
La Spitalul de Infecțioase Iași, doi din trei pacienți internați au fost aduși la medic de viroze. Forme severe la vârstnici

Numărul pacienților cu viroze respiratorii rămâne ridicat. La Spitalul de Boli Infecțioase, dintr-un total de 230 de pacienți, aproximativ două treimi, adică în jur de 150, sunt diagnosticați cu viroze respiratorii. Medicii afirmă însă că situația nu este una îngrijorătoare.
„Este o situație anticipată, așa cum am mai menționat în perioada vârfului virozelor respiratorii. Din fericire, în prezent, temperaturile negative încep să apară, ceea ce oprește replicarea virală, iar așteptăm ca numărul cazurilor să scadă”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.
Medicul explică faptul că, în prezent, nu sunt pacienți în secția de terapie intensivă. Însă, există aproximativ 15 cazuri monitorizate atent pe secție, sub supravegherea unei echipe multidisciplinare, formată din medic de terapie intensivă și medic infecționist, pentru a preveni necesitatea unui tratament în terapie intensivă. De obicei, acești pacienți sunt persoane vârstnice, cu diverse comorbidități și care nu sunt vaccinate antigripal.
Prof. dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor din România, filiala Iași, afirmă că în prezent aproximativ un sfert sau chiar jumătate din consultațiile de la cabinet sunt pentru diverse viroze, ceea ce reprezintă o situație complet diferită față de normal.
La UPU, sunt aproximativ 15 cazuri de viroze respiratorii, iar zilnic între 3 și 5 cazuri de pneumonii și bronhopneumonii, în special la pacienți vârstnici, care sunt destul de grave. De obicei, pacienții tineri prezintă simptome febrile și manifestări respiratorii mai ușoare, în timp ce persoanele peste 70 de ani au forme mai severe ale bolii.
„În acest moment, avem o pacientă de 77 de ani cu pneumonie bilaterală, care a necesitat ventilație non-invazivă. Am reușit să o tratăm cu succes. De asemenea, ea este hipertensivă și diabetică, iar majoritatea pacienților cu astfel de condiții au și insuficiență cardiacă, hipertensiune sau diabet. Aceștia trebuie să rămână sub supraveghere medicală atentă”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.
Publicitate și alte recomandări video