Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Imagini cu urme lasate de un animal de talie mare în Padurea Bârnova-Dobrovat au st&acir (...)
citeste totsambata, 28.05.2022
Vladimir Putin, a răspuns acuzaţiile fostului şef al laboratorului antidoping de la Moscova, Grigori Rodcenkov, care îl consideră pe preşedintele rus drept capul răutăţilor în organizarea dopajului
Kremlinul a calificat, ieri, drept "defăimătoare" declaraţiile lui Grigori Rodcenkov, fost şef al laboratorului antidoping de la Moscova, care l-a acuzat pe Vladimir Putin că a jucat un rol crucial în organizarea dopajului sistematic a sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice. "Este o nouă defăimare care nu se bazează pe nicio dovadă", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Într-un interviu difuzat, luni seară, la postul german ARD, Grigori Rodcenkov, a afirmat că "doar preşeduntele putea da o astfel de misiune serviciilor de securitate, FSB", făcând referire la sistemul de dopaj organizat al Rusiei şi care, în opinia lui, ar fi fost acoperit de serviciile speciale. "Domnul Rodcenkov este căutat în Rusia, el este vizat de o anchetă. Este un personaj odios care are probleme cu legea şi nu poate fi perceput ca o sursă de informare demnă de încredere", a declarat Peskov.
Scandalul de dopaj în care este implicată Rusia a izbucnit după ce Grigori Rodcenkov, fost şef al laboratorului antidoping de la Moscova până în noiembrie 2015, a declarat, în mai 2016, pentru New York Times, că zeci de sportivi ruşi, între care 15 medaliaţi olimpici, au profitat de un sistem de dopaj organizat şi supravegheat de serviciile secrete ruse, pentru Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014. După moartea subită a doi angajaţi ai laboratorului, survenită în februarie 2016, Rodcenkov a afirmat că se teme pentru viaţa lui şi s-a refugiat în SUA, ţară care nu are acord de extrădare cu Rusia. Kremlinul a răspus la acuzaţiile lui Rodcenkov, precizând că sunt "calomnii ale unui transfug".
În urma dezvăluirilor fostului director, WADA a comandat un raport independent juristului canadian Richard McLaren, care a ajuns la concluzia că în Rusia a existat un sistem de dopaj de stat securizat, dirijat, controlat şi supravegheat de Ministerul rus al Sporturilor.În iunie 2016, comitetul rus însărcinat cu cercetarea cazurilor penale majore a deschis o anchetă pentru "abuz de putere" împotriva lui Grigori Rodcenkov. Potrivit autorităţilor ruse, el a acţionat din proprie iniţiativă când a distrus mii de eşantioane recoltate de la sportivi ruşi, înaintea sosirii unei comisii de anchetă a WADA. De la începutul acestui scandal, Rusia a respins orice acuzaţie privind existenţa unui sistem de dopaj organizat de stat, insistând asupra culpelor individuale ale sportivilor dopaţi şi ale responsabililor Agenţiei Antidoping Ruse (RUSADA) sau a laboratorului antidoping.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Oamenii lui Kadîrov răpesc bărbați pe care-i forțează să lupte „voluntar” în Ucraina
Biden, avertizat că trece „linia roșie” dacă dă Ucrainei lansatoare multiple de rachete
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen. Cîmpeanu vrea schimbare
O badantă română din Italia a încercat să salveze viața bătrânei, dar a omorât-o
VIDEO: Prima reacție a Irinei Begu după ce a ajuns în optimi la Roland Garros
Tematica și bibliografia pentru concursul de admitere la UMF Iași, valabile pentru anul 2023
Rușii din Herson au închis „granița” cu Ucraina și au anunțat trecerea la ora Moscovei
VIDEO: Incendiu devastator la un ghetou al romilor din Cluj-Napoca. Colibele au fost făcute scrum
GALERIE VIDEO/FOTO Prezentări de modă fascinante la Romanian Fashion Week Iași
Biserica Ortodoxă Ucraineană, până acum subordonată Patriarhiei Ruse, anunţă desprinderea de aceasta
VIDEO: Este sau nu voie să circuli pe linia de tramvai ”ca să nu fie blocaje”?
VIDEO: Rusia folosește în Donbas aruncătoare grele de flăcări: soldații, arși de vii în tranșee
Vremea astăzi, 28 mai. Vor fi ploi în toată România. Unde și când se anunță grindină
FOTO ”Minune” mare în Podu Roș. Au fost marcate benzile de circulație din intersecție
VIDEO: Momente inedite la absolvirea liceului: coronițe, baloane, vals
O româncă arbitru îi "zăpăcește" pe francezi cu frumusețea ei
Vremea proastă întârzie defilarea de la Romanian Fashion Week
VIDEO: Un copil a luat premiul de 120.000 de euro de la ”Românii au talent
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Provocare în pandemie: medicii urgentişti i-au suplinit pe cei din ATI
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie! Care sunt noile tarife
Două victime după o explozie urmată de incendiu la Andrieșeni. O femeie a murit
Tipuri de mese pentru casa ta: cum le alegi pe cele potrivite? (P)
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina oameni complet nepregătiţi
Starlink are acum 400.000 de utilizatori. Popularitatea sa explodează în 2022
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.