Profesorul Ioan Doroftei, şeful departamentului de Mecatronică şi Robotică de la Politehnica ie­şea­nă, spune că majoritatea robo­ţi­lor aceia coloraţi şi frumoşi care apar pe la toate demonstaţiile sau concursurile din Iaşi nu sunt tocmai construiţi de la zero, iar mulţi dintre cei care se bat cu pumnul în piept că ar construi roboţi nu fac decât să cumpere diverse kit-uri cu piese şi să le pună cap la cap. Adevărata lor contribuţie ţine însă de programare, iar asta nu-i face creatori de roboţi. Studenţii de la Mecatronică şi Robotică încearcă însă să depăşească aceas­tă etapă. Ei proiectează multe dintre piesele pe care le folosesc sau încearcă să găsească modalităţi noi de a utiliza concepte sau tehnologii deja existente.

„În realizarea unui robot este la fel de importantă şi partea meca­nică, cea care ţine de construcţia corpului unui robot, dar şi parte de informatică, de programare, care este creierul“, explică Ioan Doroftei, care crede că ar trebui creat un departament separat la Facultatea de Mecanică şi la cea de Automatică şi Calculatoare unde să se înveţe robotică.

Roboţii, sufletul fabricilor moderne

Studenţii de la robotică din cadrul TUIASI au la dispoziţie două laboratoare unde pot descoperi tainele roboticii şi unde se pot pregăti pentru viitoarea lor meserie. Chiar dacă roboţii mobili, cei pe care îi vedem pe la toate expoziţiile, trezesc fascinaţia publicului şi cu aceştia te poţi „juca“ cel mai uşor, majoritatea celor care ajung ingineri vor lucra însă în fabrici, acolo unde roboţii industriali, adică roboţii ficşi, sunt cei mai întâlniţi.

În laboratorul de la parter studenţii pot învăţa care sunt măsurile de siguranţă care trebuie luate atunci când lucrează cu un robot industrial, cum poate fi acesta programat şi utilizat, dar şi care sunt principiile din spatele fiecărei mişcări realizate de braţul robotic sau de ce este acesta realizat într-un anumit fel.

„Avan­tajul unei structuri paralele, spre deosebire de un braţ robotic clasic, este acela că, deşi la o masă mai mică a elementelor, obţinem o precizie mai mare la final“, explică Ioan Doroftei atunci când vorbeşte de robotul care are drept sarcină să aşeze într-o anumită ordine piesele purtate pe o bandă rulantă.

Un alt robot din acest laborator, care este construit de fapt din două braţe şi un strung, are menirea de a realiza piese din semifabricate, pe care mai apoi să le asambleze şi să le aşeze într-o anumită ordine.

Laboratorul în care studenţii învaţă să viseze

Laboratorul destinat roboţilor ficşi poate nu aduce la fel de multe reacţii de uimire, iar mulţi dintre noi poate nici nu i-am numi roboţi, ci maşini industriale. Cu toate acestea, aici se pregătesc viitorii ingineri pentru ceea ce vor întâlni la firmele sau fabricile în care vor ajunge să lucreze.

Pentru „joacă“, studenţii trebuie să urce un etaj mai sus, în laboratorul destinaţi roboţilor mobili. Aici pare că ai ajuns în atelierul lui Moş Crăciun, cu zeci de maşinuţe, drone, măşti care încearcă să imite expresii faciale şi alte maşinării cu tot felul de funcţii. Ioan Doroftei cunoaşte povestea fiecăruia dintre aceşti roboţi, când şi de către cine a fost construit şi care sunt principiile din spatele fiecărei mişcări sau scopul şi aplicaţia acestora.

Cele două laboratoare sunt rezultatul muncii sale de aproximativ 15 ani, cele două camere luând naştere din credinţa că practica nu poate să lipsească atunci când vine vorba de robotică.

„Ideea de a organiza un examen practic a venit chiar de la studenţi şi majoritatea studenţilor se plâng că la multe discipline se fac simulări pe calculator, dar nimic practic. Aşa am decis să le ofer posibilitatea să facă ceva practic. La examenul de la finalul primului semestru au participat cu toţii la o competiţie cu roboţi construiţi în echipe. Au avut liberatea de a construi platforma şi algoritmul de control, iar la discuţia liberă de după examen mi-au spus că pe viitor şi-ar dori chiar mai multă liberate, să vină ei cu idei şi să nu fie aceeaşi temă pentru toată lumea“, explică Ioan Doroftei, care este convins că imaginaţia şi puterea de a visa nu trebuie să lipsească nici unui creator de roboţi.

Un robot pentru copiii cu autism

Aşa au ajuns studenţii de la Mecatronică şi Robotică să construiască, împreună cu studenţi de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“, o albinuţă care se poate transforma în furnică. Un alt robot, care însă nu a fost finalizat, este unul verde, cu înveliş de pluş, un elefant capabil să zâmbescă sau să fie trist, care ar putea să vină în ajutorul copiilor cu autism şi să-i înveţe pe aceştia despre emoţii şi cum să se comporte cu cei din jur. Dacă ar fi fost finalizat, acesta ar fi trebuit să reacţioneze la stimuli externi: să fie vesel dacă este mângâiat, să fie trist dacă este lovit şi chiar să reacţioneze la comenzi. Proiectul ar fi trebuit să fie realizat de către o fostă studentă, care ar fi putut continua cu o carieră didactică, dar a renunţat, nefiind motivată de salariile din învăţământ, şi a ales să se angajeze la o firmă privată.

În laboratorul cu roboţi mobili găseşti tot felul de proiecte începute de studenţi în decursul anilor. O parte finalizate, altele în diferite faze de construcţie. Pe una dintre mesele din laborator poţi vedea un soi de farfurie zburătoare argintie, acoperită însă de praf. Nu poate decât să se ridice de la sol, însă studentul care a gândit robotul nu a mai reuşit să îl şi finalizeze. Ar fi trebuit ca farfuria zburătoare să poată face tot felul de manevre, însă flapsurile care ar fi trebuit să controleze aceste mişcări nu au mai fost construite. Găseşti în laborator însă alţi zeci de roboţi şi roboţei care aşteaptă doar să primească energie electrică pentru a arăta ce pot face. Într-un colţ, ca un adevărat veteran de război, ursuz şi prăfuit, poţi vedea un robot cu un braţ imens la capătul căruia stă prins un detector de metale. A fost făcut în colaborare cu Academia Militară din Bruxelles, iar acesta ar trebui să detecteze mine de teren şi chiar să ajute la dezamorsarea loc. Alţii nu au o utilitate atât de practică, ci au fost construiţi doar de dragul jocului. Cum este şi robotul care imită mişcările unei omizi.