Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

La mulţi ani, Românie, în aceste clipe grele!

GALERIE
Patratel VINERI, 1 Decembrie 2017 - 1Patratel VINERI, 1 Decembrie 2017 - 2
  • Patratel VINERI, 1 Decembrie 2017 - 1
  • Patratel VINERI, 1 Decembrie 2017 - 2
- +

* Fiind ziua românilor, normal ar fi ca fiecare sărbătorit să facă cinste celor din jur şi să facă cinste României prin fapte; din păcate, mulţi trag ţeapă. Unii se vor înghesui la fasolea cu ciolan: alegătorii vor apuca fasolea, iar aleşii, ciolanul, ca de obicei. Azi e zi festivă, dar şi de dres, că ieri a fost Sfântul Andrei; astăzi, fiecare poate ciocni în cinstea tuturor românilor, dacă îl ţin banii şi ficatul - poate mai puţin în cinstea clasei politice, care, repetăm, nu ne face cinste defel.

* Ieri, de Sfântul Andrei, fetele de măritat s-au pregătit, după datină, şi-au vârât sub pernă ciorapii purtaţi şi s-au culcat, să-şi viseze ursitul. Altele au făcut colţunaşi, apoi i-au pus pe o scândură, ştiind că autoarea primului colţunaş care va fi furat de pisică se va mărita prima. În paralel, părinţii lor au uns cu usturoi ferestrele şi uşile, ca să le apere de strigoi, fiindcă în noaptea Sfântului Andrei ies în lume să facă rele sufletele morţilor necuraţi. Am aflat că în noaptea trecută s-au întâmplat următoarele:

* Mii de fete de măritat au fost aruncate pe geam de părinţii lor, după ce şi-au dezlipit ciorapii din picioare ca să-i vâre sub perne, să le spurce; altele, mai tute, au înţeles greşit datina şi şi-au înghesuit sub perne colţunaşii şi pisicile, care le-au zgâriat, iar patru au dus prostia până la capăt, punând pe scândură, printre colţunaşii celorlalte, ciorapii făcuţi ghem (din acest motiv, multe mâţe s-au intoxicat).

* Peste o mie de fete au trişat, băgând în colţunaşi Whiskas sau presărând piper pe colţunaşii concurentelor, să strănute pisicile, iar două duzini au venit cu mâna goală la concurs, după ce colţunaşii lor au fost mâncaţi de părinţii lor sau de câinii din sat, pe uliţă. În plus, strigoii n-au fost îndepărtaţi de usturoiul de pe geamuri şi uşi: mirosul său le-a stârnit pofta, iar aceştia au intrat în primul local, la o ciorbă de burtă cu mujdei şi un crap în saramură.

* Aţi reţinut sau nu care sunt ritualurile de Sfântul Andrei? Dacă vreţi să vă verificaţi cunoştinţele, vă oferim chiar şi un test:

1) Ce-şi pun fetele sub pernă, ca să-şi viseze ursitul?

a) Ciorapii năduşiţi / b) Uscătorul de păr şi mâţa / c) Cardul bancar.

2) Ce fac după aia fetele de măritat?

a) Tac ca mutele / b) Se trezesc şi ies la WC / c) Dorm fără grijă.

3) Cu ce se ung uşile şi ferestrele?

a) Cu usturoi / b) Cu lac de lemn special / c) Cu alifie.

4) Ce gătesc fetele care vor să se mărite?

a) Colţunaşi / b) Ceafă la grătar şi bere / c) Mâncare raw-vegană.

5) Cine alege colţunaşul câştigător?

a) Mâţa / b) Juriul de la Masterchef / c) Cetăţenii cu drept de vot.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri