La Davos, agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (I)

„Cerul de deasupra Davosului este brăzdat de avioane private care îi aduc pe miliardarii care vin pentru a deplânge problemele create de schimbările climatice şi, aşa după cum am aflat de trimisul american pentru climă, John Kerry, să «salveaze planeta»”, îşi începe relatarea de la faţa locului cunoscutul politolog american Walter Russell Mead. „Ambuteiaje care blochează străzile, controale de securitate la fiecare hotel, petreceri non-stop şi recepţii în tot oraşul – Forumul Economic Mondial a revenit.” În format LIVE, pentru că din cauza pandemiei ultimele ediţii s-au desfăşurat online. Cotidianele Daily Mail şi New York Post adaugă pe listă şi o selecţie de „call girls” care oferă „servicii esenţiale” unora dintre participanţii de top.

În general percepţia negativă la adresa reuniunilor anuale de la Davos a ajuns în acest an la apogeu. Ecartul dintre opulenţa reuniunii şi mesajele transmise populaţiei din spaţiul occidental, pentru că în afara acestuia mai nimeni nu le ia în serios, căreia i se cere să-şi schimbe radical stilul de viaţă fie pentru a „salva planeta”, fie pentru a „lupta cu pandemia” a alimentat acuza de ipocrizie la adresa participanţilor, „oamenii Davos”, termen introdus de Samuel Huntington pentru a descrie membrii elitei mondiale care, spunea el, „au puţin apetit pentru loialitatea naţională, văd graniţele naţionale ca pe nişte obstacole care, din fericire, dispar şi văd guvernele naţionale ca reziduuri din trecut a căror singură funcţie utilă este de a facilita operaţiunile globale ale acestei elite”. O elită „cosmocrată”, descrisă tot mai des drept una „neo-feudală” care este acuzată că prin instrumente ca Forumul de la Davos, WEF, urmăreşte să-şi extindă dominaţia asupra „claselor inferioare”.

„Realitatea este că balivernele marca Davos sunt uşor de ironizat. Nu este vorba doar de amestecul discordant, dar neîncetat, de semnalizare a «virtuţii verzi» şi a «consumului ostentativ»”, mai scrie Walter Russell Mead. „Şi deşi auzi aici mai multe discuţii despre «răul inegalităţilor» decât oriunde în altă parte, cu excepţia Birourilor de Diversitate ale unor universităţi americane, la Davos toată lumea poartă o insignă care îi delimitează precis locul într-o ierarhie elaborată şi inflexibilă.” Iar în ultimii ani Davosul este locul în care pentru elitele corporatiste duşmanul nu mai este stânga tradiţională, care era criticul tradiţional al reuniunii. Din contra, stânga progresistă care i-a luat în bună măsură locul acesteia din urmă, este un aliat în lupta împotriva „populismului de dreapta”, etichetă care se aplică aproape oricărei formaţiuni conservatoare, de la Partidul Republican, la partidul Girogiei Meloni în Italia.

Sigur, nu ajută deloc faptul că în ultimul timp apar tot mai multe dovezi atât privind efectele secundare ale vaccinurilor, mai severe şi mai numeroase decât s-a spus la vremea respectivă, cât şi la presiunile exercitate de autorităţi pentru a compromite şi bloca orice puncte de vedere alternative pe acest subiect şi în general privind politicile promovate în timpul pandemiei. După cum nu ajută nici faptul că Albert Bourla, CEO Pfizer, Klaus Schwab, iniţiatorul Forumului de la Davos, şi alţi participanţi au refuzat orice discuţie cu jurnaliştii independenţi prezenţi la faţa locului, după cum s-a văzut dintr-o serie de clipuri video devenite între timp virale pe Internet (motiv pentru care, probabil, unul dintre subiectele discutate în acest an este lupta cu „dezinformarea” şi „hate speech”, formulări suficient de elastice pentru a permite eliminare punctelor de vedere „neconforme”). Poate că strada nu este neapărat locul potrivit pentru astfel de conversaţii şi nici tonul agresiv cel mai recomandabil însă pe de altă parte marile instituţii mediatice, prezente la faţa locului, au abordat interviurile luate cu acest prilej mai degrabă ca pe nişte produse mediatice de Relaţii Publice.

Sigur, din interiorul amplei reţele de influenţă WEF construită de-a lungul a cinci decenii de către Karl Schwab lucrurile se văd cu totul diferit. „Avem nevoie de Davos mai mult ca niciodată”, scria pe site-ul său corporaţia McKinsey în anticiparea evenimentului. Pe un ton aproape liric. Locul în care „o dată pe an, aceşti lideri şi gânditori globali se întâlnesc pentru a redescoperi bucuria dezbaterilor şi a legăturilor întâmplătoare, într-un spirit de deschidere şi de curiozitate benefică. Ideile şi relaţiile create săptămâna viitoare ar putea fi seminţele unor noi colaborări care să rezolve probleme care, altfel, par aproape imposibil de rezolvat”. Nimic surprinzător. McKinsey, o firmă veche de aproape o sută de ani, care oferă servicii globale de consultanţă de management şi are pe lângă succese şi o serie de eşecuri monumentale, cu K-Mart, General Motors şi Eron, se identifică practic cu globalizarea despre care spune că nu trebuie abandonată, ci „reimaginată” prin „diversificare” nu prin „decuplare”. În ce măsură poate fi posibil acest lucru în economia noului Război Rece, iată o întrebare al cărui răspuns nu îl vom găsi sigur la Davos, ci la Washington, Beijing, Moscova sau Teheran.

Publicitate și alte recomandări video