L-am oprit pe Georgescu, ce facem cu Popescu, Ionescu&Co?

Ceea ce se spunea cu ceva timp în urmă prin cărți sau filme precum The Matrix, The Terminator sau Total Recall a devenit astăzi realitate. Mediul virtual s-a confundat zilele astea cu lumea fizică, cu viața palpabilă de zi cu zi. Iar acesta, cred eu, este doar începutul. Metaversul despre care se vorbește atât de mult în ultima perioadă începe să își facă prezența printre noi. Cele două lumi, online și offline, s-au confundat la alegerile acestea din România.

Practic, și nu doar teoretic, Internetul a devenit principalul mijloc de comunicare și influență din România. Până acum știam doar teoretic că din străfundurile lui pot apărea oricând ființe și candidați cu totul noi, care nu pot fi anticipați, dar iată că azi acest lucru s-a întâmplat aievea.

Exemplul cel mai ilustrativ a fost imediat după începerea turului doi al prezidențialelor, când panourile clasice pentru afișele electorale aveau un singur candidat, dar toți știam de pe Internet că asta nu era tot, că mai era cineva, unul nevăzut, de neafișat pe panouri. Erau de-a dreptul stranii panourile acelea cu un singur candidat, ca dintr-un film distopic.

De aceea nici nu se mai uita nimeni pe acele panouri, ci doar pe telefoane. Ăsta e viitorul! La fel se va întâmpla cu toate cele pe suport fizic, cum sunt ziarele și revistele pe hârtie, cărțile, scrisorile, felicitările. Peste câțiva ani nu va mai citi nimeni cărți foaie cu foaie, ci le vor asculta în căști ori vor da scroll pe ecrane. Toți se vor informa și vor căuta divertisment exclusiv de pe Internet. Oricât de mult am încerca să evităm acest lucru, nu ne va reuși.

Privind astfel situația, mă distrează decizia CCR de anulare a alegerilor pe motiv că unul dintre candidați a trișat făcându-și campanie pe Internet. Scuturați-vă de praf, doamnelor și domnilor judecători, în curând toți se vor muta acolo…

Simțind că nu e sigură cu picioarele pe pământ, CCR a făcut o mișcare disperată de revenire, deși nedemocratică, de a valida și apoi a anula o rundă de alegeri în decurs de doar 4 zile. O performanță nemaivăzută și posibilă până acum doar în mediul virtual, printr-un click. Oamenii aceia în robe vișinii, în carne și oase, cu hârtii și pixuri la îndemână, au încercat să țină pasul cu Internetul. Ei cred că au reușit, mulți cred că au reușit, cel puțin pentru moment. Dar se înșeală, pentru că e ca un joc video în care trebuie să împuști iepurași ce ies încontinuu din gauri și la întâmplare. CCR-ul va trebui să devină ca un fel de Elmer Fudd în căutarea lui Bugs Bunny printre copaci.

E de înțeles cumva faptul că nu se puteau valida niște alegeri care nu au respectat principiul echității, deși acest lucru este discutabil, pentru că niciun candidat nu a avut interdicție în vreun mediu virtual sau real, toți s-au putut desfășura în egală măsură în toate. Să zicem doar că nu au știut cât de bine să o facă. De-acum știu, cu siguranță…

Ieri a fost Călin Georgescu, mâine va fi altul care este invizibil pentru ochiul liber, de nepalpat pe viu, cel puțin în prima parte a campaniei, pentru cetățeanul neconectat la „Matrix”. Acela va deveni vizibil la numărarea voturilor…

Dar Internetul nu e adevărata problemă. Pentru că e ușor să scoți din priză niște calculatoare, ori să blochezi o rețea, totul se face din același click. Problema reală e că la vot nu vor veni conturi de TikTok, ci oameni, iar acei oameni au convingeri reale, care se vor putea citi pe buletinele de hârtie din urne. Întrebarea care se pune este: are vreo importanță de unde au acele convingeri? Contează că au aflat despre un candidat de pe Internet, televiziuni sau de pe afișele electorale din oraș? Nu cred.

