Kamala Harris (I)

„Cine controlează prezentul, controlează trecutul. Cine controlează trecutul, controlează viitorul.” Este unul dintre citatele celebre extrase din volumul „1984” al lui George Orwell. Însă, după cum observa cineva, acest avertisment al lui Orwell a ajuns un adevărat manual de acțiune pentru cercuri politice, intelectuale și mediatice influente, predominant din stânga radicală.

În „Le livre du rire et de l’oubli”, volum apărut în 1978, Pavel Kundera povestește o întâmplare din 1948 când noul lider comunist ceh Klement Gottwald a ținut la Praga, dintr-un balcon, o cuvântare în fața a sute de mii de cetățeni. Alături de el erau alți membri proeminenți din conducerea partidului între care și Vladimir Clementis, viitorul ministru de externe. Ningea, era frig, așa că îngrijorat că liderul comunist Gottwald s-ar putea îmbolnăvi, Clementis și-a scos căciula de blană și i-a pus-o pe cap acestuia. Bineînțeles, s-a făcut atunci o fotografie care imortaliza imaginea balconului într-un moment care marca începutul Boemiei comuniste. Însă patru ani mai târziu, Clementis a fost acuzat de trădare și spânzurat. „Departamentul de propagandă l-a șters imediat din istorie și, bineînțeles, din toate fotografiile”, scrie Kundera. „De atunci, Gottwald a rămas singur în balcon. Acolo unde a fost Clementis, acum există doar peretele gol. Tot ceea ce a rămas din Clementis este pălăria de blană de pe capul lui Gottwald.”

Iată că, arc peste timp, asistăm la demersuri contemporane de rescriere a istoriei. Sigur personajele implicate nu mai sunt arestate, torturate sau spânzurate, ca în perioada comunistă. Însă maniera de operare, demersul de rescriere a istoriei, pare să rămână actual. Un exemplu îl oferă acum pe viu campania electorală din Statele Unite. Până cu o lună și jumătate în urmă americanii se pregăteau pentru o finală prezidențială Trump-Biden. Criticii care aduceau în discuție dificultățile cognitive ale președintelui, ilustrate cu o serie întreagă de imagini video, precum cele de la summitul G7 din Italia, erau acuzați că împrăștie dezinformări răuvoitoare, bazate pe clipuri false, fabricate. Mass-media tradiționale, consilierii lui Biden, liderii Partidului Democrat asigurau opinia publică și cea internațională, pentru că totuși ceea ce se întâmplă în America are impact global, că locatarul de la Casa Albă este mai ager ca niciodată.

S-a văzut însă că în realitate nu erau deloc convinși de asta, așa că speriați de sondajele de opinie dezastruoase au orchestrat forțarea ieșirii din scenă a lui Joe Biden, aranjând în mod cu totul neobișnuit, mult prea devreme, o dezbatere prezidențială, pe 27 iunie. A fost un test pe care Biden nu l-a trecut. Acesta avea să expună în fața a zeci de milioane de telespectatori chiar problemele pe care mass-media și liderii democrați le negaseră categoric cu doar câteva zile în urmă.

Imediat tonul s-a schimbat, mai întâi în mass-media și apoi în rândul liderilor partidului. De pildă George Clooney, care tocmai organizase la Hollywood, cu doar două săptămâni înainte de dezbatere, o reuniune de strângere de fonduri pentru Joe Biden, i-a cerut public acestuia în The New York Times să se retragă din cursa prezidențială (se pare după ce s-a consultat cu Barack Obama), spunând că de fapt au fost și pentru el vizibile problemele sale cognitive cu prilejul reuniunii amintite mai sus. Au urmat în cascadă alte solicitări venite din spațiul politic și din cel mediatic. O bucată de vreme însă Joe Biden (foarte probabil asistat de soție și de fiul său) s-a încăpățânat să respingă toate aceste solicitări. A spus chiar, în cursul unui interviu la CBS, că „doar Domnul Atotputernic l-ar putea determina să facă asta”.

Numai că, deși e puțin probabil ca președintele să fi fost între timp vizitat de Dumnezeu, până la urmă s-a hotărât să transmită, printr-un mesaj postat pe X (Twitter), că se retrage din cursa prezidențială și s-o recomande ca înlocuitoare pe vicepreședinta sa, Kamala Harris. Cu siguranță mult mai persuasivi decât instanța divină au fost liderii democrați, în special Barack Obama și Nancy Pelosi, care probabil i-au sugerat că dacă nu o face de bunăvoie va fi îndepărtat cu forța (articolul 25 din Constituție permite membrilor cabinetului să-l suspende pe președinte dacă aceștia constantă incapacitatea acestuia de a-și exercita funcția).

