La mulți ani, Politehnica, oriunde te afli! File de poveste din istoria unui club care, mai mare rușinea!, stă uitat de lume la ceas aniversar

Într-un foarte amplu material de colecție, structurat în trei episoade, care vor fi publicate astăzi, mâine și poimâine, vom încerca să facem o succintă radiografie ale celor mai notabile episoade derulate în cele opt decenii trecute de când Politehnica s-a născut.

 Poli s-a născut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Nu se încheiase oficial al doilea război mondial când un grup de profesori și studenți din Iași au uitat de prăpădul din lume și au pus bazele clubului care, peste ani, a devenit vectorul sportiv capital al orașului. Un vector pe care nu l-au învins nici războiul, nici comuniștii. Ci „democrații”…

La botezul de pe 27 aprilie 1945, „puiul” a primit numele Sportul Studențesc Iași, dar după circa o lună, pe 31 mai, în acte a devenit Asociația Sportivă (AS) Politehnica Iași, care s-a înscris peste un an în Divizia B. Printre „nașii” clubului se numărau profesorii universitari I. Opinceanu, N. Boțan, A. Popovici, V. Corlățean, precum și studentul Valerian Vîrlan, ultimul având legitimația cu numărul 1.

 Îmbrăcați în alb și negru

Schimbările de nume au continuat apoi pentru gruparea care în 1946, când în fruntea clubului erau profesorii V. Ivanovici, N. Vizireanu și N. Opinceanu, a fost înscrisă, în premieră, în Divizia B. Primul antrenor al echipei ieșene, îmbrăcate în tricouri negre și șorturi albe cu 11 litere, P O L I T E H N I C A, scrise pe pieptul celor 11 jucători, a fost doctorul Mircea Grădinaru, iar o mare parte din banii necesari participării în campionat au fost obținuți printr-un bal de caritate.

În 1948, Poli, care a trecut ulterior la consacratele culori „alb-albastru”, a devenit Clubul Sportiv Universitar (CSU) Iași, în 1950 – Știința Iași. Pe 2 august 1958, ca urmare a unei fuziuni cu o echipă muncitorească, Locomotiva, fostă CFR, care juca în Divizia B din 1947, rezultă două grupări, ambele de B: Clubul Sportiv Muncitoresc Studențesc (CSMS), al cărui vicepreședinte era rectorul Institutului Politehnica Iași, Cristofor Simionescu, și Unirea, practic echipa a doua.

 Primul meci oficial a avut loc în septembrie 1946

Prima partidă oficială a Politehnicii a avut loc pe 1 septembrie 1946, la Ploiești, 0-1 cu Feroemail, când echipa ieșeană a arătat astfel: Alexandru – Dârja, Nicolaescu, Matei, Popovici, Deac, Marchidan, Iacubovschi, Speiegel, Rășină, Talpă.

Primul meci oficial pe terenul din Copou, care nu avea tribune, nu era împrejmuit și nu era dotat cu teren gazonat, suprafața de joc având multe gropi, s-a derulat pe 8 septembrie 1946, când Poli a remizat, 2-2, cu FC Călărași.

La finalul primului sezon de activitate, Politehnica s-a clasat pe locul 12 într-una dintre cele trei serii de 14 echipe ale eșalonului doi.

Formată în mare majoritate din studenți, echipa locală a câștigat în 1948 Campionatul Național Studențesc, în finala de pe 18 aprilie, din Copou, Iașul trecând cu 4-0 de U Cluj.

 O medalie de bronz pierdută de Iași în 1952. Prima promovare, în 1960

De precizat că în 1951 Iașul a avut trei echipe de B, pe lângă Știința activând în eșalonul doi și Locomotiva, și CSA. Ultima, cu legendarul Costică Toma în poartă, a fost mutată în septembrie 1951 la Câmpulung Moldovenesc și a promovat în prima ligă! Mai mult, în 1952 fosta trupă ieșeană s-a clasat pe locul III în elită! Noua grupare a dispărut însă subit, în 1953, când regimul comunist a decis păstrarea unei singure echipe a Armatei, CCA, viitoarea Steaua București.

Revenim la Poli. După ani de zile în care nu a prins nici podiumul eșalonului doi, deși l-a avut pe bancă și pe Mircea David „Il Dio”, fost mare portar al naționalei, trupa de tradiție a Iașului urcă în premieră în elită, în 1960, sub denumirea CSMS. Sub bagheta antrenorului Ion Unguroiu jucau Ursache (Florea) – Scarlat, Păun, Buimistriuc – Don, Alexandrescu – Dram (Șișcă), Avasilichioaie, Voica, Unguroiu, Cruțiu (Demien).

Inaugurarea stadionului din Copou

Fotbalul ieșean a mai fost în sărbătoare în 1960 și ca urmare a inaugurării (după un an de lucrări capitale) stadionului din Copou, în urma unui eveniment organizat de Ziua Națională a României de atunci, 23 august.

Arena de 15.000 de locuri, care purta numele „23 August” de pe 1 martie 1948, după ce inițial era cunoscută drept Parcul Sportiv Regele Ferdinand, a primit „botezul” cu ocazia unui meci amical cu Nistru Chișinău, formație din RSS Moldovenească. Pe parcursul timpului, stadionul din Copou a adunat și peste 20 000 de spectatori la un meci, capacitatea lui actuală, după montarea de scaune, fiind de circa 11.400 de locuri.

 Prima echipă mare a Iașului l-a avut la mijloc pe Emil Alexandrescu, cel care dă numele stadionului din Copou

Primul mariaj cu liga întâi a Iașului a durat un singur an, însă, imediat după retrogradarea din 1961 a urmat revenirea în elită, cu Remus Ghiurițan pe banca tehnică, față de formația din 1960 mai apărând nume ca Moțoc, Dragomirescu, Danileț, V. Popescu, Milea, C. Matei.

CSMS a stat apoi cinci ani în A, în 1966 bifând și cea mai bună clasare din istorie, locul VI, sub comanda lui Augustin Botescu, după ce echipa era pe III cu o etapă înainte de finiș.

A fost, practic, prima trupă mare a Iașului, care l-a avut pe banca tehnică în perioada 1963-1965 pe celebrul „Titi” Teașcă (acesta a condus echipa spre cea mai clară victorie din istorie în A, 6-0 cu Crișul Oradea, pe 12 aprilie 1964), iar în echipă oameni de calitate, care au lăsat apoi urme adânci în Iași și ca ingineri, precum Constantin Humă sau Emil Alexandrescu. Ultimul dă din 1992 numele stadionului din Copou.