Criza actuală pornește așadar de la ceva existent în individ, aproape palpabil și apărut în timp din anumite cauze: stări de spirit. Iar starea de spirit din România de azi e una de mare frustrare, pentru că de 35 de ani s-au acumulat presentimente și energii negative ce nu pot fi oprite de către CCR sau oricare altă instituție a statului din pix, ci doar cu măsuri concrete, urgente și drastice. Acele frustrări își găsesc un mediu ideal de exprimare în cel virtual, care este practic o lume primordială, fără reguli și fără limite. Acolo sunt jungla, Epoca Primitivă, Evul Mediu, Renașterea, Epoca Modernă și Postmodernă, toate într-un singur loc. Și nimeni nu o poate îngrădi, cel puțin deocamdată.

Discursuri care nu arată decât o complacere într-un rău mai mic pentru a evita unul posibil mai mare, că e mai bine să rămânem cu hoții și corupții noștri decât cu rușii, nu mulțumesc pe nimeni, nu liniștesc furia populară, ba chiar o întărâtă. Pentru că e practic o legalizare a corupției și a drumului greșit pe care se află țara.

Nu știu dacă aici s-a vrut să se ajungă, dar e mai grav ca niciodată. Iar asta nu se rezolvă peste noapte, nu o să se rezolve la următoarele alegeri programate cine știe când, decât dacă se vor vedea execuții pe eșafodul virtual.

Situația aceasta din ultimele zile a fost, după părerea mea, doar un preambul la ce o să urmeze. Pentru că lucrurile nu s-au rezolvat. Nici nu au cum să se rezolve astfel niște probleme atât de grave, de structură, ale sistemului. Deocamdată s-a pus doar batista pe țambal pentru o perioadă, însă sub batistă lucrurile încă fierb.

Acel zeitgeist (spirit al timpului) despre care vorbea Hegel își face simțită prezența. Evident că nu ai cum să le spui celor din politica actuală, membri ai sistemului, despre asta. Nu vor înțelege, ei nu văd decât ce le apare în fața ochilor, pentru că așa s-au obișnuit, Ceaușescu le-ar putea fi martor. Dar există o mișcare mult mai amplă la nivel de populație în lume, valuri invizibile cu ochiul liber, care străbat libere indiferent de granițe și care trebuie luate în seamă, iar acestea și-au găsit acum și un mediu propice de propagare pe Internet.

Dacă nu se iau imediat măsuri de schimbare profundă a sistemului, la fel de rapide precum luarea deciziilor de către CCR, lucrurile vor scăpa de sub control. Poporul supărat trebuie să vadă capete tăiate, sânge, vinovați pedepsiți, pentru că este răzbunător. Animalul numit popor nu iartă pe nimeni și va alege să-l reprezinte la furie pe acela care va fi mai crud și mai drastic. Degeaba se va flutura steagul Europei, se va șterge cu el fund.

Dați pastile de calmare poporului, dați-i ceva, altfel e de rău. Nu cred că ar trebui să răsuflăm ușurați. Autoiluzionarea nu a făcut nimănui bine. Episodul Georgescu nu a fost întâmplător, nu a fost o scăpare de tastatură, o neglijență. A fost un semn că balonul de săpun s-a spart. Dacă nu va fi Georgescu, va fi un Popescu, un Ionescu, la fel ca el, și nu există atâta hârtie și pixuri ca să anulezi câte alegeri pot ei câștiga.

Partea bună și pur românească din toată aventura asta electorală e ca avem ocazia unică să mai râdem un pic. De pildă, sunt mari șanse ca la următoarele alegeri PSD să aibă ocazia de a face o nouă performanță din istoria lui, aceea de-a rata de două ori turul doi al alegerilor prezidențiale în decurs de numai câteva luni; Ciucă și Dinescu vor lansa și promova la un grătar cartea lui Bolojan, „Un primar în slujba țării”; Geoană, în masochismul său, nu se va putea abține și va mai adăuga o înfrângere penibilă în palmares; Simion va trebui să reia, pe datorie, construcția caselor pentru români; Lasconi va avea timp să se documenteze pe politică externă și biologie, dar va rămâne în urmă cu altele; iar Iohannis va mai face vreo două călătorii prin Pacific… Asta din urmă nu era de râs.

 

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video