vineri, 29.03.2024
Un tribunal de la Moscova a comutat luni condamnarea la închisoare a unui actor, acuzat de ”violenţe” în timpul unei manifestaţii, într-o pedeapsă de un an de închisoare - cu suspendare, potrivit unui jurnalist al agenţiei franceze prezent la proces, relatează AFP.
Pavel Ustinov, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat la jumătatea lui septembrie la trei ani şi jumătate de închisoare - cu executarea -, după ce a fost găsit vinovat de faptul că a opus rezistenţă arestării şi a provocat rănirea unui poliţist, în timpul unei manifestaţii a opoziţiei.
Eliberat pe cauţiune la 20 septembrie, Pavel Ustinov neagă acuzaţiile reţinute împotriva sa şi dă asigurări că s-a aflat din îmtâmplare la locul manifestaţiei, una dintre adunările organizate în această vară de opoziţia din capitală în semn de denunţare a respingerii mai multora dintre candidaţii săi în alegerile la Parlamwntul Moscovei.
Această contestare din ultimele luni este fără precedent în Rusia, de la manifestaţiile din 2011-2013 care denunţau presupuse fraude electorale.
În alegerile regionale şi locale de la 8 septembrie, Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin a pierdut o treime din mandate la Moscova, dar şi-a păstrat majoritatea.
Cuvinte cheie: + pavel, ustinov, inchisoare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |