ridicat prompt încă de acum vreo două luni. Și-apoi – m-am gândit și eu omenește, în timp ce îmi scoteam masca pusă de abia cinci minute și mă scărpinam pe obrazul iritat și scuipam scamele strecurate nu știu cum în gură – cine poate suporta pe față opt ore, fie și cu pauze, masca aia destul de as­pră, al cărei elastic îți provoacă mâncărimi la urechi, în vreme ce pânza de protecție îți irită obrajii, gura, nările? Medicii și asistentele din spitale, desigur, dar ei sunt niște excepții admirabile, abia acum îmi dau seama de asta. Îți trebuie antrenament, pregătire și motivație ca să reziști: când vezi mii de bolnavi și sute de morți, altfel te mobilizezi. La bancă doar hârțoagele și banii sunt fără viață, nu impresionează, nu sperie.

Și-apoi cui îi mai pasă de măști? Eu am aflat de ceea ce presa a nu­mit „marea relaxare“ de la 1 iunie, de redeschiderea teraselor și ridicarea restricțiilor de circulație, într-un mod ce mi s-a părut inedit – dar poate că mă înșel. În noaptea de 31 mai (spre 1 iunie), pe la ora douăsprezece, într-un miros slab de bălegar de vacă, au izbucnit niște bubuituri ca la bombardament, iar pe cerul nostru rural s-au înăl­țat artificii, jerbe și rachete cât să facă din noapte zi. Nu erau artificii banale, cumpărate pe sub mâ­nă la pachet, ci din acelea profesioniste, coordonate de un specialist artificier. Așa se serbează eliberarea și relaxarea. Iar după vreo două zile, când am ieșit în curte, aerul tremura de vuietul muzicii populare ce se revărsa dinspre un local aflat nu departe, la vreo jumătate de kilometru de casa noastră. Și înțeleg: după ce au răbdat atâta sub oprimarea coronavirusului, oamenii trebuie să se relaxeze cumva.

Au reapărut și cele două-trei mese de plastic din fața unui butic local, unde, fie ziuă, fie seară, vreo cinci-șase oameni își beau țoiurile de tărie și berile la pet și discută aprins politica zilei și ultimele bârfe rurale. Le duceam dorul. Acum, când îi văd cum stau acolo, la fel ca anul trecut și ca acum doi ani și de cine știe când, aproape nas în nas, fără măști, fără mănuși, numai cu palmele goale și paharele pline, mă gândesc că nu-i nici coronavirusul atât de negru. Din când în când văd pe internet câte un articol care pomenește de un al doilea val de contaminări, însă mi se pare ceva atât de îndepărtat și de improbabil, că numai cumin­țenia și disciplina mă mai fac să-mi trag masca pe nas când intru în buticul ăla să cumpăr biscuiți. Mă uit la oamenii de la mesele de plastic, înrădăcinați în scaunele lor, și sunt convins că asta-i realitatea, asta-i normalitatea. Poate că asta și e.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Alexandru LĂZESCU

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Încercând să revină la formulele tradiţionale de abordare în chestiunea conflictului israeliano-palestinian, formule care au eşuat de fiecare dată în trecut, şi la negocierile cu Iranul, administraţia Biden nu a făcut decât să destabilizeze şi mai mult situaţia din regiune facilitând probabil ascensiunea grupării teroriste Hamas.

Filmuletul zilei

opinii

Eu, El, Supremul

Nichita DANILOV

Eu, El, Supremul

În ciuda dansului diplomatic mai mult sau mai puţin impus din afară, fiecare parte stă la cotitură şi aşteaptă ca partea adversă să facă un pas greşit şi să clacheze.

Plugarul şi moartea

Dana ȚABREA

Plugarul şi moartea

Nu e foarte evident ce se petrece în Plugarul şi moartea deoarece, dincolo de revolta protagonistului faţă de fenomenul morţii - o revoltă deopotrivă disperată şi sfidătoare - sau de justificările aduse de personajul Moartea, nu avem o poveste aşa cum poate ne-am fi aşteptat. Cu toate acestea, datorită proiecţiilor şi a filmărilor, unele realizate de sus, a modului în care se jonglează cu decorul din scenă şi cu cel proiectat, deşi oarecum static, luând forma unei meditaţii de scenă, spectacolul are un ritm al său, chiar dacă unul mai mult interior, la care contribuie culorile, formele, hiperbolele artistice (imagini supradimensionate) şi sunetele.

Cale bătută de la ţară la oraş

Michael ASTNER

Cale bătută de la ţară la oraş

Gata. Bagajele-s făcute.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

Rabla

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.