De Business

Punem punctul pe știi

La ieşirea din Iaşi va „răsări” un nou imobil de birouri: Ideo 2. Pasaje de legătură cu Ideo 1

sâmbătă, 08 octombrie 2016, 02:02
2 MIN
 La ieşirea din Iaşi va „răsări” un nou imobil de birouri: Ideo 2. Pasaje de legătură cu Ideo 1

Lângă centrul de dezvoltare a afacerilor Ideo va fi construită o clădire de 10.000 de mp. Investiţia aparţine omului de afaceri Bogdan Piţigoi.

 

Omul de afaceri Bogdan Piţigoi va demara cât de curând un nou proiect imobiliar şi intenţionează ca în trei ani să îşi dubleze suprafaţa de birouri din portofoliu. Noua clădire de birouri, în suprafaţă de 10.000 mp, va purta numele Ideo 2 şi va fi construită în spatele centrului de dezvoltare şi sprijinire a afacerilor Ideo de pe Şoseaua Păcurari, definitivat în urmă cu cinci ani cu ajutorul fondurilor europene. Piţigoi spune că în prezent nu este cazul să se aducă în discuţie existenţa vreunui chiriaş, dar are speranţe că evoluţia pieţei de office îi va permite să nu se limiteze doar la acest proiect în următorii trei ani, mai ales că toate clădirile de birouri existente sunt ocupate în proporţie de 100%.

„Este foarte devreme să vorbim despre clienţi, deocamdată ne pregătim pentru demararea lucrărilor. Ideo 2 va fi o clădire de birouri foarte modernă, va dispune de parcări subterane, pasaje de legătură cu Ideo 1, cafenele, foarte multe alte opţiuni în afară de birouri, destinate celor care vor veni să închirieze. Noul Ideo va avea o suprafaţă de 10.000 mp şi va demara cel târziu în primăvara anului viitor, dar nu exclud nici să înceapă în acest an. Sunt mai mulţi factori de care depinde începerea proiectului, vom vedea. Intenţia noastră este de a satisface cererile clienţilor noştri şi de a putea să oferim şi altor clienţi facilităţi, în obiectivul pe care ni l-am fixat pentru următorii trei ani. Adică, ne propunem să dublăm suprafaţa actuală de birouri, care în prezent are 30.000 mp. Astfel, în funcţie de evoluţia pieţei, vor mai apărea şi alte clădiri. Deocamdată, concret, pornim cu Ideo 2 cu 10.000 mp”, a detaliat Bogdan Piţigoi, preşedintele Tester Group.

Spaţiile găzduiesc 6.000 de angajaţi

În ultimii 20 de ani, Bogdan Piţigoi a investit în mai multe segmente de business, cele mai cunoscute fiind cel auto, Casa Auto vânzând acum 12 mărci în Iaşi şi regiunea Moldovei, şi cel imobiliar – birouri, logistică şi producţie. În prezent, Tester Group gestionează Ideo Business Center (Valea Lupului), Solo Logistic Park (Leţcani) şi Tester Technology Park (Calea Chişinăului, lângă depoul CTP), unde a oferit spaţii pentru companii de renume. În total, Piţigoi deţine o suprafaţă de birouri de 30.000 mp şi 10.000 mp de hale industriale, firmele care au închiriat spaţii având circa 6.000 de angajaţi. Printre cei mai cunoscuţi chiriaşi ai Tester Group se numărăr Xerox, cel mai mare angajator ieşean, Lear Corporation, GfK, Oracle, Atexis, Sonovision, KPMG sau Tata Technologies.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii