„Am stabilit coordonatele acțiunilor pe care le vom întreprinde, în scurtul timp care a mai rămas până la ziua decisivă, pentru a o susține pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor pentru funcția de președinte al României”, a anunțat Marius Dangă, președintele Organizației Municipale a PNL. Decizia a fost luată într-o ședință convocată aseară la sediul partidului, la care a fost prezent și președintele CJ Costel Alexe, care e și vicepreședinte al PNL Iași.
Practic, în cele două zile de campanie electorală rămase, liberalii ieșeni vor face campanie „clasic”, de la afișe pe panourile amplasate în oraș, până la promovarea individuală a susținerii partidului pentru Elena Lasconi. Mesaje de susținere au apărut deja din partea președintelui filialei, Alexandru Muraru, și din partea primarului Mihai Chirica.
- Citește și: Cine sunt aleșii care vor reprezenta Iașul în viitorul Parlament. Jumătate dintre ei sunt nume noi
Din partea conducerii PSD Iași încă niciun semn până azi-dimineață, chiar și după mesajul de aseară al președintelui Marcel Ciolacu, de sprijin pentru Elena Lasconi. Până acum, Adina Romanescu, directorul Liceului de Informatică și candidată pe lista partidului pentru Camera Deputaților, și-a manifestat sprijinul deschis pentru Elena Lasconi în turul decisiv al alegerilor prezidențiale.
Sursă foto: Facebook/Marius Sorin Dangă
Publicitate și alte recomandări video