Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

La aeroport e ceață și atunci când în Iași e senin și frumos. Curse deviate la Suceava

GALERIE
iasi
  • iasi
- +

Mai multe zboruri au fost direcţionate ieri spre Suceava, iar unele au fost chiar anulate. Un sistem modern de ghidare a avioanelor va fi instalat aici de Romatsa abia anul viitor, în cel mai bun caz 

Un fenomen meteo ciudat a reuşit să dea peste cap tot programul aterizărilor şi decolărilor pe Aeroportul Iaşi. Astfel, dacă ieri, în oraş, a fost soare, cu temperaturi de peste 5 grade, dincolo de Ciric au fost câteva valuri de ceaţă care au determinat piloţii mai multor aeronave să aterizeze la Suceava. Pasagerii au fost aduşi la Iaşi cu autocare, aşa cum impune protocolul în asemenea cazuri. Dar avioanele s-au întors apoi goale la Iaşi, de unde au preluat pasagerii pentru cursele următoare. „Cele mai multe curse au avut astfel întârzieri de trei ore. Au fost şi curse anulate, de la Bucureşti şi de la Viena“, ne-a declarat Cătălin Bulgariu, directorul general al Aeroportului. „A fost o ceaţă îngheţată, foarte periculoasă. Doar pilotul decide dacă să aterizeze“, ne-a spus şeful aerogării, precizând că, dacă aeronava care venea de la Londra a decis să se îndrepte spre Suceava, o altă cursă, la doar 5 minute distanţă, a aterizat fără probleme. 
 
Şi profesorul Silviu Gurlui, preocupat de problemele de poluare şi atmosferă, s-a arătat mirat de formarea ceţii în partea de est a oraşului. Umiditatea pe parcursul zilei a fost mai mică de 70 la sută, iar vântul a bătut slab, cu până la 7 km/h dinspre est, astfel că nu erau condiţii de formare a ceţii, ne-a explicat el. Cert este că, de câteva săptămâni, ceaţa reuşeşte să facă probleme pe Aeroportul Iaşi. L-am întrebat pe directorul Bulgariu când va fi modernizat sistemul de ghidare a avioanelor. „În 2020. Ne trebuie un ILS mai performant (Instrument Landing System - sistem de ghidare a avioanelor pentru aterizare, n.r.). Urmează atât schimbarea acestui sistem, cât şi realizarea unui sistem de ghidaj de tip GPS prin proceduri satelitare“, ne-a spus Cătălin Bulgariu. Modernizarea o vor face cei de la Romatsa, Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, iar în „şantier“ vor intra şi alte aeroporturi din ţară.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri