anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Kovesi spune că Parchetul European va investiga 600 de dosare în România și cere mai mulți procurori

GALERIE
Laura Codruţa Kӧvesi
  • Laura Codruţa Kӧvesi
- +

Laura Codruţa Kӧvesi, procuror-şef european, a vorbit vineri, în cadrul forumului online Eurosfat, despre provocările create de pandemie asupra statului de drept, despre rolul instituţiei pe care o conduce şi despre numărul necesar de procurori. Din România, cere mai mult de 15.

Kӧvesi a citat un studiu recent care arată că daunele cu TVA în decursul unui an în interiorul UE sunt undeva între 30 şi 60 de miliarde de euro. „Nu avem ţări curate în Europa. Nu avem nici cele mai corupte şi cele mai vinovate. Astfel de infracţiuni se comit în absolut toate statele membre. În urma unei analize pe ultimii 4 ani, am constatat că există state membre în care sunt investigate sute de dosare pe an şi state în care sunt investigate 3 sau 4 dosare. Asta poate însemna că nu a existat o prioritate în investigarea acelor infracţiuni. EPPO va avea acest avantaj, că va avea o abordare unitară”.

Legat de numărul de fraude semnalate recent, Kӧvesi a declarat: „În sistemul medical cu siguranţă numărul de cazuri în această perioadă ar putea fi la fel ca în trecut sau chiar ar putea să crească. Mă refer, în special, la domeniul achiziţiilor publice. Atunci când ele sunt făcute fără licitaţii, fără reguli stricte, e clar că există un risc mai mare. Chiar dacă nu am început activitatea, am primit câteva plângeri cu privire la astfel de infracţiuni, dar pe toate le-am trimis la OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) pe care îl considerăm că poate fi în măsură să facă nişte verificări prealabile”.

Pentru Parchet a fost solicitat un buget anual în jur de 55 de milioane de euro. „Cu această sumă vom putea avea 140 de procurori în cele 22 de state care vor trebui, cel puţin pentru început, să gestioneze un număr minim de 3.000 de dosare”. În competenţa EPPO vor intra toate dosarele întocmite începând cu anul 2017.

Continuarea, pe newsweek.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alegeri americane (I)

Alexandru LĂZESCU

Alegeri americane (I)

Actualele alegeri din Statele Unite nu sunt în principal o competiţie între doi candidaţi, ci între două viziuni radical diferite privind tipul de societate din America

Filmuletul zilei

opinii

Câte ceva despre enigmele alegerilor prezidenţiale din SUA

Nichita DANILOV

Câte ceva despre enigmele alegerilor prezidenţiale din SUA

Mergeam cu autobuzul 42 CUG – Copou, pe traseul ce cuprinde Bazarul, dealul Cetăţuia, cartierul Frumoasa, Manta Roşie, Pasarela Bucium, Bulevardul Socola, Bulevardul Tudor Vladimirescu, Elena Doamnă, Tg. Cucu, Bulevardul Independenţei, Casa Studenţilor, Universitatea, Supermagazinul Copou, Rondul de la Agronomie şi înapoi. Făcusem de câteva ori traseul, stând pe scaun şi privind pe geam.

Scrisoarea tovarăşului Călugăr

Michael ASTNER

Scrisoarea tovarăşului Călugăr

Prin ianuarie 1974, tata a primit o scrisoare oficială de mulţumire de la maiorul în rezervă Ioan Călugăr, comandantul Centrului de Pregătire Militară a Tineretului pentru Apărarea Patriei de pe lîngă Întreprinderea de Confecţii „Steaua Roşie“ Sibiu. Iat-o:

Cu cât mai rău, cu atât mai bine. WATWCT

Dana ȚABREA

Cu cât mai rău, cu atât mai bine. WATWCT

Nu îmi mai permit în actualul context pandemic să vă îndemn să fiţi buni. Pentru că mă uit în jur şi observ că oamenii buni au cam dispărut. Sau – dacă au dispărut – nu au fost niciodată acolo. Însă nu voi înceta să vă călăuzesc privirea spre frumos, iar astfel poate măcar cineva se va descoperi vreodată pe sine, într-o relaţie reală cu celălalt.

pulspulspuls

Cine şi ce primeşte la partidoiul ieşean

Cine şi ce primeşte la partidoiul ieşean

Ok, ştim că azi e sâmbătă şi, aşa cum v-am obişnuit, încercăm pe cât putem să nu vă plictisim şi în uichend cu subiecte din politichia cea sulfuroasă de Bahlui, dar iacătă că azi nu prea avem ce face şi, cum bătălia pentru liste la partidoiul ieşean mai are un pic şi iese în stradă, la bulivar, am zic că musai să vă spunem şi domniilor voastre două vorbe.

Caricatura zilei

Bun simt auto

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.