Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

La munte şi la mare

GALERIE
Patratel MARTI, 20 august 2019 - 1Patratel MARTI, 20 august 2019 - 2
  • Patratel MARTI, 20 august 2019 - 1
  • Patratel MARTI, 20 august 2019 - 2
- +

* Evident că, de vreme ce au mai rămas puţine zile din vara lui 2019, tragem tare, să aflăm cum profită compatrioţii noştri de finalul concediului şi cum se descurcă ei. Azi, din nou, ştiri de timp liber, de la munte şi de la mare!

* Într-o staţiune de pe litoralul nostru s-a deschis localul "Pofta vine mâncând", care a atras mii de turişti cu anunţul "Cel mai bun bucătar din lume, cunoscut şi apreciat de întreaga omenire!". Clienţii care au ieşit de acolo păreau cam nedumeriţi, chiar dezgustaţi; unii ne-au povestit: "O cantină de duzină! Mi-au adus o ciorbă lungă de legume, cârnaţi prăjiţi cu cartofi fierţi şi salată de varză crudă, toate fără gust. Dar am mâncat, la ce foame aveam în mine!". Chestionat de noi, patronul localului a explicat că anunţul nu minte: "Am scris că avem cel mai bun bucătar; iar clienţii au mâncat tot, de foame; n-aţi auzit proverbul care spune că foamea e cel mai bun bucătar?".

* Clienţii altui restaurant de pe plajă, cu specific tradiţional românesc, se întreabă de ce gustoasele răcituri cu usturoi se servesc doar în zilele în care sunt multe meduze în apa mării. Cu toţii sunt convinşi că este vorba despre o simplă coincidenţă.

* Există multe complexuri all-inclusive, în care clienţii pot mânca şi bea exact cât vor şi cât pot - motiv pentru care, normal, unii fac excese, în vreme ce alţii fac risipă, îşi clădesc teancuri de fripturi în farfurii, să ducă şi acasă, la rude, sau dau pe gât râuri de bere, vin şi altele. Din fericire, managerii unor asemenea oaze de relaxare şi lux au luat măsuri: ospătari vigilenţi, costumaţi în simpli clienţi, pândesc turiştii care vin să-şi umple farfuria încă o dată şi se prefac că strănută peste fripturi; în plus, barmanii au în buzunare muşte moarte, pe care le bagă în sticlele de băuturi când cineva vine să ceară mai mult de un pahar pe oră.

* Inspectorii ajunşi în control la cabana montană "Bursucul Rotofei" au descoperit că una dintre principalele atracţii, ecoul din apropiere, nu e altceva decât un fals ordinar comis de cabanier - care a plătit doi localnici dintr-un sat învecinat să stea ascunşi pe dealul din faţă şi să răspundă ca ecoul turiştilor amatori de hăulit. Înşelăciunea a ieşit la iveală după ce respectivii s-au îmbătat şi s-au luat la ceartă, motiv pentru care toţi cei prezenţi, inclusiv copiii, au auzit cum ecoul vorbeşte singur şi spune porcării.

* Minivacanţa de Sfânta Maria a aglomerat şi mai mult staţiunile: pe multe plaje au apărut cearşafurile, prosoapele şi rogojinile suprapuse, chiar câte patru, iar ultimii turişti ajunşi la Vama Veche şi-au clădit corturile peste cele instalate deja pe nisip, încât s-au obţinut nişte adevărate blocuri cu etaje; cel puţin unul dintre locatari a băgat bormaşina la miezul nopţii, iar alţii i-au bătut în ţeavă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri