duminica, 14.08.2022
Cantitatea maximă de carburanţi care poate fi achiziţionată la preţ redus de la benzinăriile Mol din Ungaria este de 50 de litri, până acum limita fiind de 100 de litri, relatează MTI, precizând că argumentul Mol este acela că o astfel de măsură este necesară pentru asigurarea deservirii clienţilor şi a bunei funcţionări a staţiilor de alimentare citează News.ro.
Întrebată de agenţia ungară de presă MTI, compania a spus că limita a fost stabilită în funcţie de ceea ce se consideră că este suficient pentru un utilizator persoană fizică.
De asemenea, reprezentanţii Mol atrag atenţia, totodată, şi asupra faptului că atunci când un client alimentează o maşină cu număr de înmatriculare maghiar, va plăti preţul redus, însă dacă doreşte să cumpere carburanţi la canistră, va achita preţul pieţei.
Prin urmare, Mol solicită clienţilor ca în cazul în care doresc să alimenteze atât maşina, cât şi să cumpere carburanţi la canistră, să alimenteze prima oară autoturismul şi să efectueze plata aferentă, după care se poate trece la umplerea canistrei, care va fi achitată separat, la un preţ diferit.
Dacă alimentarea maşinii şi umplerea canistrei au loc în acelaşi timp, pe o singură tranzacţie, se va plăti preţul pieţei pentru întreaga cantitate de carburanţi care a fost achiziţionată.
Cuvinte cheie: + benzinarie, mol, ungaria
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bilanţul persoanelor ucise în incendiul izbucnit într-o biserică din Giza a crescut la 41
CE gimnastică feminină: Medalie de bronz pentru Amalia Puflea, în finală la bârnă
Mauro Icardi nu va fi transferat la Monza, anunţă Adriano Galliani
Accident cu patru victime în localitatea Boureni. Au fost implicate două autoturisme
Zeci de şoferi care au blocat circulaţia pe Transfăgărăşan au fost amendaţi
Tragedie într-o biserică din Giza (Egipt): 35 de morţi şi 45 de răniţi în urma unui incendiu
Ionela Cozmiuc, medalie de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară la CE de la Munchen
Canotaj: România a cucerit aurul la Europene în proba feminină de 8+1
O fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan
L'Equipe, după victoria şi recordul mondial al lui David Popovici: Veni, Vidi, Popovici
Analistul politic Stelian Tănase: UDMR trebuie să iasă de la guvernare
CE de Nataţie: Alexandra Victoriţa Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 100 metri fluture
Stelian Tănase: Iohannis va decide dacă această coaliţie merge mai departe sau se desface
Simona Halep o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în finala turneului de la Toronto
Sabrina Voinea, medalie de aur în finală la săriturila CE gimnastică feminină
Atenție la viteză și alcool! Suntem în trafic, cu poliția, în municipiul Iași! FOTO
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
VIDEO - Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni seară
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Toronto. Românca va reveni în Top 10 WTA
Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
StirileProTV: Florin Salam ar fi murit. Manelistul pe Facebook: “Nu. Nu am murit”
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Zeci de refugiaţi ucraineni au primit informaţii de la voluntarii Asociaţiei WORLDSTREET FOTO
Campionatul Naţional de Volei pe Plajă Brizo 2022 se apropie de faza finalelor (FOTO)
Balaton, supranumit „Marea Ungariei”, mult mai ieftin decât Mamaia
Actorul Steven Seagal s-a aruncat în braţele dictatorului Vladimir Putin
Florin Cîţu, fost premier, atrage atenţia că vine vremea reglementării pensiilor speciale
Campionatul European de canotaj: A patra medalie pentru România, bronz la patru rame masculin
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.