 Patru jucători în echipa campionatului

Revenirea la numele Politehnica, adoptat pe 10 octombrie 1967, a fost de bun augur. Retrogradat în vara lui 1967, Iașul a bifat peste un an a treia promovare în prima ligă, cu antrenorul Ion Zaharia pe bancă și o formulă tip cu multe nume mari, ajunse apoi și la națională. M. Constantinescu (Iordache) – D. Romilă I, Ianul, Stoicescu, Deleanu – M. Ștefănescu, Vornicu – Incze IV, Lupulescu, Aurel Cuperman, Gavril (Andrioaie) a fost a doua echipă mare a Iașului, pentru unii – cea mai mare din istorie, care a dat în 1971 patru jucători în echipa campionatului întocmită de revista Fotbal (Ianul, Incze, Lupulescu și Cuperman), precum și unul dintre golgeterii campionatului, Costică Moldoveanu, ploieșteanul ajuns în 1969 în Copou.

 

Simionaș a băgat Rapidul în B

După patru ani de A, urmează încă un exil de un sezon în B, 1972-1973, după o retrogradare parafată în ultima etapă, urmare a unui eșec la Târgu Mureș, și a patra promovare, în 1973, cu Laurențiu Constantin și Ion Marica la timonă și cu un lot în care, alături de „greii” Ianul, Stoicescu, Incze IV, Lupulescu, Romilă I, a apărut fermentul următoarei echipe sonore a Iașului, tandemul Simionaș – Romilă II, alături de jucători precum Costaș, Dănilă, Sofian, Micloș, Costăchescu, Hanceriuc, Marica, Amarandei.

Politehnica a rezistat apoi opt sezoane consecutive în prima ligă, cu legendarul Ilie Oană la timonă în perioada 1973-1977. În această perioadă, de poveste a fost meciul din 1974 din ultima etapă, când Simionaș a dat, în minutul 80, golul victoriei cu Rapidul, în urma căruia Iașul s-a salvat, iar giuleștenii, cu Rică Răducanu în poartă, au retrogradat.

Am jucat cu o Cupă pe masă

Și în 1976 Poli s-a salvat tot în ultima etapă, după un succes cu 3-1 în fața Constanței, la fel și în 1978, după o victorie cu 4-2 în fața FC Bihor. Scenariul nu a mai funcționat în 1981, când un eșec la Hunedoara, pe 29 iunie, 0-8 în ultima rundă, a dus Iașul (care a mai pierdut la opt goluri și în 1995, pe 9 septembrie, 1-9 la Timișoara) în B.

În această perioadă, Politehnica s-a descurcat bine în cupele interne, ajungând în semifinala Cupei României în 1978 (performanță atinsă și în 1948 și 1963, și, ulterior, în 1985 și 2000) după un succes în optimi în fața Steaua București.

Totodată, în 1979, Iașul, cu Leonid Antohi pe bancă, după ce a bătut pe Dinamo și Steaua și a surclasat pe Buzău (7-0) și Târgoviște (8-1), a ajuns în finala singurei ediții din istorie a Cupei Federației Române de Fotbal, în care a cedat în fața U Craiova. Competiția amintită, care a reunit doar cele 16 echipe de primă ligă de atunci, a revenit, după 1989, pentru o perioadă, sub denumirea Cupa Ligii.

Medie de peste 10 000 de oameni pe meci într-un sezon!

După un nou exil de un singur an în eșalonul doi, 1981-1982, s-a revenit în A, artizanul celei de-a cincea promovări, din 1983, fiind „Profesorul” Gheorghe Constantin, fost jucător la Iași în anii 1950, care s-a bazat pe un lot în care, alături de Simionaș și Romilă II, apăruseră alte nume apreciate de microbiștii locali, ca Naste, Bucu, Anton, Ciocîrlan, Cioacă, Nemțeanu, Florean, Paveliuc, Gheorghiu, Burdujan.

De notat că în acea perioadă media spectatorilor la partidele de la Iași dintr-un sezon depășea 10 000 de oameni pe meci!

După doi ani în elită, Poli, preluată de un antrenor cu ștaif, Constantin Oțet, care dusese Craiova în semifinalele Cupei UEFA, începe o coborâre ce a generat una dintre cele mai negre perioade din istoria fotbalului local: retrogradare în 1985, numeroase tentative ratate de promovare, de pomină fiind cea din 1987, când Suceava, cu Simionaș antrenor, a bătut în Copou, pe 7 iunie, și a urcat în A în detrimentul Politenicii, și zece ani de B!

Memorabilul baraj de la Brașov

Poli a străbătut cu greu anii tulburi de după 1989, când clubul a ieșit de sub pulpana Institutului Politehnic Iași, care, alături de fabricile locale, îi asigura susținerea în perioada comunistă. Separată de CS Politehnica în 1990, când foștii jucători Ion Bucu și Mircea Ursu s-au ocupat de echipa de fotbal, revenită apoi, pentru scurt timp, sub umbrela universității, formația din Copou a fost preluată în 1993 de doi patroni, Dan Cîrlan și regretatul Pavel Hodea. Aceștia l-au instalat președinte pe Gheorghe Nichita, cel care, ulterior, a devenit primar al Iașului.

Rezultatele au fost rapide: Poli a cucerit în 1993, în premieră, titlul de campioană națională la juniori și a promovat în Liga I în urma unui baraj disputat în 1995 la Brașov, 2-2 la finalul celor 90 de minute (după ce oltenii au condus cu 2-0, Kereszy și Dobrea au egalat, cu goluri în minutele 66 și 84) și ale prelungirilor, 4-3 la penalty-uri.

Echipa care a reușit promovarea, a șasea din istorie, sub bagheta lui Leonid Antohi și Mihai Dănilă, a fost compusă din Cîmpeanu – Abălașei (Urdaru), Petrache, Apachiței, C. Paraschiv, D. Munteanu – Căunei, Nemțanu, Kerezsy, Pancu (Cotan) – Dobrea.

• Citește și: Eroica de sub Timpa
  

Picajul în C

Cum Cîrlan și Hodea nu au mai avut forță financiară, iar primarul de atunci, Constantin Simirad, a iubit fotbalul doar când echipa a revenit acasă de la Brașov, fiind așteptată de 10 000 de oameni în Piața Unirii, Poli, rămasă a nimănui, a rezistat un singur an în prima ligă.

În ciuda implicării ulterioare a unor oameni de afaceri cu renume, mai întâi reuniți lângă Mihai Vlasov, apoi, lângă Mihai Alexa și Costel Rădeanu, Politehnica nu a reușit să promoveze.

Mai mult, după ce toți privații au plecat din Copou, Iașul a ajuns, în 2001, pentru prima dată în eșalonul trei, la finalul unui sezon în care echipa nu avea bani decât pentru a merge în deplasări, cu o mulțime de juniori.

Renașterea și falimentul

Renașterea e rapidă. După ce, pentru a scăpa de o penalizare de 18 puncte, fuzionează cu o grupare înființată de Nichita, Unirea 2000, Poli Unirea, cum se chema noul club, promovează, sub conducerea lui Simionaș, în liga a doua în 2002 și în elită peste doi ani, în ambele sezoane fiind de pomină duelurile câștigate cu echipa din Vaslui.

Formula folosită în a șaptea promovare în prima divizie îi cuprindea, printre alții, pe Brăneț, Arcanu, Bernard, T. Petre, Mitruc, G. Paraschiv, Savu, Bîlbă (golgeterul echipei în acel sezon, dar și în următoarele trei, de primă ligă), M. Păcurar, dar și pe localnicii Ad. Cristea, Ad. Ilie, Ir. Ionescu, Gheban ori Chiper.

Politehnica a rezistat în Liga I, dar și în viață, până 2010, până în 2009 cu regretatul Ionuț Popa, care a venit la Iași în 2004, pe bancă. În 2010, an în care echipa a fost preluată de compania Mobilis, Iașul, cu „Țiți” Dumitriu pe bancă, a picat din nou în eșalonul doi.

• Citește și: Poli Iaşi, istorie sentimentală: amintiri din epoca de aur

Noua Poli e, de fapt, Tricolorul Breaza

Pentru a scăpa de o datorie uriașă, de circa 3 milioane de euro, primarul Nichita, care conducea clubul din umbră după ce Mobilis s-a retras, a apelat la o stratagemă. Nu a înscris-o în Liga a II-a pe „adevărata” Poli, care a ajuns în faliment în 2011, și a pornit la drum, tot în eșalonul secund, cu o grupare „curată” financiar, adusă de Constantin Anghelache de la Breaza. Noul club, care, în planuri, urma să preia apoi palmaresul celui de tradiție, a fost botezat Clubul Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iași, Universitar fiind substituit de Studențesc peste un an.

Adunată de pe drumuri de Ionuț Popa, noua Poli a promovat în prima ligă în 2012, când „Popică” s-a bazat pe jucători precum Irimia, Ciucur, R. Tincu, Mitrea, Milea, Cl. Tudor, Bădic, Vladu, Herghelegiu, Gado, Onofraș.

A urmat o nouă retrogradare, cu Sorin Cîrțu pe bancă, și o nouă promovare, a noua, în 2014, când Florin Prunea, care era președinte din 2012, l-a ajutat enorm pe antrenorul Marius Lăcătuș. Acesta a contat pe formula Caparco – Bosoi, Mihalache, F. Plămadă, Țigănașu (Vladu) – Olah, Crețu – Herghelegiu, Novac, L. Mihai (Onofraș) – Pălimaru.

O participare în cupele europene

Prima și singura participare în cupele europene pentru fotbalul ieșean a fost în 2016, când clubul și-a schimbat iar denumirea, în ACSM Politehnica.

Clasată pe locul VII și profitând de faptul că două echipe din play-off, Dinamo și Târgu Mureș, nu au avut licență europeană, Poli s-a calificat în Europa League. Asta după ce, în meciul decisiv pentru viza de Europa, Ionuț Popa, care antrena atunci pe Poli Timișoara, a dat o consistentă mână de ajutor Iașului, bazându-se pe pe șase juniori… Chiar și așa bănățenii au avut 2-0 și două bare, iar Iașul a câștigat cu 3-2 după ce a înscris de două ori în ultimele zece minute.

Parcursul european al Iașului a fost scurt, dar onorabil. Cu Nicolo Napoli pe bancă, care a mizat pe Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Țigănașu – Ciucur, Mitic, V. Gheorghe, Bole – A. Cristea, Piccioni, Poli a condus pe 14 iulie 2016, în Copou, cu 2-0 pe Hajduk Split, cu goluri înscrise de cel mai important jucător de după 1989, Andrei Cristea (19), și de Piccioni (23). Croații au revenit însă după pauză și au egalat în prelungiri, după o gafă incredibilă a lui Grahovac.

Soarta calificării a fost în cumpănă până în minutul 90 al meciului din retur, atunci când gazdele au marcat pentru 2-1, în condițiile în care Ciucur egalase în minutul 26, la patru minute după deschiderea scorului.

O nouă retrogradare, după un sezon plin de lupte interne

Pentru Poli a urmat încă o câștigare a play-out-ului, fără înfrângere în faza a doua a campionatului, și o calificare norocoasă în play-off, în 2018, când echipa, care nu fusese niciodată în primele șase în sezonul regulat, a urcat pe VI, ultimul calificant în prima grupă valorică, exact după ultima rundă, în care a pierdut acasă!

Regresul a apărut apoi din nou. În 2020, cu Mircea Rednic pe banca tehnică, Iașul s-a clasat pe un loc retrogradabil, dar s-a salvat deoarece Federația Română de Fotbal a decis trecerea la sistemul cu 16 echipe în loc de 14.

Retrogradarea nu a mai fost evitată în 2021, când puterea era în mâinile unui Consiliu Director în care rolurile principale le-au avut Leonid Antohi și Adrian Ambrosie. Cu Nicolo Napoli pe bancă, Poli a pierdut toate cele patru meciuri din play-out din Copou și a picat, deși se putea salva doar cu o victorie și un egal pe teren propriu în disputele amintite.

O nouă renaștere

După un sezon în Liga a II-a, Politehnica a revenit în 2023 în elită, la un an după implicarea omului de afaceri botoșănean Cornel Șfaițer la echipă. Cu Leo Grozavu pe banca tehnică, cu o formulă tip Jankov (Brînză) – Martac, Plămadă (R. Tincu), Katanec, Ștefanovici – Itu, Marchioni (Fr. Cristea), Roman – Hlistei, Harrison, Musi (R. Ion), Iașul a bifat lejer a zecea promovare în prima ligă (în total, în istorie au fost 11 promovări, cu tot cu cea din C în B), după ce în sezonul anterior terminase abia pe XIII în Liga a II-a.

În 2024, Politehnica s-a salvat direct de la retrogradare, iar în acest an are șanse de a se menține în Liga I.

Totuși, instabilitatea financiară rămâne la putere la un club care, silit de datorii de aproape 3 milioane de euro, a intrat în concordat preventiv la 1 decembrie 2024, perioada acordată pentru stingerea restanțelor fiind de patru ani.

• Citește și: Poli: Frumoasele poveşti din trecut. A 11-a promovare a Iaşului, a şasea de după 1989

Unde se odihnește Politehnica 1945?

Pe lângă instabilitatea financiară, o altă problemă uriașă actuală a fotbalului ieșean este faptul că tezaurul FC Politehnica Iași 1945 (marca și palmaresul) a fost achiziționat de la lichidatorul Eurobusiness, pe 11 februarie 2025, de o societate, Zecro, controlată de botoșănenii Ciprian Manolache, Răzvan Zetu și Cătălin Miron. Aceștia au profitat de pasivitatea Primăriei Iași, care a refuzat să se implice pentru a recupera tezaurul sportiv local, așa cum au făcut, de pildă, Clujul, Piteștiul, Ploieștiul și multe alte orașe, dar și a actualei Poli și au devenit „patronii” clubului de tradiție al orașului. Pentru aceasta, cei trei au achitat 85 455 de euro lichidatorului FC Politehnica 1945, Eurobusiness Iași.

Conform celor spuse de noii șefi, aceștia au în plan se folosească de consacrata titulatură FC Politehnica 1945 la o academie de juniori. Facem precizarea că în perioada 2018-2025, actualul club ieșean, de Liga I, a avut dreptul să se folosească de titulatura grupării de tradiție, conform unui contract de închiriere semnat inițial de Horia Sabo, manager la noua Poli în acea vreme, și prelungit apoi.

Numele purtate de principala echipă de fotbal a Iașului

27 aprilie 1945: Sportul Studenţesc

31 mai 1945: AS Politehnica

noiembrie 1948: CSU

octombrie 1950: Ştiinţa

2 august 1958: CS Muncitoresc Studenţesc (fuziune între Ştiinţa şi CFR)

10 octombrie 1967: Politehnica

1990: FC Politehnica (numele Lynx şi Polynx, utilizate în perioada 1993-1995 nu au fost înregistrate la FRF)

1998: FCM Poli

2001: Poli Unirea (fuziune cu Unirea 2000)

2005: FC Politehnica

23 august 2010: CSMU Politehnica (preluare loc Tricolorul Breaza)

6 iulie 2011: Clubul Sportiv Municipal Studenţesc

29 iulie 2016: Asociația CSM Politehnica.

Cele mai bune performanțe

 – locul VI în Liga I (1966, 2018).

– de cinci ori semifinalistă a Cupei României (1948, 1963, 1978, 1985, 2020).

– finalistă în Cupa FRF (1979).

– campioană națională de juniori (1993).

• Citește și: Politehnica Iaşi la 75 de ani – poveşti nemuritoare. Reperele fotbalului din Copou

Personalități scrise cu litere de tipar în cartea de aur a lui Poli. Tabloul de onoare al fotbalului ieșean

Deși prima participare a unei echipe locale în competițiile interne este menționată în 1926, datorită campioanei orașului, Concordia, practic actul de naștere al fotbalului ieșean a fost parafat pe 27 aprilie 1945, când a luat ființa Politehnica Iași.

Iată câteva personalități de marcă ale celei mai importante echipe locale.

1. Conducători celebri

Înființat sub mantia Institutului Politehnic Iași, clubul a avut în frunte, în perioada 1945-1989, profesori universitari sau primii-secretari ai Comitetului Județean Iași al Partidului Comunist Român. Apoi, după 1989, decisivă a fost, pentru mult timp, influența primarilor Iașului.

În cele ce urmează, trecem în revistă câteva nume care, cu bune, cu rele, și-au pus serios amprenta asupra fotbalului local:

* profesorii I. Popiceanu, N. Boțan, A. Popovici, V. Corlățeanu și studentul Valerian Vîrlan – întemeietori ai clubului, la 27 aprilie 1945;

* profesorul V. Ivanovici – președintele clubului în 1946, la prima participare în campionat;

* academicianul Cristofor Simionescu – vicepreședinte (președinte era Octav Iliescu – președintele Sfatului Popular Iași) în momentul înființării CSMS Iași, în 1958, la doi ani înainte de prima promovare în Divizia A;

* Mihai Gafițanu – rector al Politehnicii Iași în perioada 1976-1984 și 1996-2000, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a fost foarte apropiat de echipă înainte de 1989;

* Ion Iliescu (prim-secretar al Comitetului Județean Iași al Partidului Comunist Român în perioada 1974-1979) – în mandatul ieșean al fostului președinte al României, Poli a jucat numai în prima ligă;

* Dan Cîrlan și Pavel Hodea – primii privați care au condus clubul, pe care l-au avut în mână între 1993 și 1995;

* Gheorghe Nichita – președinte în 1995, la prima promovare de după 1989, a fost implicat apoi, cu puține intermitențe, în poziții – cheie ale clubului și a condus, din umbră, în perioada 2003-2015, când a fost primar al Iașului;

* Florin Prunea – președinte între 2012 și 2017, a fost președinte la singura participare din istorie în cupele europene. A fost înlăturat, la ordinele primarului Chirica, alături de antrenorul Eugean Neagoe, după un sezon în care Iașul nu pierduse în ultimele 15 etape;

* Mihai Chirica – primar după căderea lui Nichita, inclusiv la ora actuală, a fost implicat în multe decizii, mai ales în perioada în care l-a impus în fruntea clubului pe Adrian Ambrosie. Deși, la instalare, a cochetat cu ideea de a renunța la fotbal și a face rugby-ul sport rege la Iași, a girat apoi, cu câteva intermitențe, susținerea financiară a echipei cu fonduri de la municipalitate, așa cum a făcut-o și Nichita;

* Cornel Șfaițer – om de afaceri din Botoșani, care conduce clubul din 2022, perioadă în care a băgat de multe ori și mâna în buzunar pentru a susține Politehnica.

2. Antrenori celebri

Politehnica Iași a fost antrenată, de-a lungul timpului, de antrenori celebri în România. Unii au lucrat și la echipe mari din țară sau chiar la prima reprezentativă, alții s-au afirmat la Iași. Iată câteva nume de tehnicieni importanți din istoria Iașului:

* Mircea Grădinaru – primul antrenor al echipei, un doctor care a urmat cursurile Școlii de Antrenori pentru a avea dreptul să stea pe banca tehnică;

* Mircea David „Il Dio” – născut la Sinaia, jucător la CAO, Venus București și Lugoj, portarul naționalei la Mondialul din 1938 s-a stabilit apoi la Iași, unde a antrenat în perioada 1954-1956 și a murit, în 1993;

* Ion Unguroiu – a condus echipa spre prima promovare, din 1960;

* Traian Iordache – golgeter al României în 1937, component al echipei naționale, a lucrat la echipa de seniori a Iașului și apoi la juniori, formând, împreună cu Mihai Bârzan, o mulțime de jucători locali de valoare;

* Constantin Teașcă – a venit la Iași de la naționala României, unde a mai lucrat și după experiența din Copou, derulată în perioada 1963-1965;

* Augustin Botescu – selecționer al naționalei în perioada 1958-1960, a lucrat la Poli între 1965 și 1967, reușind prima clasare pe locul VI, în 1966, clasare urmată de o retrogradare;

* Vintilă „Gil” Mărdărescu – a venit la Poli în 1970 de la naționala olimpică; de la Iași a trecut în 1972, după ce a retrogradat Poli, la naționala Marocului, cu care a câștigat Cupa Africii, în 1976, iar apoi în SUA, la New York United;

* Ilie Oană – Născut în SUA, cel care dă acum numele arenei din Ploiești, a mai lucrat și la naționala României înainte de a prelua Poli, unde a avut unul dintre cele mai longevive mandate, patru ani și jumătate în perioada 1973-1977. Are 549 de meciuri ca antrenor în prima ligă, deși s-a retras la doar 62 de ani;

* Leonid Antohi – discipolul lui Oană, a fost antrenorul local cu cele mai multe meciuri pe banca Iașului în primele două ligi. Are 83 de ani, este singurul dintre tehnicienii amintiți în acest capitol care trăiește;

* Vasile Simionaș – cel mai iubit jucător local dinainte de 1989, a avut mai multe mandate la Poli, reușind două promovări, în B, în 2002, și apoi, peste doi ani, în A;

* Ionuț Popa –cel mai iubit antrenor de după 1989, are, alături de Oană, cel mai mare număr de meciuri pe banca Iașului în prima ligă, un mandat de aproape patru ani și jumătate, între 2004 și 2008, precum și o promovare în A, în 2012. Chiar dacă e înmormântat la Arad, din 2020, fanii ieșeni merg și acum la mormântul lui pentru a-l omagia.

3. Jucători celebri

Formați la Iași sau aduși din alte părți, câțiva dintre jucătorii care au evoluat la Poli au lăsat urme adânci în Copou, iar unii au ajuns și la naționala de seniori sau la alte cluburi mari ale țării. Iată câteva exemple de jucători sonori ai României trecuți pe la Iași:

* Gheorghe Constantin (1932-2010) – mijlocaș cerebral, simbol al Steaua București, antrenor al steliștilor și echipei naționale, a jucat la Iași în perioada 1951-1954 și a antrenat-o pe Poli în sezonul 1981-1982, când a promovat-o în A;

* Gheorghe Voica – primul român care a marcat în Cupa Campionilor Europeni (se întâmpla în 1956, pentru Dinamo), a fost un apreciat atacant al echipei care în 1960 reușea prima promovare. În sezonul amintit a dat 26 de goluri, unul mai puțin decât Aurel Unguroiu, care a fost recordman, alături de Iulius Nemțeanu, în 1982, la număr de reușite într-un campionat pentru Iași, cifre atinse în Divizia B. Voica a fost golgeterul echipei în patru sezoane consecutive, 1961-1965;

* Emil Alexandrescu – mijlocaș de bază al echipei care a reușit prima promovare în A, din 1960. A jucat în perioada 1959-1963. A decedat la doar 55 de ani, la câteva zile după ce, pe 23 februarie 1992, devenise primul primar ales al Iașului de după 1989;

* Mircea Constantinescu – portar care a apărat la națională, în 1967, de la Poli, unde a evoluat în perioada 1963-1970, după care a trecut la Dinamo. Are 80 de ani;

* Augustin Pax „Coco” Deleanu – Născut pe 23 august 1944 și decedat în 2014, a jucat la Poli între 1963 și 1969, bifând zece meciuri la națională în acest interval. Trecut la Dinamo, a mai prins încă 15 meciuri în reprezentativa care ne-a dus la Mondialele din 1970 și în sferturile Euro 1972;

* Vasile Ianul – născut la Bistrița, pe 1 noiembrie 1945, a fost un fundaș important în perioada 1966-1974, când a fost chemat și la națională. Avocat de profesie, a fost apoi arbitru și președinte la Poli și Dinamo. A decedat în 2013, fiind înmormântat la Iași;

* Vasile Iordache – născut la Iași, în 1950, a jucat la Poli până în 1971, când a trecut la Steaua, de unde a fost chemat să apere de 25 de ori poarta României. A fost numit „eroul de pe Wembley” grație unei prestații de poveste în meciul tricolorilor cu Anglia din 1981, 0-0;

* Mihai Romilă II – născut la Huși, în 1950, mijlocaș la Poli în perioada 1971-1983, a fost chemat de 18 ori la națională între 1975 și 1979, marcând și un gol. E înmormântat la Iași, unde s-a stins în 2020. Prestația lui l-a pus în umbră pe fratele lui mai mare cu opt ani, Dumitru „Mitică” Romilă I, un aprig fundaș lateral dreapta, care a fost și căpitan al echipei;

* Vasile Simionaș – născut la Iași, mijlocașul venit de la Dinamo Bacău are cele mai multe meciuri în prima ligă pentru Poli, 358, și aproape 500 jucate la Iași în perioada 1969 – 1984. Cu profil mai tehnic decât Romilă II, care a prins naționala datorită travaliului, nu a jucat la tricolori în vremuri în care pe postul lui excelau Dobrin ori Iordănescu. A fost campion european universitar în 1972, a decedat în acest an, când ar fi împlinit 75 de ani;

* Marcel Coraș – arădeanul care a cucerit și Gheata de Argint a Europei în 1989, când juca la Victoria București, și a prins 36 de selecții la națională (6 goluri, unul la turneul final al Euro 1984) a evoluat în perioada 1979-1981 la Poli;

* Laurențiu Roșu – Născut în 1975, la Iași, a fost vândut la nici 18 ani la Steaua, după doar câteva minute jucate la echipa mare, atacantul bifând 38 de meciuri și cinci goluri la reprezentativa României;

* Daniel Gabriel Pancu – cel mai important produs fotbalistic ieșean care a jucat în prima ligă la Poli, „Diamantul din Nicolina” are acum 47 de ani. La nici 18 ani tehnicul atacant a fost titular în barajul din 1995, cu Electroputere Craiova. În 1996 a fost vândut la Rapid și apoi la alte cluburi, tranzacții care au adus circa 500 000 de euro Politehnicii, sumă considerabilă pentru acele timpuri. Are 27 de meciuri și 9 goluri la națională;

* Adrian Cristea – mijlocaș ofensiv, produs al Centrului de Copii și Juniori al lui Poli, a bifat 93 de apariții la echipa mare a Iașului, de la care a plecat în 2004, la 21 de ani, la Dinamo. Are nouă selecții la echipa națională;

* Andrei Cristea – cel mai important jucător al Iașului de după 1989. Născut la Bacău, în 1984, a marcat 60 de goluri pentru Poli în 180 de meciuri în prima ligă, alte cinci în Cupa României și primul gol „european” al Iașului. Atacantul cu zece selecții sub tricolor și 114 reușite în prima ligă a jucat în patru perioade la Poli. Golgeter al României în 2010, la Dinamo, s-a clasat pe II în ierarhia celor mai buni marcatori din România în 2017, când juca la Poli. Tot pe II în ierarhia golgeterilor interni s-a clasat și Iulius Nemțeanu, în 1983, cu 19 goluri, record pentru un fotbalist ieșean în Liga I.

Top marcatori ieșeni în prima ligă

1. Mihai Costea – 70 de goluri în perioada 1974-1981
2. Andrei Cristea – 60 de goluri în 2008, 2009, 2015-2018 și 2019-2021.
3. Aurelian Cuperman – 57 de goluri în perioada 1963-1972
4. Mihai Romilă – 54 de goluri în perioada 1971-1983
5. Mihai Dănilă – 51 de goluri în perioada 1969-1981

Top prezențe jucători ieșeni în prima ligă

1. Vasile Simionaș – 358 meciuri în perioada 1969-1984
2. Mihai Romilă – 310 meciuri în perioada 1971-1983
3. Dumitru Anton – 303 meciuri în perioada 1974-1985
4. Narcis Ciocîrlan – 224 meciuri în perioada 1975-1985
5. Mihai Dănilă – 209 meciuri în perioada 1969-1981

Clasări de-a lungul istoriei și antrenorii care au lucrat la Poli

1946-1947 – 12 B – Mircea Grădinaru

1947-1948 – 5 B – Mircea Grădinaru

1948-1949 – 6 B – Mircea Grădinaru

1950 – 7 B – Mircea Grădinaru

1951 – 6 B – Radu Gologan

1952 – 7 B – Radu Gologan

1953 – 9 B – Petre Rădulescu

1954 – 9 B – Petre Rădulescu; Mircea David

1955 – 6 B – Mircea David

1956 – 11 B – Mircea David

1957-1958 – 4 B – Traian Iordache; Colea Vâlcov

1958-1959 – 8 B – Ioachim Moldoveanu

1959–1960 – 1 B (promovare) – Ion Unguroiu

1960-1961 – 12 A (retrogradare) – Ion Unguroiu

1961-1962 – 1 B (promovare) – Remus Ghiurițan

1962-1963 – 10 A – Traian Iordache

1963-1964 – 12 A – Constantin „Titi” Teașcă

1964-1965 – 10 A – Constantin Teașcă

1965-1966 – 6 A – Augustin Botescu

1966–1967 – 13 A (retrogradare) – Augustin Botescu

1967-1968 – 1 B (promovare) – Ion Zaharia

1968-1969 – 11 A – Iustin Șerban

1969-1970 – 12 A – Iustin Șerban; Emil Avasilichioaie

1970-1971 – 8 A – Vintilă „Gil” Mărdărescu

1971-1972 – 15 A (retrogradare) – Vintilă Mărdărescu

1972-1973 – 1 B (promovare) – Laurențiu Constantin

1973-1974 – 13 A – Ilie Oană

1974-1975 – 13 A – Ilie Oană

1975-1976 – 13 A – Ilie Oană

1976-1977 – 8 A – Ilie Oană

1977-1978 – 15 A – Ilie Oană; Leonid Antohi

1978-1979 – 12 A – Leonid Antohi

1979-1980 – 8 A – Leonid Antohi

1980-1981 – 16 A (retrogradare) – Leonid Antohi

1981-1982 – 1 B (promovare) – Gheorghe Constantin

1982-1983 – 10 A – Ion Motroc; Ion Marica

1983-1984 – 7 A – Ion Marica; Vasile Ianul; Vasile Simionaș

1984-1985 – 18 A (retrogradare) – Constantin Oțet; Vasile Simionaș

1985-1986 – 2 B – Vasile Simionaș; Ion Marica

1986-1987 – 2 B – Leonid Antohi

1987-1988 – 2 B – Petre Gavrilă

1988-1989 – 8 B – Leonid Antohi

1989-1990 – 4 B – Leonid Antohi; Vasile Simionaș

1990-1991 – 4 B – Vasile Simionaș; Kurt Gross; Ion Marica

1991-1992 – 8 B – Ion Marica

1992-1993 – 12 B – Leonid Antohi

1993-1994 – 2 B – Vasile Simionaș

1994-1995 – 3 B (promovare după baraj) – Vasile Simionaș; Mihai Dănilă, Corneliu Costăchescu; Leonid Antohi

1995-1996 – 18 A (retrogradare) – Leonid Antohi; Silviu Stănescu, Narcis Ciocîrlan; Dumitru Anton

1996-1997 – 7 B – Constantin Moldoveanu; Silviu Stănescu; Emil Lupulescu

1997-1998 – 8 B – Marian Moldovan, Silviu Stănescu; Ion Marica; Marian Moldovan

1998-1999 – 4 B – Ion Moldovan; Narcis Ciocîrlan; Mihai Romilă; Leonid Antohi; Mihai Dănilă

1999-2000 – 9 B – Mihai Dănilă; Marian Moldovan; Leonida Nedelcu; Emil Lupulescu

2000-2001 – 18 B (retrogradare în C) – Leonida Nedelcu; Ioan Cîmpeanu; Ion „Liță” Dumitru; Dănuț Munteanu

2001-2002 – 1 C (promovare în B) – Vasile Simionaș

2002-2003 – 5 B – Vasile Simionaș; Marin Barbu; Narcis Ciocîrlan

2003-2004 – 1 B (promovare în A) – Vasile Simionaș

2004-2005 – 9 A -Vasile Simionaș; Narcis Ciocîrlan; Ionuț Popa

2005-2006 – 11 A – Ionuț Popa

2006-2007 – 13 A – Ionuț Popa

2007-2008 – 11 A – Ionuț Popa

2008-2009 – 14 A – Ionuț Popa; Cristiano Bergodi

2009-2010 – 16 A – Petre Grigoraș; Marian Dinu; Dumitru „Țiți” Dumitriu

2010-2011 – 6 B – Narcis Ciocîrlan; Ionuț Popa; Adrian Falub

2011-2012 – 1 B – Marius Baciu; Ionuț Popa

2012-2013 – 17 A (retrogradare) – Ionuț Popa; Liviu Ciobotariu; Sorin Cîrțu

2013-2014 – 1 B (promovare) – Marius Lăcătuș

2014-2015 – 10 A – Marius Lăcătuș; Ionuț Chirilă; Nicolo Napoli

2015-2016 – 7 A – Nicolo Napoli

2016-2017 – 7 A – Nicolo Napoli; Eugen Neagoe

2017-2018– 6 A – Flavius Stoican

2018-2019– 10 A – Flavius Stoican

2019-2020 – 12 A – Mihai Teja; Mircea Rednic

2020-2021 – 16 A (retrogradare) – Daniel Pancu; Andrei Cristea; Nicolo Napoli

2021-2022 – 13 B – Costel Enache

2022-2023 – 1 A (promovare) – Claudiu Niculescu; Mugurel Cornățeanu; Leo Grozavu

2023-2024 – 12 A – Leo Grozavu; Anthony „Tony” Da Silva

2024-2025 – în curs – Anthony „Tony” Da Silva; Emil Săndoi; Vasile Miriuță.

Povești și momente memorabile din istoria Politehnicii. Amintiri inedite cu Simionaș, Ion Iliescu sau Ionuț Popa

 Iată zece știri interesante legate de simbolul sportiv al orașului.

1. O echipă cu intelectuali la putere

 Încă de la începuturi, Poli a avut mulți intelectuali drept cap-compas. În conducerea clubului au fost profesori universitari, decani, rectori, chiar și un academician, Cristofor Simionescu, iar mulți jucători erau studenți înainte de 1989, formația ieșeană fiind căutată și pentru că fotbaliștii aveau posibilitatea de a absolvi o facultate.

Printre jucătorii care s-au remarcat în mod deosebit și datorită culturii lor generale s-au numărat Emil Alexandrescu, care citea Tolstoi în cantonamente, Vasile Ianul, absolvent de Drept, ori Vasile Simionaș, fost olimpic la matematică, mare pasionat de literatură și istorie.

2. Un fost jucător ieșean a fost coechipier cu Pele!

Mulți jucători ai Iașului au plecat la echipe cunoscute după ce s-au afirmat la Politehnica. Una dintre cele mai colorate promovări a fost cea a lui Mircea „Gil” Mărdărescu, fiul antrenorului Virgil „Gil” Mărdărescu, ambii stând două sezoane la Poli, din 1970 în 1972. Apoi, juniorul a trecut în Maroc (unde tatăl său devenise selecționer), iar în 1975 la Cosmos New York, club la care a fost coechipier cu cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, brazilianul Pele.

De notat faptul că, pentru a-și băga fiul la mijlocul terenului la Poli, seniorul l-a folosit o perioadă, în 1971, pe Simionaș pe postul de fundaș stânga.

3. Ce fotbalist a fost cărat pe brațe de fani din Copou în Piața Unirii?

Unul dintre meciurile de legendă disputat în Copou a fost cel cu Rapid, de pe 19 iunie 1974, la finalul căruia Poli s-a salvat de la retrogradare și a trimis Rapidul în B. Marcatorul unicului gol al partidei, Vasile Simionaș, a fost purtat la final pe brațe de suporteri din Copou până în Piața Unirii. În bucuria imensă de atunci nu s-a mai ținut cont de un serviciu de cafea pe care Simionaș voia să-l ducă soției, abia cumpărat, care a ajuns cioburi la destinație.

După ce a petrecut cu echipa până în zori, a doua zi, „Simi” a luat nota 7 la unul dintre cele mai grele examene ca student la Textile, profesorul, care nu era microbist, impresionat de manifestările pe care le văzuse cu o zi înainte în oraș, trecându-i și pe studenții care nu au „picat” pe subiecte.

4. Cum a golit Ion Iliescu tribuna oficială a arenei din Copou!

Prim-secretar PCR, Ion Iliescu a avut mai multe inițiative moderne în perioada în care a fost șeful Iașului, 1974-1979, când Poli a jucat doar în A. Îi primea pe jucători cu Kent, cafea și Pepsi la ședințele de la Casa Pătrată, a îmbrăcat echipa în costume la fel și cojoace „Alain Delon”, a facilitat turnee în străinătate, a avut forța de a bara transferul lui „Mițu” Dănilă la Dinamo într-o perioadă în care, alături de Steaua, dinamoviștii luau tot ce era mai bun din țară, i-a păstrat la Iași pe Simionaș și Romilă II.

La primul meci ca șef al Iașului, a dat 100 de lei la intrarea la „oficială”, lucru care i-a făcut pe numeroșii activiști din jurul lui să scoată și ei din buzunar diferite sume. Cum obiceiul lui Iliescu s-a permanentizat la fiecare partidă din Copou, alaiul însoțitorilor, care crezuseră că întămplarea de la debut e doar un cadou de bun venit făcut echipei de „tovarășul prim”, s-a diminuat consistent pe parcursul mandatului fostului președinte al României. Astfel, treptat, Iliescu a început să vină la meciuri însoțit doar de soția lui, Nina, și câțiva colaboratori apropiați. Mai buni plătitori decât colegii lor.

5. Marketing în comunism. Plasele care au ținut echipa în viață

Înainte de 1989, majoritatea fotbaliștilor erau angajați, de formă, la diferite întreprinderi din Iași. Ei nu se duceau la serviciu, dar luau salariu. Pentru a rivaliza cu alte echipe din România, în condițiile în care sistemul de premiere al clubului nu era generos, șefii grupării din Copou apelau la tot felul de artificii. Unul dintre acestea era vânzarea unor plase de plastic pe care erau inscripționate figurile fotbaliștilor, plase care erau foarte apreciate. Cu astfel de produse a fost ținută echipa în viață și imediat după 1990, când, în plus, conducătorii de atunci, Ion Bucu și Mircea Ursu, gestionau fondurile unui bar al suporterilor.

6. 5.000 de ieșeni într-o deplasare, 10.000 în Piața Unirii, 15.000 la un meci de C!

Înainte de 1989, arena din Copou era plină des cu câteva ore înainte de startul meciurilor, existând cazuri în care arena de 15.000 de locuri, cu gradene, a rezistat și la 20.000 de spectatori.

Cea mai mare asistență la un meci în deplasare a Politehnicii a fost în 1995, pe 25 iunie, la barajul de promovare de la Brașov, câștigat în fața Electroputere Craiova. 4 000 – 5 000 de ieșeni au fost prezenți la meci, alți 10 000 așteptând apoi echipa în Piața Unirii la întoarcerea acasă. Un alt meci cu asistență considerabilă după 1989 a fost cel cu SM Vaslui de pe „Emil Alexandrescu”, de pe 20 aprilie 2002, la care 15 000 de oameni au venit să vadă un duel de Liga a III-a!

7. La Poli, la fel ca la Real Madrid! Fotbaliști plimbați cu platforma prin tot orașul

O altă partidă în care arena din Copou s-a dovedit a fi prea mică pentru ieșeni s-a derulat pe 13 martie 2004, când Poli a învins, în Liga a II-a, pe FC Vaslui cu 3-1. La meciul care s-a dovedit a fi decisiv pentru urcarea în elită au asistat 15.000 de spectatori plătitori, alți 1.000 rămânând în afara arenei, ale cărei porți au fost închise din motive de securitate.

Serbarea promovării din acel an a fost una dintre cele mai spectaculoase din istorie: echipa a fost purtată pe un camion-platformă prin tot orașul, așa cum, la alt nivel, e moda și acum, la case mai mari, punctul terminus al călătoriei fiind Piața Palatului, unde mii de suporteri au asistat și la un concert Iris.

8. Povestea de succes a lui Ionuț Popa

Venit la Iași în 2004, după ce Poli obținuse două puncte în primele opt runde, Ionuț Popa a fost antrenorul sub comanda căruia Iașul a obținut una dintre cele mai sonore victorii din istoria fotbalului ieșean. Chiar la debut, pe 3 octombrie 2004, „Popică” a dus echipa spre victorie în Ghencea, 1-0 în fața unei trupe, Steaua, care ajunsese în grupele Cupei UEFA. A urmat o poveste de succes, cu multe meciuri memorabile, în care știrile sportive ale posturilor TV naționale începeau des cu știri despre tehnicianul asemuit cu Ștefan cel Mare și Alexandru Ioan Cuza. Extrem de amuzant, foarte patriot, „Popică”, respins la admiterea la Drept pentru că sora lui fugise din țară în Italia, în 1977, megea de ziua lui la Putna, la mormântul lui Ștefan cel Mare, punea muzică românească pe stadionul din Copou de Ziua României, 1 Decembrie, nu bea alcool, nu se urca în avion și mânca și o tavă de baclavale de la Select într-o seară.

Unul dintre oamenii de bază ai formației care sub comanda lui Popa bătea în Copou echipe calificate în grupele Champions League, Steaua și CFR Cluj, a fost Andrei Cristea.

9. Distracțiile Politehnicii

Adevărați idoli ai orașului în anii 1970 și 1980, jucătorii aveau un regim privilegiat, nesimțind lipsurile vremii. Erau ocrotiți de șefii orașului, care veneau să guste până și mâncarea echipei din cantonamente și rezolvau aproape toate solicitările fotbaliștilor: repartiții pentru apartamente în zone bune, aprobări pentru mașină, salarii de la întreprinderi la care nu călcau, intrarea și apoi absolvirea lejeră a unei facultăți etc.

În plus, restaurantele și barurile își făceau un titlu de onoare din a-i cinsti pe jucătorii ieșeni și a-i adăposti și după ora 22:00, când ar fi trebuit să se închidă. În acea perioadă, echipa era foarte unită, soțiile fiind și ele prietene între ele. Locurile preferate de distracție ale fotbaliștilor, care-și făceau până și concediile împreună, erau Vânătorul și Unirea.

Spiritul Politehnica s-a păstrat, pentru o perioadă, și după 1989, când banchetele cuprindeau, invariabil, intonarea imnurilor de tradiție. Cântate de jucători, antrenori și conducători, acestea au fost chiar înregistrate într-un studio profesionist și difuzate mult timp pe stadionul din Copou înainte de startul partidelor.

10. Cine a adus singurul titlu național al Politehnicii?

Singurul titlu de campioană națională din istoria Politehnicii a fost adus de echipa de juniori I formată din jucători născuți în 1974. Pe 26 iunie 1993, la București, pe Stadionul „23 August” în deschiderea finalei Cupei României, Poli, antrenată de regretatul Mihai Dănilă și Marian Moldovan, a încheiat la egalitate, 2-2 cu FC Argeș, de care a trecut apoi la penalty-uri cu 5-4. Lotul ieșean era format din Comisu, Ițco, Arhire, F. Frunză, C. Paraschiv, C. Frunză, Voicu, Țuțu, G. Popescu, Cobulianu, Alexa, Căunei, Dimofte, Cazacu, M. Paraschiv, O. Pălimaru, C. Andrei, G. Iliescu.

Iașul mai jucase de două ori cu trofeul pe masă la juniori, însă pierduse finalele din 1962 (0-1 cu Dinamo) și 1969 (0-1 cu U Cluj).

Publicitate și alte recomandări video