La ce s-a spus, de fapt, NU? Misterele de peste Prut

O întrebare la care parcă nu s-a răspuns suficient în aceste ultime zile: de ce jumătate dintre moldovenii de peste Prut au votat împotriva aderării la Uniunea Europeană? Atenție, nu e Suedia, cu care am auzit comparații, care în 1994 vota aderarea la UE cam cu același procent la limită (52%), ci vorbim de una din cele mai sărace țări de pe continent. Și care, iată, paradoxal, refuză să adere la blocul economic cel mai dezvoltat de pe planetă. Ceva aparent de neînțeles s-a întâmplat acolo. Un paradox aproape de nepătruns. Și totuși: cine ar fi cei ce au spus NU? Să-i luăm „pe căprării”, căci, din numeroasele relatări locale, patru par a fi marile categorii: nemulțumiții, cumpărații, temătorii de UE și rusofilii din convingere.

Mai întâi, o considerație pur politică. Maia Sandu pare să fi comis o greșeală strategică: a încercat să aibă beneficii electorale pentru ea, în cursa pentru funcția de președinte, dintr-o asociere cu UE, suprapunând referendumul pe alegerile prezidențiale, dar a sfârșit prin a contamina preferința pentru UE a alegătorilor cu nemulțumirile pe care populația le are la adresa guvernării PAS și a ei. Nemulțumiri ce, vedem acum din reacțiile apropiaților, au fost cert și masiv subestimate.

Nemulțumiții – Pentru mulți dintre alegătorii de peste Prut, votul pentru NU nu a fost împotriva Uniunii Europene, ci împotriva guvernării. Știm, ne place Maia Sandu, are pe Facebook o campanie de PR absolut remarcabilă. Noi, de aici de peste Prut, de la Iași sau București, vedem doar asta. Basarabenii văd însă, sau simt, multe altele. Guvernarea actuală s-a confruntat acum cu alegeri care vin după un an de scădere economică (2022) și un altul de stagnare (2023). Asta în condițiile în care în ultimul an inflația a fost imensă, dublă față de cea din România: peste 15%. Iar asta a produs scumpiri foarte greu de suportat.

Imaginați-vă doar cum ar fi să vă descurcați cu prețuri cam ca în România, dar cu pensie de 150 de euro (750 lei românești), cum are cea mai mare parte a vârstnicilor, mai ales în zonele rurale. Sau cu un salariu net de circa 400 de euro (2.000 de lei românești), cât este cel mediu în Moldova, în condițiile în care doar factura la căldură ajunge la un apartament mediu la 250 euro/lună. Este cert că o mare parte din populație luptă cumplit cu supraviețuirea zilnică.

Maia Sandu și PAS au acces la putere pe o mare de entuziasm popular, dar condițiile vitrege ce au urmat – pandemie, război la graniță, crize energetice induse de Rusia – au pus noua guvernare în imposibilitatea de a livra ceva celor ce i-au ales. Dimpotrivă, dincolo de explicații – care există, sunt rezonabile -, oamenii au văzut că trăiesc mai prost. Mare parte, mult mai prost. Iar când au pus mâna pe buletinul de vot, mulți din ei s-au răzbunat cum au putut. Nici nu a mai contat pe care buletin: NU la tot ce ne cere Maia Sandu și PAS!

Interferența Rusiei – Aceasta a existat, fără îndoială. Unele surse vorbesc de o sumă de peste 100 milioane de euro pe care Moscova ar fi disponibilizat-o pentru a influența rezultatul votului. E posibil, din moment ce autoritățile judiciare de la Chișinău vorbesc că Rusia antrena echipe de tineri în Serbia și Bosnia pentru a pregăti tactici diversioniste la manifestații de stradă care să degenereze, autoritățile operând chiar arestări. Sau că numai în septembrie s-au făcut plăți către alegători cumpărați de circa 15 milioane de euro, prin intermediul rețelei Șor, a fugarului condamnat la 15 ani de închisoare, dar aflat la Moscova. Nu sunt povești, cum poate ar putea părea: intrați pe site-ul cotidianului local Ziarul de Gardă, care a avut un reporter infiltrat printre cei care și-au vândut votul, și care ne relatează pas cu pas cum se negocia, ce se cerea, cine plătea etc., ziar a cărui investigație s-a finalizat cu dosare penale în raioane uitate de lume. Tot autoritățile vorbesc că s-au făcut plăți prin aceste filiere către 300.000 de alegători, care apoi, printr-un sistem rudimentar, trebuiau să dovedească că au fost la manifestări și, ulterior, că au votat cum li s-a spus. Tabăra DA a câștigat cu 730.000 de voturi, NU având cu doar 11.000 de voturi mai puțin. Aceasta înseamnă că 300.000 de voturi echivalează cu circa 20 de procente din totalul alegătorilor care au votat. Absolut fenomenal, monstruos. Un procent cu care ai putea cumpăra lejer o țară.

Teama de UE – Da, fără doar și poate că a existat și există, cum de altfel există și la noi, în România. Doar că dincolo, peste Prut, UE nu e încă palpabilă, ci doar ghicită, presupusă. Firește că există oameni vulnerabili la minciuni, la manipulare, iar reportajele pe care le-am văzut ne-au arătat cetățeni simpli care credeau sincer, sau se temeau de o astfel de eventualitate: au auzit că UE închide bisericile, că se va putea căsători bărbat cu bărbat, că pământurile țării vor fi vândute străinilor, că Moldova nu va mai fi neutră, ci va intra în război etc. Greu de apreciat câți alegători au fost astfel influențați, dar sigur nu au fost puțini, din moment ce astfel de temeri erau alimentate generos chiar pe diverse canale de influență ostile țării. Da, UE a anunțat chiar în campania dinaintea alegerilor un plan de 1,8 miliarde de euro pentru Moldova. O sumă incomparabilă cu cele 15 milioane cu care s-au cumpărat alegători de către rețeaua Șor și Rusia doar în septembrie, sau chiar mult mai mult și decât cele 100 milioane pe care le-ar fi pus la dispoziție Moscova în total. Doar că, din acești bani ai Rusiei, mare parte chiar au ajuns în buzunarele unor alegători, îndesați acolo de corupți, e drept, în timp ce din miliardele promise la Chișinău personal, prin angajament ferm, scris, de Ursula von der Leyen nu a ajuns încă aici niciun eurocent.

Rusofilii – Vorbim de o țară al cărei trecut este legat strâns de Rusia, de oameni care au lucrat în trecut în aparatul URSS. Multe preferințe au rămas, firește, nu s-au evaporat. În plus, vorbim de o țară în care chiar minoritatea rusă e una numeroasă, de circa 15%.

Evident că cele patru categorii interferează între ele, că unii cu siguranță sunt mai mulți ca alții, și că probabil nu avem cum ști mai exact cum stăm cu fiecare. Dar, în condițiile vitrege de mai sus, faptul că referendumul totuși a trecut este o realizare pe care nu o putem minimaliza nicidecum, mai ales din cauza procentului mic, la limită. Decizii radicale, precum Brexit sau altele, au fost luate cu procente la fel de apropiate. Așadar, trebuie să fim de acord: este un moment istoric, trecut cu bine.

Dacă e să ne îngrijorăm în privința fratelui de peste Prut, altul ar trebui să fie acum motivul. Cetățenii moldoveni votează la vară pentru un nou Parlament. Chiar dacă Maia Sandu va câștiga peste 10 zile, lucru oricum încă foarte incert, priviți ce se întâmplă în Georgia: un președinte pro-occidental este pur și simplu neputincios în fața unui parlament și guvern controlate de rusofili după ultimele alegeri în care interferența Moscovei a fost una fățișă. Dacă Putin a indisponibilizat acum pentru Moldova 100 milioane de euro, adică o sumă cât câteva procente bune din PIB-ul acestei țări, care e de sub 15 miliarde de euro, vă dați seama cât va fi dispus să pună la bătaie la ultima repriză pe care o mai poate juca: parlamentarele de la vară. Bătălia finală a războiului hibrid de peste Prut abia începe…

Publicitate și alte recomandări video