
Plutonierul major Neculai Gavril, seful de post al comunei Curtesti, a fost ultragiat vineri seara de doi frati din Oraseni. Politistul, care efectua un filtru impreuna cu 3 lucratori ai RA Romsilva Botosani, a fost batut mar de fratii Viorel si Romica Parpaluta, in virsta de 21 si respectiv 23 de ani, care nu s-au multumit doar cu atit si i-au rupt si uniforma.
Simbata dimineata, fratii Parpaluta au fost arestati preventiv de catre Parchetul de pe linga Tribunalul Botosani, care a emis mandat pentru comiterea infractiunii de ultraj. Ei risca o pedeapsa cu inchisoare de la 6 luni la 7 ani, insa Codul Penal prevede in plus si un spor de pedeapsa de 3 ani daca ultrajul a fost savirsit asupra unui politist.
Viorel si Romica Parpaluta, de loc din satul Schit, au consumat vineri o cantitate insemnata de bauturi alcoolice, dupa care l-au rugat pe Florin Parpaluta, frate geaman cu Viorel, sa-i transporte cu faetonul pina la soseaua care duce spre Vorona. In timp ce se deplasau cu faetonul, ei au fost opriti la filtrul organizat de Politie, deoarece, de beti ce erau, urlau cit ii tinea gura. La recomandarea politistului sa se intoarca la domiciliu, intrucit sint beti si le lipseste felinarul de la faeton, Viorel Parpaluta s-a napustit asupra acestuia si a inceput sa-l loveasca cu pumnii peste cap. La scurt timp a intervenit si fratele sau Romica, care a inceput sa-i rupa uniforma politistului si sa-l loveasca cu salbaticie. Desi cei 3 padurari erau de fata, abia catre final a intervenit unul dintre ei si a reusit sa aplaneze conflictul.
Dupa ce l-au batut pe politist si l-au lasat intr-o balta de singe, cei doi frati au rupt-o la fuga, Viorel ascunzindu-se la domiciliul tatalui sau, iar Romica la o cunostinta din municipiul Botosani. Imediat dupa ce IPJ Botosani a fost anuntat de acest incident, un numar impresionant de politisti au pornit in cautarea celor doi. Echipajele de Politie au reusit, dupa o noapte de investigatii, sa-i prinda pe cei doi frati, care au fost retinuti si apoi arestati preventiv simbata dimineata.
Starea sanatatii lui Neculai Gavruil este relativ buna, el fiind in afara oricarui pericol. In urma loviturilor, politistul a suferit numeroase leziuni corporale care insa nu au necesitat internarea de urgenta in spital. (Adrian SORODOC)
Publicitate și alte recomandări video