Odată rezolvată această problemă care ar fi dus la pierderea aproape sigură a puterii de către Partidul Democrat, tonul s-a schimbat din nou brusc. Declarațiile și mesajele frustrate la adresa lui Joe Biden, care nu dădea semne că vrea să renunțe la candidatură, au fost înlocuite cu unele pline de o admirație fără margini. După ieșirea acestuia din competiția electorală istoricul Timothy Snyder de la Universitatea Yale, a scris pe X (Twitter): „Ceea ce a făcut @POTUS duminica trecută a fost magnific din punct de vedere uman și extraordinar din punct de vedere moral. Și a fost, de asemenea, spectaculos de strategic. Peste ani, istoricii vor căuta cuvinte pentru a descrie binecuvântarea lui Biden”. Iar un politician democrat a sugerat chiar că ar trebui să i se facă și lui o statuie pe muntele Rushmore, alături de George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln.

Desigur, după ce s-a evitat pericolul considerat „existențial” al unei victorii practic sigure a lui Trump, au dispărut aprope complet din spațiul mediatic preocupările legate de întrebarea fundamentală: având în vedere condiția lui Joe Biden, cine ia de fapt deciziile la Casa Albă? În ciuda faptului că traversăm o perioadă de enorme turbulențe și incertitudini geopolitice în care lumea occidentală se confruntă cu o axă ostilă consolidată, formată din China, Rusia, Iran, Coreea de Nord, Venezuela, și cu resentimente destul de larg răspândite printre multe dintre țările din spațiul extra-occidental, cu ascensiunea BRICS care întreprinde demersuri active pentru de-dolarizarea lumii, o bună parte a establishment-ului politic, mediatic, academic, cultural, american pare preocupat aproape exclusiv de imperativul păstrării pârghiilor de putere și de bararea revenirii lui Trump la Casa Albă.

O a doua epifanie, o a doua schimbare bruscă de atitudine, o vizează pe Kamala Harris. De la debutul mandatului Biden, mai nimeni, inclusiv printre democrați, nu o lua în serios. Era limpede pentru toți că fusese aleasă vicepreședinte doar pentru că se bifa astfel o căsuță identitară utilă electoral. De altfel în ultimii trei ani și jumătate ea oferise numeroase ocazii cu intervenții ridicole, în țară și în străinătate.

Dar totul a fost dat uitării. Peste noapte au fost șterse cu buretele toate declarațiile din trecut. „A apărut un nou candidat Democrat providențial care, până în urmă cu trei săptămâni, era recunoscut pe scară largă ca fiind o persoană mediocră din punct de vedere politic, un manager slab și autorul unor salate de cuvinte incomprehensibile precum aceasta: «Cultura este. . . este o reflectare a momentului nostru din timpul nostru, nu-i așa? Iar cultura actuală este modul în care ne exprimăm sentimentele față de acest moment»”, scrie Eli Lake în The Free Press. „Ni se cere să acceptăm o absurditate: că președintele prea slab pentru a candida la realegere este potrivit pentru funcția pe care o deține în prezent. Și că succesorul său este acum a doua venire a lui Barack Obama.”

Relatările mediatice despre Kamala Harris și despre campania ei au ajuns la un nivel stratosferic de părtinire favorabilă, scrie National Review. Asistăm la un adevărat val de articole și intervenții televizate pline de adorație, în The New York Times, Washington Post, CNN, MSNBC, ABC, CBS, în care brusc fosta cantitate politică neglijabilă de ieri a căpătat statut de eroină națională, salvarea Americii de sub spectrul revenirii lui Trump la Casa Albă. Iar faptul că de la începutul campaniei sale electorale nu a dat nici un interviu și nu a organizat nici o conferință de presă nu stârnește nici un fel de curiozitate jurnalistică.

Strategia ei de campanie este de înțeles. Mesajele ei, citite disciplinat, exclusiv de pe teleprompter, repetate practic identic de la un miting electoral la altul, evită aproape orice discuții relevante, dincolo de viitorul măreț pe care l-ar oferi mandatul ei. Nimic privitor la politici concrete sau la întrebarea de ce ca parte a echipe Biden-Harris nu a făcut ceva să transpună în realitate măcar o parte din pașii către acest viitor luminos. Este ca și ar fi apărut din neant. Singurul merit al Kamalei Harris este acela că nu este grevată de problemele cognitive ale lui Joe Biden și are mai mari șanse să oprească venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, considerat un pericol existențial pentru democrația din Statele Unite, motiv pentru care este justificată încălcarea unor norme fundamentale precum independența justiției sau normele de etică din jurnalism.

Publicitate și alte recomandări video