Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Justiţia franceză emite mandat internaţional de arestare pentru liderul Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi

GALERIE
abu
  • abu
- +

Justiţia franceză a emis un mandat internaţional de arestare pe numele lui Abu Bakr al-Baghdadi, ”califul” autoproclamat al grupării Statul Islamic (SI), şi unul pe numele lui Abou Mohammed al-Adnani, un fost purtător de cuvânt, presupus mort, al organizaţiei jihadiste, au declarat vineri surse judiciare pentru AFP.

Aceste mandate de arestare au fost emise de către judecători de instrucţie în cadrul unei proceduri judiciare deschise la 8 octombrie de către Parchetul Naţional francez Antiterorist (PNAT) cu privire la ”conducerea sau organizarea unei asocieri de răufăcători teroristă criminală”, a precizat sursa citată.

La începutul lui septembrie, cinci avocate ale părţilor civile, Héléna Christidis, Aurélie Coviaux, Constance Dewavrin, Frédérique Giffard şi Aude Rimailho, au cerut un mandat internaţional de arestare pe numele ”şefului suprem” al SI.

”Dacă şeful Daech (acronimul arab al SI) nu face obiectul unui mandat internaţional de arestare în dosarul atentatelor de la 13 noiembrie 2015, cele mai grave comise vreodată în Franţa, în ce dosar va fi inculpat?”, declarau ele pentru Le Figaro.

RECOMPENSĂ

Abu Bakr al-Baghdadi nu a mai dat vreun semn de la 16 septembrie, când şi-a îndemnat susţinătorii să-i salveze pe jihadiştii deţinuţi în închisori în Siria şi Irak.

”Nu ezitaţi să-i salvaţi spărgându-le asediul cu forţa şi să le urmăriţi călăii în rândul anchetatorilor şi judecătorilor”, îndemna el într-un mesaj audio difuzat pe Telegram. ”Cum poate un musulman să continue să trăiască în timp ce femei musulmane zac în taberele dispersării şi închisorile umilirii?”, adăuga el.

Pe capul liderului SI, a cărui moarte a fost anunţată în mai multe rânduri de autorităţi din întreaga lume, Departamentul de Stat american a pus o recompensă în valoare de 25 de milioane de dolari.

Mohammed al-Adnani, un fost purtător de cuvânt oficial al SI, însărcinat cu operaţiuni externe, este presupus mort, potrivit mai multor surse.

El ar fi fost ucis la 30 august 2016 în apropiere de Al Bab, în nord-vestul Siriei, într-un bombardament aerian.

El este cel care a inspirat, în septembrie 2014, mai mulţi terorişti francezi printr-un îndemn înfiorător.

”Dacă nu puteţi detona o bombă sau trage un glonţ, descurcaţi-vă să fiţi singuri cu un necredincios francez sau american şi spargeţi-i capul cu o piatră, omorâţi-l cu lovituri de cuţit, răsturnaţi-l cu maşina, aruncaţi-l de pe faleză, strangulaţi-l, otrăviţi-l”, îndemna el într-un lung mesaj audio difuzat de Al Furqan, unul dintre principalele canale de comunicare al SI.

Potrivit lui Romain Caillet, un specialist în mişcarea jihadistă la nivel mondial, ”Mohammed al-Adnani va rămâne cel care a anunţat «restaurarea califatului» în iunie 2014”.

SI a revendicat mai multe atentate comise pe teritoriul francez în ultimii ani, inclusiv pe cele de la 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi, la Paris şi Saint-Denis.

”Califatul” SI, proclamat de Abu Bakr al-Baghdadi în 2014 de o parte şi de alta a frontierei dintre Irak şi Siria, a fost învins militar la 23 martie, însă haosul în domeniul securităţii în regiune alimentează temeri cu privire la o reapariţie a organizaţiei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri