UPDATE – Reacţia Societăţii Române de Radiodifuziune în cazul afirmaţiilor pro-Georgescu ale redactorului şef de la Radio Iaşi/Jurnaliștii de la Radio Iași îi cer demisia redactorului-șef, Nicolae Tomescu, în urma unei postări pe Facebook referitoare la Călin Georgescu

luni, 10 martie 2025, 11:27
6 MIN
 UPDATE – Reacţia Societăţii Române de Radiodifuziune în cazul afirmaţiilor pro-Georgescu ale redactorului şef de la Radio Iaşi/Jurnaliștii de la Radio Iași îi cer demisia redactorului-șef, Nicolae Tomescu, în urma unei postări pe Facebook referitoare la Călin Georgescu

Mai mulți membri ai redacției Radio Iași i-au cerut demisia lui Nicolae Tomescu, redactorul-șef al instituției, după o postare realizată pe contul de Facebook al postului public, în urma deciziei Biroului Electoral Central de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu.

UPDATE – Societatea Română de Radiodifuziune susţine că a dispus o analiză în cazul redactorului-şef al Radio Iaşi, Nicolae Tomescu, după ce acesta a scris pe Facebook că Biroul Electoral Central ar fi luat o decizie fără “argumente“ şi “dovezi legale“ pentru a respinge candidatura lui Călin Georgescu. Totodată, SRR afirmă că “se delimitează de orice fel de abatere de la deontologia profesională“, scrie news.ro.

“Societatea Română de Radiodifuziune se delimitează de orice fel de abatere de la deontologia profesională şi normele legale şi, totodată, a dispus analiza cu celeritate a situaţiei. În regim de urgenţă, la nivelul SRR au fost analizate şi luate primele măsuri faţă de informaţiile apărute în mediul public, pe pagina de Facebook a Radio Iaşi, care au fost preluate de media online“, se arată într-o precizare a SRR pentru News.ro, fără însă a fi precizate care au fost măsurile dispuse.
Conducerea SRR mai arată că, în conformitate cu Legea de organizare şi funcţionare a SRR, ”ştirile şi informaţiile trebuie difuzate în mod fidel, iar comentarea lor trebuie făcută cu obiectivitate, fără nicio influenţă”, iar SRR va sancţiona orice încălcare a deontologiei profesionale.
“SRR este un serviciu public independent editorial, iar jurnaliştii au obligaţia să păstreze echidistanţa politică în întreaga lor activitate profesională“, adaugă Serviciul de Comunicare  şi  Relaţii Publice din cadrul SRRR.
Redacţia Ştiri Radio România Iaşi a cerut, luni, demisia redactorului şef Nicolae Tomescu, după ce acesta a scris pe Facebook că Biroul Electoral Central ar fi luat o decizie fără “argumente“ şi “dovezi legale“ pentru a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.
De asemenea, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Daniel Şandru, a transmis că a solicitat explicaţii oficiale de la redactorul şef al Radio Iaşi, accesul pe pagina de Facebook a redacţiei fiindu-i blocat.
Jurnaliştii din cadrul redacţiei Radio Iaşi au transmis, luni, un mesaj în care arată că se delimitează “ferm“ de practicile care au afectat grav credibilitatea editorială şi imaginea postului public regional.
Redactorul şef al Radio Iaşi, Nicolae Tomescu, a scris, duminică seară, pe pagina de Facebook a instituţiei media că ”lui Călin Georgescu i-a fost interzisă, de BEC (10 voturi la 4), participarea în alegerile prezidenţiale, deşi a adus în sprijinul său 324.000 de semnături. Se pare că membrii Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura nu au prezentat argumente /raţionamente şi dovezi legale”.

ȘTIRE INIȚIALĂ

„În acest context, afirmațiile publicate aseară, 9 martie 2025, de redactorul-șef, Nicolae Tomescu, pe pagina de Facebook a Radio Iași, cu privire la decizia Biroului Electoral Central de a respinge dosarul de candidatură înregistrat de Călin Georgescu, reprezintă o nouă dovadă a derivei editoriale și a unui management păgubos pentru un post public regional. Ne delimităm total față de acestea!”, arată jurnaliștii Radio Iași.

„Nu au prezentat argumente/raționamente, dovezi legale, pe timpul votului”

Ziarul de Iași i-a cerut lui Nicolae Tomescu un punct de vedere pe această temă, dar până la ora redactării acestei știri nu a primit niciun răspuns.

„Se pare că membrii Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura nu au prezentat argumente/raționamente, dovezi legale, pe timpul votului și, fără dezbatere, decizia finală a invocat jurisprudența constituțională”, a scris Tomescu pe contul Radio Iași.

