La trei puncte de barajul retrogradării
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 22.01.2022

La trei puncte de barajul retrogradării

GALERIE
@@@@stoenac-poli-dej
  • @@@@stoenac-poli-dej
- +


Politehnica Iaşi – Unirea Dej 0-0, în etapa a XV-a a Ligii a II-a de fotbal (foto: Adrian CUBA//Agerpres)

Poli: Brânză - Onea, Okan, Plămadă, Serediuc – Fr. Cristea, Chiorean (’83 - Cană) – A. Stan (’83- Asăvoaei), Stoenac (’71 - Aftanache), Pelivan (’46- Defta) – Camara. Antrenor: Costel Enache.

Unirea: Răilean – I. Rus, Kereki, Burdeţ, Roş - Cătinean – Blaj (’76 - Al. Pop), Al. Militaru, Ad. Pop (’63 - Cocian), Manole (’86 D. Pop) – P. Popescu (’63 - Frăsineanu). Antrenor: Dragoş Militaru.

Cartonaşe galbene: Stoenac (’49), Serediuc (’73), Chiorean (’80) – Burdeţ (’87).

Arbitri: Sergiu Mavriche; Iulian Brînză, Ionuţ Neacşu.

 

Cei care sperau că plecarea foştilor conducători ai Politehnicii va aduce instaurarea unui climat bazat pe competenţă în Copou încep să-şi dea seama că s-au înşelat. Multitudinea erorilor comise în sezonul actual au făcut ca echipa ieşeană să ajungă la doar trei puncte de retrogradare, deşi costurile de funcţionare sunt comparabile cu ale cluburilor care se bat la promovare. Aproape totul la Iaşi pe bani publici, felia pusă pe masă de Consiliul Local echipei care e plătită la zi fiind de peste 1,5 milioane euro în acest an

S-a ajuns aici şi pentru că sâmbătă, la ultima apariţie pe teren propriu din 2021, Poli nu a fost în stare să treacă de o echipă formată din mulţi puşti, care a fost cazată înaintea meciului în campusul Tudor Vladimirescu. Mai mult, dacă luăm în calcul ocazia lui Ad. Pop (’59) şi ratarea uriaşă a lui Cocian, din minutul 84,Poli Iaşi se poate considera norocoasă pentru că a obţinut un punct!

Meciul a avut mai multe fluctuaţii. Gazdele au început bine, Fr. Cristea şi Plămadă căutând golul în primul sfert de oră. Unirea a echilibrat însă rapid, Manole (’18) şi Militaru (’25) fiind aproape de a înscrie, ultimul din careul mic. Până la pauză s-a rulat apoi pe un ton echilibrat. Odihna nu a adus claritatea necesară ieşenilor, care nu au fost în stare să-şi creeze vreo oportunitate de gol până la final. Poli a rămas astfel după 90 de minute cu un singur şut adevărat pe poartă, trimis de Stoenac, de la 25 de metri, în minutul 28.

Puţin, foarte puţin în duelul cu o grupare crudă, care a promovat în vară după un gol înscris în ultimul minut al barajului de la Zalău. Rezultatul este însă firesc dacă luăm în calcul că peste problemele de la mijloc, pe care le-am semnalat în mod repetat, s-a suprapus o zi modestă a golgeterului Camara.

Probleme personale pentru Mihalache

^ Înaintea partidei s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Ionuţ Mangiurea, fostul portar al echipei Unirea Dej - juniori sub 17 ani, care a decedat săptămâna trecută. În vârstă de 15 ani, fostul internaţional de juniori s-a înecat în Someş. ^ Revenit după lunga serie de probleme medicale, Mihalache nu a fost în lot la gazde, fotbalistul fiind învoit pentru a-şi rezolva unele probleme personale. Rezerve neutilizate au fost Axinte, Ungurenaşu, Deretti, Târşa şi Mărieş. ^ Stoenac a fost schimbat după ce s-a lovit la cap, fotbalistul primind îngrijiri şi din partea medicilor de pe ambulanţă. ^ Dacă nu a reuşit să înscrie Poli a trimis o… gheată în plasa porţii lui Răilean, în minutul 89, “marcator” fiind Aftanache. La acea fază, tânărul jucător a trimis mingea în plasa laterală. ^ Superficialitatea din Copou continuă să creeze probleme, până şi foile care se distribuie pe stadion cu distribuţiile conţinând, din nou, erori. ^ Modul în care se mişcă lucrurile la Poli şi păstrarea unui preţ incredibil al biletelor de intrare comparativ cu nivelul echipei şi al adversarilor, 19,45 lei, au alungat fanii din Copou. Sâmbătă, doar circa 150 de oameni au fost prezenţi la meci… ^ Costel Enache nu a venit la conferinţa de presă, Poli fiind reprezentată de “secundul” Adrian Senin^ Celelalte rezultate ale etapei: FC Buzău – FC Braşov 1-0; Concordia Chiajna –Dunărea Călăraşi 0-0, FC Hermannstadt – Petrolul 1-0; Csikszereda – Unirea Slobozia 0-0; Unirea Constanţa – Comunal Şelimbăr 1-1; Metaloglobus – Ripensia Timişoara 0-1; Viitorul Târgu Jiu -Dacia Brăila 1-0: Poli Timişoara – CSA Steaua 2-1. Meciul „U” Cluj – Astra Giurgiu se dispută astăzi, de la ora 17:00. Politehnica Iaşi ocupă locul XII, cu 20 de puncte, la cinci puncte de zona play-off şi la trei puncte de primul loc al barajului pentru evitarea retrogradării.

Declaraţiile tehnicienilor

Adrian Senin: “Meci greu, cu o echipă frumoasă, tânără, dispusă la efort, cu o dinamică bună. Am fost mulţumit de atitudine, însă atât am putut în faţa unui adversar motivat. A fost un meci de luptă, cu agresivitate şi ocazii de ambele părţi. Ei au avut ocazii mai clare, însă e un rezultat just”.

Dragoş Militaru: “Meritam mai mult, pentru că am avut situaţii foarte clare în faţa unei echipe cu jucători experimentaţi, trecuţi pe le prima ligă. Bugetul nostru este micuţ, aproape în ultimele două-trei din Liga a II-a, iar obiectivul este menţinerea în eşalonul secund”.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X