Kamala Harris (II)

Și în România mass-media marșează pe aceeași linie preluând automat ficțiunea în privința candidatei prezidențiale democrate importată de peste Ocean. Ca și pentru o bună parte a mass-media din Europa, antipatia față de Trump, inoculată sistematic de ani de zile, este evidentă. Una din explicații este aceea că informațiile și analizele vin dinspre un segment media din Occident, de la The Guardian și BBC la The New York Times și CNN, agenția de știri Associated Press, care sunt masiv de stânga, iar în America sunt cu arme și bagaje în tabăra democrată.

Nu doar imaginea Kamalei Harris este reșapată, ci și aceea a proaspătului său vicepreședinte desemnat, Tim Walz, prezentat drept un moderat, deși declarațiile și acțiunile sale, mai ales în calitate de guvernator al statului Minnesota, scot în evidență poziții radicale de stânga. A aplaudat protestele violente ale grupării Black Lives Matter, soldate cu victime, clădiri incendiate, pagube de jumătate de miliard de dolari, s-a pronunțat pentru de-bugetarea poliției și pentru o graniță practic deschisă imigrației și a avut declarații în favoarea sprijinirii schimbărilor de sex la copii. Au generat semne de întrebare și legăturile sale strânse cu China, unde a fost în vizită de 30 de ori și unde și-a petrecut luna de miere.

Orientările de stânga, liberale în Statele Unite, sunt cvasi-generale în cea mai mare parte a mass-media americane (Fox News sau Wall Street Journal sunt excepții). Dar existau tradițional limite, linii roșii. Și până la Trump acestea erau ostile față de republicani. De pildă George W. Bush și chiar Ronald Reagan au fost agresiv criticați la vremea lor. Însă alegerea lui Trump în 2016 a împins lucrurile mult mai departe. Au fost promovate obsesiv atacuri bazate pe acuzații false (precum coliziunea cu Rusia lui Putin), în timp ce au fost complet ignorate altele reale care-l putea afecta pe Joe Biden (laptopul lui Hunter Biden). Nu mai era vorba doar de materiale de opinie, ci și de gestiunea partizană a informațiilor.

Acum, în cazul Kamalei Harris, s-a mai trecut un prag. O întreagă falangă mediatică a purces la rescrierea istoriei politice a candidatei prezidențiale pentru a ajusta în cheie moderată fostele ei declarații și poziții radicale de stânga, în privința imigrației ilegale, a protestelor Black Lives Matter sau a interzicerii exploatării gazelor de șist, care i-ar putea afecta sprijinul electoral în zona alegătorilor independenți. Și au făcut asta contrazicând pe față chiar ceea ce susțineau exact aceleași canale media în trecutul deloc îndepărtat.

De pildă, deși toată lumea o considera responsabilă pentru gestiunea imigrației la frontiera cu Mexicul („țarul frontierei”) după ce Joe Bidsen i-a dat această însărcinare în 2021, Axios și alte instituții media au renunțat brusc la denumirea în cauză, care o încurcă pentru că o asociază direct cu masiva imigrație ilegală, apreciată la cel puțin 10 milioane, din perioada mandatului Biden-Harris, susținând că e o dezinformare republicană. Iar pentru a justifica schimbarea de abordare cu 180 de grade față de ceea ce scria în 2021, Axios a mers până acolo încât a a redactat o notă la unul dintre articolele sale anterioare în care se spune că „Axios s-a numărat printre agențiile de presă care au etichetat-o incorect pe Harris drept «țarul frontierelor» în 2021”.

Asemănator, deși în cadrul unei emisiuni CNN din 2019, Kamala Harris spunea, ca senator, că este în favoarea interzicerii exploatării prin fracturare a gazelor de șist, acum mass-media susține, făcând trimitere la „surse” din echipa ei electorală, că nu ar fi făcut niciodată o astfel de afirmație. E vorba doar de o intoxicare republicană. Apoi, website-ul GovTrack, declarat neutru, care contabilizează felul în care se votează în Congres, care în 2019 o considera pe Kamala Harris drept cel mai liberal membru al Senatului, s-a răzgândit brusc. Pur și simplu a scos de pe site, imediat după ce ea a devenit candidatul democrat, întreaga pagină privitoare la anul 2019, motivând prin intermediul lui Joshua Tauberer, fondatorul GovTrack, că aprecierea nu era corectă fiind făcută doar pe baza statisticilor dintr-un singur an.

Istoricul Niall Ferguson a scris recent un eseu, cu titlul sugestiv, „Acum suntem cu toții sovietici”, în care plecând de la situația din primul Război Rece, face o paralelă între America anului 2024, în perioada celui de-al doilea Război Rece în care ne aflăm în prezent, și Uniunea Sovietică de la sfârșitul anilor 1980. „Abia recent mi-am dat seama că în acest nou Război Rece, noi – și nu chinezii – am putea fi sovieticii”, scrie Niall Ferguson. Eseul a stârnit multe controverse, teza sa fundamentală a fost contestată considerându-se că similitudinile reliefate sunt forțate, dar chiar și în aceste condiții există elemente care stau în picioare.

De pildă situația din spațiul mass-media. Matt Taibbi, unul dintre cei care au făcut dezvăluirile din dosarul Twitter Files despre amestecul FBI în suprimarea sau afectarea distribuției de pe rețelele sociale a autorilor considerați „indezirabili”, vedea o similitudine între relatările partizane din The New York Times și cele din Pravda sovietică. Exagerează Taibbi? Poate, dar maniera orwelliană în care este rescris, complet reșapat, trecutul politic al Kamalei Harris, de o manieră concertată de către o întreagă falangă mediatică, nu poate să nu erodeze profund întreaga narațiune privitoare la valorile și principiile fundamentale care constituie osatura societăților democratice. Este adevărat, spre deosebire de Uniunea Sovietică, informațiile reale despre Kamala Harris circulă, deși cu distribuția serios afectată, în spațiul public din Statele Unite. Însă, alături de alte instituții, credibilitatea mass-media este sever amputată.

Dintr-un sondaj Gallup din 2023 reieșea că doar 32% dintre americani aveau încredere în mass-media tradiționale, doar 11% în cazul republicanilor și 29% în cazul independenților. „Există anumite lucruri pe care le avem în comun cu Uniunea Sovietică târzie, printre care și lipsa încrederii în instituțiile statului”, subliniează Niall Ferguson. „Una dintre caracteristicile izbitoare ale Rusiei sovietice târzii a fost că nimeni nu mai credea nimic din ceea ce spunea partidul. Cinismul, ba chiar umorul negru cu privire la propagandă, era prezent peste tot.”

Este o degradare gravă a climatului din societate, rezultatul unui partizanat politic și mediatic care a călcat practic toate liniile roșii. Să ignori complet, din considerente electorale și de prezervare a puterii, riscurile asociate menținerii la putere a unui președinte cu serioase probleme cognitive și să rescrii din temelii istoria politică a unui candidat prezidențial până mai ieri considerat nesemnificativ, iată ceva ce nu s-ar fi întâmplat în Statele Unite în urmă cu două decenii. După cum observa același Niall Ferguson „atunci când democrații nu au mai putut menține în viață ficțiunea Biden, au apelat la o alta, pretinzând că actuala vicepreședintă, Kamala Harris, ar fi de fapt candidatul perfect, care ar putea obține victoria pe 5 noiembrie”.

Volumul lui Kundera a apărut în ultima fază a totalitarismului comunist, care era deja mort moral, în sensul că nimeni nu mai credea în „cauza” care este înlocuită de propagandă. Unii fac o paralelă cu ceea ce se întâmplă în prezent în Occident unde și aici elitele fac apel la propagandă pentru a-și acoperi eșecurile și a-și promova obsesiile ideologice respinse de restul populației.

Publicitate și alte recomandări video