12.11.2024
Luna viitoare, președintele actual al României își va încheia cei 10 ani de mandat în fruntea țării. Ce lasă în urmă Klaus Iohannis? Cum i-ați caracteriza mandatele, în două-trei vorbe?
Dacă pe Ion Iliescu l-am putea caracteriza direct, în câteva vorbe, comunistul frânar al modernizării țării, pe Emil Constantinescu – deținătorul mandatului ratat, sau șeful de stat învins de servicii, pe Traian Băsescu, drept autorul reformării Justiției sau, după alții, cel al tăierii lefurilor, oare ce cuvinte i se vor potrivi lui Klaus Iohannis, după ieșirea din scenă? Peste mai puțin de două luni, pe 24 noiembrie, data ultimei sale alegeri, acesta își va încheia cei 10 ani de mandat în fruntea țării. Ce lasă memorabil în urma sa? Greu de spus…
Marile lui eșecuri le cunoaștem deja. Dacă ne amintim bine de primele luni ale primului mandat, noul președinte din 2014 își propusese să reformeze statul, după Justiția eliberată de politic de către predecesorul său, pe alte două coordonate ale sale: Educația și Administrația. A eșuat fără discuție în ambele. România Educată a fost un proiect sterp, demarat deloc transparent, fără specialiști notorii, și abandonat penibil în final. Reforma Administrației nici măcar nu a ajuns să fie pusă pe hârtie, sub forma unui proiect palpabil, darâmite să mai ajungă ca proiect legislativ ieșit din Parlament, sau măcar ajuns aici pentru dezbateri. Nici vorbă: doar declarații de presă de care s-au speriat apoi toți, urmare a semnalelor venite din baronatele locale deranjate de intențiile de restructurare, și abandonat în final pe tăcute, fără mare vâlvă politică. Atât s-a putut…
Ce a caracterizat, totuși, cei zece ani de „domnie” ai președintelui Iohannis?
Să remarcăm din prima un fapt aparent mai puțin relevant, dar care spune totuși multe, și care fără doar și poate a contribuit la valul de antipatie cu care iese din funcție Iohannis, și care l-a făcut adesea să fie de-a dreptul enervant. Și totodată care, foarte probabil, își are originea în încăpățânarea și suficiența sa, căci denotă lipsă totală de respect pentru români. Klaus Iohannis este primul președinte care nu a avut – un mandat întreg, ultimul – un purtător de cuvânt, sau un centru de presă. Asta spune multe. Este probabil unul din motivele pentru care Iohannis a ajuns atât de antipatic încât până și asocierea politică cu el a devenit costisitoare. Așa cum s-a și văzut la inițiativa cu oferirea prin lege a posibilității de a candida pentru Parlament: toți s-au dezis de el, în cele din urmă.
În privința Justiției, Klaus Iohannis termină acest mandat cu multiple acuzații că, în loc să-i consolideze independența, i-a subminat-o serios. Nu mai dăm exemple: sunt destule. Poate și faptul că încheie mandatul cu două case mai puțin, dar și cu foarte probabile datorii la stat de sute de mii de euro în același proces al caselor, are legătură cu acest comportament.
Modul în care a gestionat situația de securitate de la granițele țării a fost unul de-a dreptul de neînțeles, după mulți – execrabil. Totul terminând cu încercarea ce s-a dovedit ridicolă de a candida la cea mai înaltă funcție în NATO bazându-se probabil pe himere și doar pe simpla vecinătate a României cu Ucraina și nimic altceva. Totul într-un context în care comunicarea pe tema acestei candidaturi a fost zero absolut, de parcă era vorba de o afacere de familie, a lui și a doamnei Carmen, și nu una ce privea întreaga țară și, deopotrivă, interesul ei strategic. La fel, o comunicare enervant de precară, adesea anapoda, pe subiecte extrem de sensibile: de la donarea sistemului Patriot la încălcările grave ale spațiului aerian al țării de către Rusia. Să nu uităm: președintele țării este, potrivit Constituției, comandantul forțelor armate și, de asemenea, șef al CSAT, deci cel mai îndrituit decident și comunicator în materie de apărare. Zero barat…
Un alt capitol care poate fi trecut fără discuție la eșecuri, și pe care i-l reproșa taman liberalul ce l-a adus pe Iohannis în politica mare de la București pe fostul primar din provincie, Crin Antonescu: „Nu a reușit să crească standardul României în Europa”. Aici, fostul șef al PNL are dreptate, chiar dacă a spus-o înainte de două eșecuri importante ale politicii externe românești, care ilustrează perfect cum stăm în acest domeniu – politica externă, apanaj aproape exclusiv al Președinției, tot potrivit Constituției. Este vorba, cum spuneam, de ridicola sa candidatură la NATO, care efectiv ne-a decredibilizat în cancelariile relevante din Occident, iar ulterior și de neobținerea de către România a niciunui post influent de comisar european.
Cum stă însă Iohannis la capitolul „politică”? Despre situația în care acesta lasă PNL, credem că nici nu mai merită să dezbatem. Totul pare o catastrofă, și nu o spunem noi, ci sondajele. „O veritabilă contraselecție de personal politic vreme de 10 ani”, cum remarca același Crin Antonescu. Alegerile apropiate vor confirma, foarte probabil, tot acest eșec politic. Un eșec pe care nu îl va plăti doar acest partid, din nefericire, ci noi toți, pentru că va lipsi țara de o alternativă de dreapta cât de cât credibilă. Deși nu pare, e un minus uriaș.
Bun, acum să întoarcem foaia! Dar cu Viorica Dăncilă ar fi fost mai bine? Dar cu Victor Ponta cum am fi dus-o? Da, amară consolare pentru un președinte votat cu atâta speranță acum 10 ani.
Să sperăm însă și acum la ceva, având în vedere „competiția” care se anunță pentru Cotroceni, la alegerile din 1 decembrie! Ca nu cumva mandatele Iohannis să rămână în istorie ca fiind mai bune decât mandatul oricui va fi ales șef de stat peste mai puțin de două luni.
Așadar, ce ziceți, cum să-i spunem: Klaus cel mic sau „Președintele momâie”?
Publicitate și alte recomandări video