VIDEO/FOTO Și-au înfipt BMW-ul cu viteză într-un cap de pod. Patru răniți, dintre care doi în stare gravă
UPDATE 1.Tânarul în vârsta de 33 de ani a fost intubat, fiind inconstient a fos (...)
citeste totjoi, 18.08.2022
Kamala Harris, vicepreşedintele Statelor Unite, aflată săptămâna aceasta într-o scurtă vizită în Asia, a criticat regimul de la Beijing pentru acţiunile de intimidare din Marea Chinei de Sud.
Harris a făcut mai multe remarci privind China într-un discurs susţinut în Singapore, de unde marţi urmează să plece în Vietnam. Vizita ei în Asia este văzută ca o încercare de reafirmare a angajamentului SUA faţă de regiune. Ea a acuzat Beijingul de acţiuni de constrângere şi intimidare în Marea Chinei de Sud, zonă ce a stârnit tensiuni în ultimii ani, informează BBC. Vicepreşedintele a spus că Statele Unite vor fi alături de aliaţi „în faţa ameninţărilor”.
În discursul ei, la fel ca la conferinţa de presă susţinută marţi împreună cu prim-ministrul singaporez, a vorbit puţin despre retragerea trupelor din Afganistan, decizie pe care a caracterizat-o drept „curajoasă şi corectă”. Harris a a criticat China pentru că revendică „mare parte din Marea Chinei de Sud” despre care a spus că se bazează pe intimidare şi constrângere.
„Aceste afirmaţii ilegale au fost respinse în 2016 printr-o decizie a tribunalului arbitral şi acţiunile Beijingului continuă să submineze ordinul bazat pe reguli şi să ameninţe suveranitatea naţiunilor”, a declarat ea.
Harris a făcut astfel referire la o victorie legală a Filipine în faţa Chinei privitor la incursiunile teritoriale în Marea Chinei de Sud. Din 2012 şi în ciuda deciziei tribunalului, a existat o prezenţă constantă a pazei de coaste chineze acolo, iar pescarii filipinezi au raportat cazuri de hărţuire din partea autorităţilor.
În ultimii ani, China a arătat tot mai multă determinare legat de ce susţine că reprezintă drepturi vechi de secole asupra regiunii contestate şi şi-a reconstruit prezenţa militară pentru a susţine aceste afirmaţii. Alte ţări, inclusiv Japonia, revendică proprietatea unor mici insule şi recife şi, odată cu ele, acces la resurse.
Deşi problema Mării Chinei de Sud este una majoră, vizita lui Harris a fost în mare parte umbrită de plecarea americanilor din Afganistan, care ar trebui să fie finalizată până la 31 august. Ea nu a detaliat pe această temă, însă multe dintre întrebările care i-au fost adresate au abordat subiectul. Preluarea puterii în ţară de către talibani în doar zece zile a şocat lumea întreagă. Au fost făcute comparaţii cu aşa-numita cădăre a Saigonului în 1975. Kamala Harris este primul vicepreşedinte american ce va vizita Vietnamul.
Cuvinte cheie: + Kamala Harris, Marea Chinei de Sud, SUA, amenintare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O femeie i-a tăiat organele genitale iubitului ei, după ce acesta a încercat să-i violeze fiica
VIDEO Un tren se târăște prin fața șoferilor opriți la barieră. ”Zici că mecanicii trag trenul”
VIDEO Inconștiență pură. Trambulină pentru copii montată pe acoperișul unui bloc
Cât va primi David Popovici pentru uluitoarele sale performanțe de la Europenele de natație
Româncele se bat între ele pentru aur la Europeanul de tenis de masă
Unde vor fi 40 de grade în România, în următoarele 4 zile. Cât de cald va fi în Iași
FOTO Cum s-a desfășurat simularea de dezastru nuclear la CET Holboca
VIDEO Copac scăpat de un ”Dorel” de la ISU Pitești peste un BMW de 120.000 de euro
Margherita de la Clejani și o tânără de 17 ani, înjunghiate pe stradă de un bărbat pe trotinetă
OMS recomandă vigilenţă după contaminarea unui câine cu variola maimuţei
„Dansuri simfonice”, un concert al Filarmonicii în Amfiteatrul Palas
„Cel mai cool premier” - Sanna Marin. Ucrainenii o apără, moraliştii Kremlinului o fac „drogată”
Incendiul din parcul Serra da Estrela (Portugalia) a mistuit deja aproximativ 25.000 de hectare
Fraudă fiscală de miliarde de euro în Germania. Cancelarul Scholz, nevoit să ofere explicaţii
Rusia anticipează o creştere de 38% a veniturilor din exporturile de energie în acest an
Primăria Iaşi întrerupe vineri de ora 14,30 programul cu persoanele fizice şi cele juridice
Serviciile de productie video – cost neglijabil, ROI urias! Iata de ce sunt atat de eficiente! (P)
România a donat echipamente militare Ucrainei din a patra zi de război
INTERVIU Majoritatea părinţilor nu au avut parte de educaţie sexuală corectă
Profesorii debutanţi, 100 lei în plus la salariu. Este de ajuns?
HBO Max va elimina de pe platformă 36 de titluri, inclusiv 20 originale
Bărbat condamnat la închisoare pentru ultraj judiciar, prins în Italia
România, printre ţările UE cu o rată anuală a inflaţiei ridicată în luna iulie
Nicolae Ciucă: Rectificarea bugetară este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a PIB
Cătălin Chirilă, calificat direct în finală la canoe 1000 metri, la CE de kaiac-canoe de la Munchen
Indicele ROBOR la trei luni a coborât uşor joi, la 7,97% pe an
A murit Hanae Mori. Celebrul designer japonez a realizat rochia de mireasă a împărătesei Japoniei
Poliţia federală din Brazilia îl acuză pe preşedintele Bolsonaro de alarmism legat de COVID
David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, la CE de Nataţie
Rafael Nadal, eliminat de Borna Coric în turul doi la Mastersul de la Cincinnati
Accident cu şase răniţi şi un mort după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un stâlp
Sute de scriitori vor citi din opera lui Salman Rushdie în semn de solidaritate
Iesencele cu virste intre 25 si 64 de ani pot face astăzi gratuit testul Babes Papanicolau
Wizz Air anunţă înfiinţarea a trei noi curse de la Iaşi: Memmingen, Basel Mulhouse si Copenhaga
Robert De Niro va juca dublu rol în „Wise Guys”, o dramă despre mafie
Bianca Ghelber, medalie de aur în finala probei de aruncarea ciocanului. Perfomanţă deosebită
Emma Răducanu a eliminat-o şi pe Victoria Azarenka la Cincinnati în 62 de minute
Celulele sistemului imunitar ne-ar putea proteja de AVC sau demență
Ioan Alexandru TOFANAdmitere nouă, obiceiuri vechi |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Bogdan ILIESCUPerpetuum praedictionem |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.