anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 09.08.2020

La acasa mea (II)

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Ibănescu şi-a dat duhul de ex-politruc în 2015, un politruc servil, fără personalitate. Este drept, în ultimii ani ai lui Ceauşescu, doamna Ibănescu îi relata nanei Ileana nişte spuse tare critice ale soţului ei privitoare la prostiile lui Ceaşcă. Însă Ibănescu n-a mişcat din front, s-a menţinut la nivelul de sub avarie al unor bârfe între prieteni. N-a fost nici pe departe un opozant nici măcar în limitele partidului. Pe atunci, în ultimii ani ai regimului comunist, tot aparatul de partid începuse să mârâie, amirosind vremurile noi, la fel cum lupul simte în aerul primăvăratic carnea proaspătă de căprioară.

Dar să revin la pila mea primsecretarială. Pe Ibănescu nu l-am cunoscut, aşa că nu vă pot spune mai nimic despre el, afară de faptul că am ajuns în satul natal datorită şi lui. Nu l-am văzut pe Ibănescu decât peste un an, când ajunsesem deja cu postul la Tomeşti. Este drept, doar detaşat, pe un an şcolar. Atunci, înainte de începerea anului şcolar, se organizau nişte manifestări ştiinţifice, simpozioane pentru cadrele didactice, dracu' mai ştie cum le spunea, care erau un fel de reciclări, „recicăliri”, cum se spunea în jargonul profesorilor. La finalul acestor zile, vreo trei, a venit şi primul secretar, ca să ne recicălească politico-ideologic, cum ar veni. Aşa mi-am văzut pila. Ibănescu era un tip posac, bolovănos în vorbire, deloc simpatic. În anii aceia, apăruseră cadre noi ale partidului, nişte şmecheraşi tineri, simpatici, dar mai loaze ca cele vechi. |ştia erau meniţi, probabil (nu am infiormaţii precise), să mai ridice cât de cât nivelul scăzut de încredere a oamenilor în cadrele de partid. Dar ce să mai ridici, când mortul era bun mort şi, cum se zice, nu-l mai poţi întoarce de la groapă.

Când a intrat în sala de la Casa Sindicatelor, Ibănescu s-a dat în petic de la bun început. Oamenii nu îl cunoşteau, nici el nu şi-a făcut o intrare aşa, mai de şef. Drept urmare, lumea nu s-a ridicat în picioare, nici n-a aplaudat, cum era protocolul vremii când intrau mahării de la partid. Atunci Ibănescu a început să se arate autoritar, să facă reproşuri încă înainte de a ajunge la microfon, că ar fi trebuit ca profesorii să se ridice în picioare când a intrat el în sală, că nu pe el îl salută, ci funcţia pe care o reprezintă şi bla-bla-bla. Timoraţi, cei din sală au reacţionat în fel şi chip: Unii mai fricoşi s-au ridicat în picioare, alţii, ca mine (fiindcă eram în fundul sălii, într-o zonă mai întunecoasă), au rămas pe scaune, iar unele doamne profesoare s-au ridicat într-un şold, comsi-comsa, nici şezând, nici în picioare, ţinând cu mâna geanta în poale, başca cărţile şi ziarele. Căci, trebuie să spun, cei mai mulţi îşi luaseră cu ei câte o carte sau România liberă, ca să aibă ce citi în timpul manifestării, la adăpostul spetezelor scaunelor din sală. Era o situaţie jenantă. Însă, dacă aveai simţul umorului, te stricai de râs de toată bulibăşeala: scârţâitul scaunelor, tuşitul inspectorilor din prezidiu, doamnele stând într-un şold şi aşteptând să vadă ce se întâmplă. În această atmosferă de confuzie veselă şi-a început Ibănescu discursul. Despre acesta n-am a vă spune nimic - o flencăneală alăturea cu drumul, în stilul bine bătătorit al învăţământului politico-ideologic de atunci. Atât şi nimic mai mult. Eram sătui de prostiile debitate, dar făceam şi haz pe seama lor.

Ca să obţin detaşarea, a trebuit să merg la Bacău, judeţul în care fusesem repartizat, într-o audienţă la o anume tovarăşă Jipa. Nana Ileana mi-a comunicat ziua şi ora când trebuia să mă prezint acolo, aşa cum îi comunicase slăbiciunea ei (a, irezistibilă graţie!), doamna Ibănescu, care doamnă Ibănescu primise informaţia de la tovarăşul ei de viaţă Ibănescu, şeful judeţului. După cum vedeţi, lanţul slăbiciunilor!

Am mers la tovarăşa Jipa în audienţă. Era o femeie de vreo 30-35 de ani, frumuşică foc pentru o politrucă, vârtoasă, roşie în obraji, tipul moldovencei de la ţară. Semăna cu cântăreaţa de muzică populară Maria Pietraru, cine-o mai ţine minte. La partid a fost convocat şi şeful de la Inspectoratul de învăţământ. Acesta a mai hârâit el ceva, opunându-se de formă, dar tovarăşa Jipa l-a forţat cu-n zâmbet să-mi aprobe detaşarea pentru Iaşi: „Să-l ajutăm pe băiat, că are mama singură!” i-a zâmbit luminos jupâna Jipa.

După ce am rezolvat această chestiune, am mers în audienţă la şefa de la învăţământ de la Iaşi - Domnica Murgoci. Am aşteptat frumos să-mi vină rândul şi am intrat la doamna Murgoci. Toată lumea îi spunea „doamna”, fusese profesoară de limba română la liceul „Garabet Ibrăileanu” din Copou. În timpul facultăţii, în practică, am făcut o oră la o clasă de la „Ibrăileanu” (cred că a fost prima mea oră în care am predat), dar la altă profesoară de limba română, nu la doamna Murgoci. Ţin minte că am lucrat o noapte întreagă două planşe color pentru ora respectivă. Însă la oră, de emoţie, am uitat să le arăt la elevi, deşi agăţasem planşele pe tablă.

Dar să revin. Doamna Murgoci era o femeie mititică, cu ochi pătrunzători şi coc monumental, care, probabil, în intenţie era s-o facă mai înaltă. Odată cu fiecare „împricinat”, care intra în audienţă, apărea cu tot felul de hârtii în mână inspectorul Guzganu, mâna dreaptă a doamnei Murgoci. Chiar aşa îl chema, Guzganu, nume parcă predestinat, un tip cu părul alb, deşi părea destul de tânăr. El era factotumul Inspectoratului, ştia tot, studia dosarele fiecărui cadru didactic care venea cu căciula în mână la Inspectorat. Se vedea de la o poştă că el manevra lucrurile. Lumea şoptea că Murgoci lua hotărârea pe care i-o sugera el. Mult îl urau profesorii sau învăţătorii suferind de transfer şi detaşare! Nu ştiu dacă era corupt, n-am dovezi, dar aşa se şoptea, umblau pe seama lui o mulţime de bârfe. În orice caz, era un miştocar. L-am auzit cu urechile mele cum îşi bătea joc de bietele profesoare, care aşteptau cu înfrigurare să intre la inspectoarea şefă: „V-aţi învăţat lecţia pe de rost?”. Şi rânjea ca de o glumă teribilă.

Guzganu a fost prezent şi când am intrat eu şi am început să-mi debitez romanul didactico-sentimental al situaţiei mele. În acest timp, Guzganu s-a aplecat peste biroul inspectoarei şefe şi i-a şoptit ceva, făcând semn cu ochii în sus. Era clar. Îi spunea cam aşa: „Ăsta-i pilosul primului secretar”. În fine. Că câr, că mâr, doamna Murgoci nu a putut să nu-mi aprobe cererea. O învinsesem! Bănuiesc că era nervoasă pe chestia asta şi, ca să se răzbune cât de cât, fiindcă îi încălcasem autoritatea cu pila mea, mi-a spus: „Ai să rămâi pe drumuri la anul”. Cam aşa a fost, căci, repet, nu am fost decât detaşat pe un an de zile. Dar atunci nu mă gîndeam la asta, nu-mi încăpeam în piele de bucurie şi atâta tot. Nu i-am răspuns nimic, doar am zâmbit mefistofelic, ceva în genul: „Du-te dracului, că n-ai ce-mi face!”

Uite aşa am fost detaşat. Dar, de fapt, nu făcusem mare lucru. Aceasta nu numai pentru că în anul următor eram ameninţat să rămân pe drumuri, cum îmi menise doamna Murgoci, ci, în primul rând, din cauză că nu rezolvasem nimic pentru soţie. Acum cum o aduc pe Maria? mă frământam. (Va urma)

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un sezon de ducă-se pe pustii

Nicolae GRECU

Un sezon de ducă-se pe pustii

Bine că ne-a mers: bine că a câştigat CFR campionatul după un meci tranşat fără comentarii, bine că a promovat cine trebuie, bine că lobby-ul, uneori deşănţat, pentru salvarea lui Dinamo, a dus la soluţia solomonică destinată a linişti pe toată lumea. Şi bine că a scăpat şi Iaşul de coşmar.

Filmuletul zilei

opinii

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Eugen MUNTEANU

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Se argumentează în continuare necesitatea de a face distincţie între declararea de către Sfântul Sinod a Sfântului Andrei drept patron al României şi realitatea istorică a faptului că „cel dintâi chemat” dintre apostolii lui Iisus Hristos a predicat în Scythia (Dobrogea actuală), cu mai multe secole înainte ca poporul român să se fi format ca atare.

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

pr. Constantin STURZU

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

În această a doua parte a articolului vom sonda alte câteva elemente ale filmului ce au corespondent în viaţa duhovnicească. Convoiul de nave care pleacă din Statele Unite spre Marea Britanie trece prin trei zone. 

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

pulspulspuls

Hopaa: cine-i musiu?

Hopaa: cine-i musiu?

Pe personagiul din prim plan, din ce am văzut, au avut grijă colegii noştri să vi-l prezinte: figurează în dosarul imobiliarilor de la DIICOT ca omul ce făcea legătura dintre imobiliari şi cei cu ştampila din premărie. 

Caricatura zilei

Frecția

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.