Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Justiţia vs clanul interlop Corduneanu: radiografia unei ruşini

GALERIE
clan corduneanu
  • clan corduneanu
- +
O anchetă prezentată cu surle şi trâmbiţe de autorităţi pare a se fi transformat într-un fiasco în justiţie. Dosarul în care cei mai importanţi membri ai clanului Corduneanu au fost arestaţi a ajuns la aproape 100 de termene şi nici măcar nu au fost audiaţi toţi martorii
 

În 2010, la Iaşi, era trimis în instanţă cel mai complex dosar de crimă organizată de până atunci. Un dosar cu zeci de volume şi sute de mii de pagini era înaintat Tribunalului, inculpaţi fiind cei mai cunoscuţi interlopi pe care i-a avut Iaşul în ultimele două decenii şi jumătate: fraţii Corduneanu. Cunoscuţi de tot oraşul, admiraţi de unii, însă condamnaţi de cea mai mare parte a opiniei publice, fraţii Corduneanu păreau în acel an 2010 să fie, în sfârşit, îngenuncheaţi de justiţie. Imaginile cu ei în cătuşe ţineau primele pagini ale tuturor ziarelor din oraş prevestindu-se apusul clanului interlop numărul 1 din oraş.

100 de termene, 40 de recursuri

Dosarul în care aproape 30 de persoane erau trimise în judecată, alături de cei mai importanţi membri ai clanului Corduneanu, a fost instrumentat de procurorul Vasile Chifan, pe atunci anchetator în cadrul DIICOT Iaşi. Costel, Adrian, Gelu sau Vasilică Corduneanu, principalii pioni ai grupării, se aflau şi ei pe lista inculpaţilor alături de cei mai importanţi acoliţi şi colaboratori ai clanului. Acuzaţiile erau de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj sau spălare de bani.

Metodele de teroare şi de îmbogăţire a clanului, precum şi discuţii detaliate despre modul în care Cordunenii subjugaseră Iaşul erau prezentate în clar în actele de la dosar. Părea a fi un dosar în care toţi inculpaţii se vor alege în scurt timp cu condamnări. Înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş, cauza a devenit însă un exemplu de lentoare a justiţiei. Până acum s-au judecat nu mai puţin de 97 de termene de judecată şi judecătorii nu au finalizat nici măcar de audiat toţi martorii. 40 de recursuri (cale de atac specifică vechiului cod penal) sau contestaţii au fost, de asemenea, formulate în acest proces, fie de inculpaţi, fie de procurori.

Eliberaţi unul câte unul

Între timp, toţi membrii importanţi ai clanului, fără excepţie, au fost eliberaţi din arest preventiv şi s-au întors acasă la Iaşi. Memorabile rămân cererile lor prin care solicitau să părăsească Iaşul invocând că sunt săraci şi că s-au angajat în alte oraşe din ţară. Toate au fost admise, deşi sub nasul judecătorilor Cordunenii conduceau maşini de zeci de mii de euro şi se pozau cu teancuri de euro şi dolari.

La începutul acestui an, din cauza împlinirii termenului rezonabil privind controlul judiciar, judecătorii de la Tribunalul Maramureş au revocat inclusv măsurile controlului judiciar impuse pentru câţiva dintre interlopii inculpaţi în acest caz.
Paradoxal este că mai mulţi complici de-ai Cordunenilor au fost deja condamnaţi. Din dosarul-mamă instrumentat împotriva clanului, procurorul Vasile Chifan a disjuns altele trei, în care erau descrise fiecare palier infracţional al clanului: înşelăciuni bancare, intabulări ilegale sau reţeaua de hoţi. În cazul celor care au luat credite bancare pentru Corduneni, de pildă, la Iaşi, s-au pronunţat deja condamnări, cu suspendare ce-i drept, însă mai mult decât ce a reuşit, până acum, să facă justiţia împotriva celor mai importanţi interlopi ieşeni.
 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri