Casa Pătrată se transformă! Lucrările de 44 milioane de lei sunt la jumătate din parcurs

Katar Conneg: „Este un proiect strategic și simbolic pentru municipiul Iași, cu un grad înalt de complexitate tehnică și administrativă”

marți, 10 iunie 2025, 07:15
7 MIN
 Katar Conneg: „Este un proiect strategic și simbolic pentru municipiul Iași, cu un grad înalt de complexitate tehnică și administrativă”

Clădirea emblematică din centrul istoric al municipiului Iași, cunoscută sub numele de Casa Pătrată sau Prefectura, se află în plin proces de modernizare și eficientizare energetică. Proiectul de reabilitare, în valoare de peste 44 de milioane de lei, promite să reducă consumul energetic cu peste 60% și să transforme această clădire istorică într-un model de sustenabilitate.

Lucrările la Casa Pătrată au ajuns la o fază avansată, fiind realizate în proporție de aproximativ 45-50%, conform situațiilor de lucrări decontate până în prezent, precizează reprezentanții Katar Conneg, antreprenorul general al proiectului.

Valoarea totală a contractului pentru proiectul Casa Pătrată se ridică la 44.432.601,23 lei fără TVA, o investiție considerabilă care reflectă complexitatea și importanța acestei intervenții.

Din această sumă, proiectarea a reprezentat doar 1,09% din valoarea totală, în timp ce execuția efectivă a lucrărilor a însumat 98,91%. Aproximativ 10% din valoarea totală a fost alocat echipamentelor și dotărilor aferente eficientizării energetice.

„Având în vedere cerințele ridicate de performanță energetică stabilite prin auditul tehnic și standardele PNRR, ponderea materialelor folosite – în special cele destinate izolării termice, etanșeității și reducerii pierderilor energetice – este semnificativă.

Aceasta reflectă nivelul înalt de calitate și specificațiile tehnice impuse pentru atingerea obiectivelor de eficiență energetică”, precizează Dragoș Bârceanu, director general Katar Conneg.

Provocări unice pentru o clădire emblematică

Proiectul de renovare a Palatului Administrativ din Iași presupune o serie de provocări specifice care îl diferențiază substanțial de alte lucrări de renovare energetică obișnuite.

Clădirea se află într-un amplasament cu o valoare culturală și urbanistică excepțională – în centrul istoric al Iașului, în proximitatea unor obiective de patrimoniu precum Biserica Trei Ierarhi, Palatul Culturii și Casa Dosoftei.

„Această vecinătate implica un set de provocări tehnice și de context urban care o diferențiază clar de intervențiile standard de eficiență energetică”, precizează directorul general Katar Conneg.

Un prim element care particularizează acest proiect este volumul mare al clădirii, atât ca suprafață, cât și ca organizare pe verticală și orizontală.

La aceasta se adaugă configurația structurală atipică descoperită în timpul intervențiilor – grinzi de poziționare, dimensiuni și înălțimi variabile, neprevăzute inițial, care au impus adaptări imediate ale soluțiilor de execuție, fără a afecta calendarul lucrărilor.

Localizarea în centrul istoric al orașului aduce și alte constrângeri. Evacuarea materialelor rezultate din decopertări și demolări, într-un spațiu urban aglomerat, a presupus un efort logistic major.

S-a acordat o atenție deosebită reducerii disconfortului fonic și limitării emisiilor de praf și noxe.

„Ceea ce diferențiază acest proiect este caracterul său strategic și simbolic pentru municipiul Iași, gradul înalt de complexitate tehnică și administrativă, precum și nivelul ridicat de exigență impus de standardele actuale de eficiență energetică, toate implementate într-un cadru urban sensibil din punct de vedere istoric și estetic”, adaugă Dragoș Bârceanu.

Înlocuirea tâmplăriei, o necesitate tehnică

Una dintre provocările apărute în timpul execuției a fost necesitatea înlocuirii tâmplăriei existente. Inițial, conform proiectului tehnic și a evaluărilor de audit energetic, tâmplăria existentă a fost considerată corespunzătoare pentru atingerea indicatorilor impuși de ghidul de finanțare.

Ulterior însă, în faza de proiectare, au fost identificate probleme structurale semnificative, precum uzura accentuată a spumei de etanșare și degradarea generală a conexiunilor dintre tâmplărie și pereți.

Astfel, s-a constatat că menținerea acesteia ar compromite capacitatea clădirii de a atinge ținta de eficiență energetică de 60%, condiție esențială pentru recepția finală a lucrărilor și eligibilitatea finanțării.

În urma unei reevaluări, auditorul energetic a confirmat necesitatea înlocuirii tâmplăriei, iar dispoziția de șantier a fost emisă în acest sens.

Această cheltuială suplimentară reprezintă aproximativ 8,4% din valoarea totală a contractului și, deși implică o ajustare bugetară, ea este absolut necesară pentru atingerea indicatorilor de eficiență energetică și evitarea unor riscuri majore legate de nerealizarea obiectivelor asumate prin contractul de finanțare.

Se caută identificarea soluțiilor de finanțare

Reprezentnații firmei care execute lucrările spun că în prezent, colaborarea cu autoritățile locale este foarte bună și se bazează pe o comunicare deschisă și eficientă.

Beneficiarul proiectului, Instituția Prefectului – Județul Iași, depune deja toate eforturile necesare, într-un mod activ și diligent, pentru identificarea soluțiilor de acoperire a cheltuielilor suplimentare generate de necesitatea înlocuirii tâmplăriei și pentru obținerea finanțării corespunzătoare.

„Noi, ca antreprenor general, susținem aceste demersuri prin furnizarea la timp a documentației tehnice, a justificărilor detaliate și a oricăror informații relevante care pot sprijini fundamentarea solicitărilor transmise mai departe către finanțatori sau autorități centrale.

Este un efort susținut și bine coordonat, care reflectă angajamentul comun față de buna desfășurare a proiectului și atingerea indicatorilor asumați”, precizează directorul general Katar Conneg.

Tehnologii de vârf pentru performanțe excepționale

Reprezentanții Katar Conneg explică faptul că intervențiile în curs de desfășurare urmăresc atât îmbunătățirea performanțelor energetice ale clădirii, cât și consolidarea funcțională a acesteia.

Lucrările includ reabilitarea termică a anvelopei, în special prin termoizolarea pereților exteriori din interior – o soluție adoptată pentru a păstra aspectul arhitectural al fațadelor, având în vedere amplasamentul în zona protejată a centrului istoric.

Se execută de asemenea lucrări de termoizolarea planșeului peste sol și a acoperișului tip terasă, precum și înlocuirea tâmplăriei vechi cu ferestre performante din punct de vedere energetic.

Sunt în curs de modernizare instalațiile de încălzire, climatizare și iluminat, fiind prevăzut un sistem de climatizare de tip VRF, ventilație cu recuperare de căldură și iluminat integral cu surse LED.

Pentru producerea energiei din surse regenerabile, sunt montate panouri solare termice și fotovoltaice.

Întregul sistem tehnic este integrat și controlat printr-un sistem automatizat de tip BMS (Building Management System), pentru optimizarea consumurilor energetice.

Reducere de peste 60% a consumului energetic

Toate aceste intervenții vor conduce la rezultate impresionante: o reducere semnificativă a consumului anual de energie pentru încălzire, estimată la peste 60% față de starea inițială.

De asemenea, se preconizează o reducere a emisiilor de CO₂ cu peste 36%, în paralel cu îmbunătățirea confortului interior și creșterea duratei de viață și a valorii funcționale a clădirii.

În cifre concrete, consumul total anual specific de energie este estimat să scadă de la 180,17 kWh/m²/an la sub 110 kWh/m²/an, ceea ce va permite încadrarea într-o clasă energetică superioară, conform standardelor europene și cerințelor PNRR.

Păstrarea valorii arhitecturale: prioritate absolută

Păstrarea valorii arhitecturale a clădirii a reprezentat și reprezintă un obiectiv esențial în cadrul acestui proiect.

Având în vedere amplasarea clădirii în centrul istoric al Iașului, într-o zonă de protecție a monumentelor, toate soluțiile tehnice au fost alese cu atenție pentru a nu altera caracterul arhitectural și urban al ansamblului.

Astfel, termoizolarea pereților exteriori se realizează exclusiv la interior, tocmai pentru a conserva în totalitate aspectul fațadelor. Pe exterior, lucrările prevăzute sunt strict de refacere, remediere sau înlocuire a elementelor deteriorate, folosindu-se materiale compatibile și tehnici care respectă compoziția arhitecturală originală.

„Abordarea este una integrată, în care soluțiile de eficientizare energetică sunt implementate fără compromisuri asupra valorii estetice și simbolice a clădirii.

Se urmărește nu doar conservarea, ci și valorificarea elementelor definitorii ale arhitecturii originale, astfel încât intervenția să fie percepută ca o restaurare responsabilă, nu ca o transformare vizibilă”, punctează directorl general Katar Conneg, Dragoș Bârceanu.

Echipa de experți: peste 20 de specialiști implicați

În cadrul proiectului Casa Pătrată, Katar Conneg împreună cu partenerii și colaboratorii săi în echipă, implică peste 20 de specialiști activi, acoperind atât partea de proiectare, cât și partea de execuție.

Aceștia includ arhitecți, ingineri proiectanți pe toate specialitățile (structuri, instalații, energie regenerabilă, curenți tari și slabi, HVAC, gaze naturale), șefi de șantier, responsabili tehnici cu execuția, coordonatori pentru lucrările de instalații electrice și sanitare, auditori energetici, specialiști în controlul calității, siguranță și sănătate în muncă, precum și personal topografic.

Katar Conneg: proiecte complexe, în toată țara

Katar Conneg este prezentă cu proiecte în nouă județe din România: Suceava, Botoșani, Bacău, Neamț, Vaslui, Iași, Prahova, Vrancea și Brăila.

Activitatea companiei acoperă o gamă extinsă de lucrări, de la spitale, ambulatorii și unități medicale, până la creșe, unități de învățământ, centre sociale, baze de tratament, zone urbane și de agrement, dar și monumente istorice și clădiri de patrimoniu.

Printre cele mai reprezentative proiecte în derulare se află Reabilitarea și extinderea Așezământului Spitalicesc „Precista” din Roman, extinderea și dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, construirea de secții la Spitalul nr. 2 Vaslui și un ambulatoriu cu spitalizare de zi la Spitalul Județean Mavromati din Botoșani.

În domeniul patrimoniului și culturii, compania execută lucrări majore precum restaurarea și valorificarea durabilă a Muzeului Județean Botoșani, restaurarea Muzeului Municipal Huși (Casa Adam Mitache) și punerea în valoare a Conacului Emil Racoviță din județul Vaslui.

Casa Pătrată din Iași se profilează astfel ca unul dintre proiectele emblematice ale companiei Katar Conneg, demonstrând capacitatea de a combina cerințele de eficiență energetică cu respectul pentru patrimoniul arhitectural și valorile culturale ale comunității.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii