Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la deschiderea anului universitar, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, că România are nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare, pentru că dezvoltarea economică sustenabilă şi societatea la care aspirăm nu pot deveni realitate decât prin contribuţia cât mai multor cetăţeni foarte bine pregătiţi.
„Se deschide astăzi un nou capitol, plin de provocări şi oportunităţi, care aduce cu sine promisiunea descoperirii şi a inovaţiei. Am încurajat întotdeauna tinerii să-şi urmeze vocaţia şi pe profesori să acorde o atenţie specială cultivării talentelor. Sunt bucuros, aşadar, ca, de Ziua Internaţională a Muzicii, pe care o celebrăm pe 1 octombrie, să mă aflu aici, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, alături de cei care îşi împletesc destinele în domeniul creaţiei şi al performanţei artistice”, a declarat preşedintele în discurs.
Publicitate și alte recomandări video