În urma acestei postări, Daniel Șandru, președintele executiv al IICCMER, i-a solicitat un răspuns public, dar, susține profesorul ieșean, i-a fost blocat accesul la contul Radio Iași, motiv pentru care i-a cerut și el demisia lui Tomescu.

„Drept urmare, mi-a fost blocat accesul la pagina oficială de FB a unei instituții publice”

„Redactorul-șef al postului public Radio Iași, Dl Nicolae Tomescu, a postat în această seară pe pagina oficială FB a instituției următoarele alegații: «Redactorul-șef al postului public Radio Iași, Dl Nicolae Tomescu, a postat în această seară pe pagina oficială FB a instituției următoarele alegații:”Lui Călin Georgescu i-a fost interzisă, de BEC (10 voturi la 4), participarea în alegerile prezidențiale, deși a adus în sprijinul său 324.000 de semnături.

Se pare că membrii Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura nu au prezentat argumente /raționamente și dovezi legale/. Călin Georgescu dispune de 24 de ore pentru a depune o plângere; Curtea Constituțională a României are la dispoziție alte 48 de ore pentru a o evalua. Nicolae Tomescu»

L-am întrebat, în secțiunea comentarii, de unde rezultă ceea ce susține în cel de-al 2-lea paragraf și dacă ceea ce face este jurnalism. Drept urmare, mi-a fost blocat accesul la pagina oficială de FB a unei instituții publice. Ca atare, îi solicit o explicație publică Doamnei Manager Claudia Crăcăleanu – Claudia Iacob cu privire la această situație. Solicit, de asemenea, demisia D-lui Nicolae Tomescu din funcția de redactor-șef al postului public Radio Iași pentru răspândirea de informații false.

L.E. Curajosul domn Nicolae Tomescu a modificat prin completare cel de-al doilea paragraf. Dovada, însă, e mai jos. Așadar, rămâne cum am stabilit – demisia, Domnule Tomescu!”, a scris Șandru pe Facebook.

Postarea integrală a jurnaliștilor de la Radio Iași

„Redacția Știri Radio România Iași se delimitează ferm de practicile care au afectat grav credibilitatea editorială și imaginea postului public regional!

De-a lungul anilor, Redacția Știri și-a onorat misiunea sa de informare, prezentând subiecte de interes public într-un mod echilibrat, imparțial și fără a periclita standardele etice ale jurnalismului. Acest angajament față de corectitudine a fost totuși umbrit de deciziile de management care au permis derapaje serioase ce au afectat imaginea instituției.

În acest context, afirmațiile publicate aseară, 9 martie 2025, de redactorul-șef, Nicolae Tomescu, pe pagina de Facebook a Radio Iași, cu privire la decizia Biroului Electoral Central de a respinge dosarul de candidatură înregistrat de Călin Georgescu, reprezintă o nouă dovadă a derivei editoriale și a unui management păgubos pentru un post public regional. Ne delimităm total față de acestea!

Blocarea accesului la pagina de Facebook Radio Iași a președintelui executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în urma unei întrebări publice legitime, arată un dispreț față de principiile transparenței, dar și o detașare completă față de orice potențială tragere la răspundere.

În ultimii ani, prin acțiunile noastre publice, precum și în scrisorile deschise asociate, am contestat decizii manageriale precum asumarea de către managerul Radio Iași, Claudia Crăcăleanu, a unor cifre de audiență în scădere, promovarea unor persoane fără competențe jurnalistice în calitate de realizatori de emisiuni, inclusiv numirea unei casiere în acest rol, derapaje publice de notorietate, culminând cu incidentul din noiembrie 2023, când artista Irina Loghin a fost scoasă de pe scenă de către același angajat, declanșând un scandal de proporții.

Sub managementul actual, Radio Iași, prin redactorul-șef, Nicolae Tomescu, a fost implicat în distribuirea de conținut antivaccinist, preluat dintr-o sursă contestabilă pe pagina de Facebook a postului, o abatere gravă de la misiunea noastră de informare echidistantă. În plus, folosirea contului de Facebook al instituției de către Redactorul-Șef pentru a posta mesaje care reflectă poziții personale sau activități private (precum notele sale de călătorie) reprezintă un comportament inadecvat și inconsecvent cu standardele unui post public. Mai mult, anul trecut, aceeași conducere a aprobat desemnarea unui coordonator al campaniei electorale, deși acesta ocupa fotoliul de consilier local al unui partid politic.

Considerăm că toate aceste aspecte nu reprezintă o problemă izolată, ci o responsabilitate directă a actualei conduceri, care a tolerat și, în unele cazuri, a girat aceste abateri.

Solicităm #demisia conducerii Radio Iași, a doamnei manager Claudia Crăcăleanu și a domnului Nicolae Tomescu din funcția de redactor-șef, ca un prim pas necesar și urgent pentru restabilirea încrederii față de cel mai ascultat post public regional.”

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii