Coaliţia aflată la guvernare a anunţat că în următoarele zile vor fi abrogate prin procedură parlamentară pensiile speciale ale deputaţilor şi senatorilor. În pasul imediat următor, vor fi anulate pensiile fără contribuţie încasate de aleşii locali. Până la Paşte, a promis Dacian Cioloş, cele două categorii de „speciali” vor rămâne fără privilegii. O furtună într-un pahar cu apă. Din cele aproximativ 10 miliarde de lei cât ne costă anual pensiile speciale, beneficiile încasate de foştii parlamentari înseamnă, rotunjit binişor, vreo 40 de milioane de lei. Cu alte cuvinte, undeva la 0,4% din totalul privilegiilor. Pensiile speciale ale aleşilor locali însumează ceva mai mult, între 150 şi 170 de milioane de lei pe an, dar în acest caz trebuie să ţinem cont de un şiretlic legislativ. Aceste pensii nu s-au plătit niciodată. Adoptate în vara lui 2019, urmau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, dar au fost amânate un an de Guvern. La începutul acestui an, au fost din nou amânate. Aşadar, impactul bugetar al pensiilor speciale datorate aleşilor locali este momentan pur fictiv, să nu vă bucuraţi de pomană când (şi dacă?) prevederile din Codul administrativ vor fi abrogate.

În cazul fericit în care până la Paşte pensiile speciale ale parlamentarilor şi primarilor vor fi desfiinţate, românii vor continua să plătească binişor peste 9 miliarde de lei pe an pentru adevăraţii speciali. Cele trei categorii cu „M” - miliţieni, militari şi magistraţi. Iar aceste pensii vor fi abrogate sau impozitate la Paştele Cailor, dacă actuala majoritate va continua să joace, ca până acum, cartea rigorii parlamentare. Curtea Constituţională va descoperi vicii peste vicii, contribuabilii vor rămâne cu „privilegiul” de a ţine în spate cele trei caste.

Soluţiile reale pentru eliminarea sau limitarea acestor privilegii sunt două mari şi late. Prima, reforma CCR, în speţă, depolitizarea numirilor la Curte. E un proces greoi şi îndelungat, dar cineva trebuie să se apuce. Din păcate, atât PNL, cât şi USR, deşi au promis în repetate rânduri că vor schimba regulile CCR, susţin acum alte priorităţi. A doua soluţie nu o să vă placă, dar e singura care poate garanta cu adevărat o reformă a statului pe termen scurt şi mediu. O negociere netransparentă între lideri ai actualei coaliţii şi judecătorii CCR privind limitele unor reforme în următorii patru ani. Nu daţi ochii peste cap, nu e un îndemn la comiterea de fapte penale, ci la un gentlemen’s agreement, în marjele unui echilibru al puterilor în stat, viciat în ultimii ani de atotputernica CCR. Apoi, soluţia nu e defel imorală. Judecătorii sunt numiţi politic la Curte şi au interpretat legea fundamentală în funcţie de preferinţele sau directivele politice. Pot fi convinşi că o anumită flexibilitate în luarea deciziilor este necesară, că vremurile s-au schimbat şi poporul are alte aşteptări, vezi ultimele alegeri. Iar o astfel de soluţie nici nu ar fi chiar o noutate. Vă amintiţi când, „pur întâmplător”, Florin Iordache (PSD) s-a întâlnit cu Daniel Morar (CCR) la restaurantul Senatului? De ce Florin Roman (acest Iordache al PNL) nu s-ar întâlni pur întâmplător cu Valer Dorneanu (PSD şi CCR) în faţa blocului (sau la marginea piscinei?) şi ar juca o „tablă”. „6 - 6, hopa impozit de 70% pe pensiile mari ale militarilor”. „Marţi tehnic, 90% impozit pentru tinerii miliţeni”.

Fără o acţiune sui generis de seducţie a judecătorilor CCR, actuala majoritate nu va putea impune reformele promise în campanie. Iar pensiile speciale sunt doar o parte a problemelor structurale, fiind pomenite în text mai mult pentru ecoul emoţional. Poate fi la fel de bine vorba despre reforme în educaţie, sănătate sau protecţia mediului.

PS. Am pornit de la premisa că noul guvern îşi doreşte reforme. Din câte se pare, mult trâmbiţatele tăieri de sporuri mai au de aşteptat până după alegerile din PNL, ca nu cumva să demobilizeze clientela de partid.