Cea mai bogată comună din judeţ, venituri cât oraşele Tg. Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei la un loc
La capitolul "Venituri totale", administratia Miroslavei o urmareste strâns pe cea a (...)
citeste totmiercuri, 25.05.2022
Elevii ieşeni au început entuziasmaţi această săptămână de şcoală, în care nu vor fi notaţi şi în care vor putea desfăşura activităţi educative sau relaxante. Pentru această săptămână desfăşurată sub genericul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, fiecare unitate şcolară din judeţ a încercat să vină în întâmpinarea elevilor cu numeroase activităţi desfăşurate într-un cadru mai puţin formal, însă majoritatea tot în spaţiul instituţiei.
La Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” de exemplu, elevii au fost ieri în postura de profesori, pentru a înţelege mai bine ce implică activitatea acestora de la catedră, dar şi pentru a le respecta mai mult munca. „Am întâmpinat cu foarte mare entuziasm această propunere venită din partea Consiliului Elevilor. Ne-am gândit că este o iniţiativă foarte bună ca să se obişnuiască şi ei cu postura de cadru didactic. Am urmărit mai puţin cunoştinţele şi mai mult atitudinea elevului faţă de profesor şi invers. Sunt dintre ei care stau în băncile din spate şi se joacă pe telefoanele mobile sau care au un anumit tip de comportament. Venind în faţa clasei, văd şi ei cum se comportă colegii lor. Prin astfel de activităţi, încercăm să-i educăm pe copiii aceştia, mai mult decât am făcut-o până acum”, a subliniat Anda Tănasă, director al colegiului. Elevii care au fost ieri pentru o oră profesori au fost selectaţi dintre cei care au dorit să experimenteze această postură şi care au rezultate bune. La clasa a IX-a B, profilul Ştiinţe ale Naturii, Anastasia a ţinut o lecţie de fizică pornind centrată pe două experimente referitoare la mişcarea corpurilor pe un plan înclinat. „Această modalitate de a desfăşura ora este binevenită, ca să vadă şi ei că a sta 50 de minute în faţa unei clase nu este deloc uşor. E un timp în care trebuie să încerci să-i capacitezi, să-i atragi, să observi care dintre ei greşeşte sau nu este atent...”, a menţionat Mădălina Aruxandei, profesoară de fizică şi dirigintă a clasei. „E un mod de a ne arăta nouă cât de greu este să captezi atenţia a 25-30 de elevi şi de a-i aprecia oarecum mai mult pe domnii profesori. Eu nu am vrut să fiu în postura de profesor nu pentru că nu-mi place sau pentru că nu aş fi capabil, ci pentru că mă enervez dacă văd că nu mă ascultă. N-aş fi un cadru didactic prea bun”, a adăugat George. La Şcoala „B.P. Hasdeu”, elevii au fost încântaţi să desfăşoare activităţi de grădinărit în sera instituţiei. De altfel, toate activităţile din această săptămână sunt aşteptate cu interes de elevi, care şi le-ar dori mai des în programul obişnuit de şcoală, destul de încărcat. „Copiii chiar ar trebui să înveţe să grădinărească, să gătească, să facă şi alte lucruri, pentru că şi acestea sunt importante, nu numai matematica şi româna. Cred că toţi copiii iubesc aceste activităţi, pentru că le trebuie şi pauze. De exemplu, am auzit că în alte ţări sunt alternate diverse activităţi. Aş fi vrut ca această săptămână să se repete măcar o dată la două luni, ca să fie ceva aşteptat de elevi; adică o dată la două luni copiii să vină fericiţi la şcoală că vor face noi activităţi”, e de părere Iuliana, elevă în clasa a VI-a la Şcoala „B.P. Hasdeu”. „Nouă ne plac astfel de activităţi, pentru că sunt relaxante. Ar fi bine să avem astfel de activităţi săptămânal sau măcar o dată pe lună. De exemplu, muzee mai vizităm, dar la teatru cu şcoala n-am mai fost din clasele primare”, a adăugat Sebastian Trufanda, elev în aceeaşi clasă.
Cuvinte cheie: + Colegiu, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Ştiinţe ale Naturii
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
ABC-ul sănătății ochilor la copii. La ce trebuie să fiți atenți și ce trebuie să faceți
iPhone 14 - data lansării a fost anunțată! Vor fi întârzieri?
Calvarul unei femei cu dizabilităţi din Iaşi care a vrut să urce într-un tramvai (VIDEO)
WhatsApp va înceta suportul pentru aplicație pe iOS 10 și iOS 11
De unde pleacă relansarea şi cum ar putea arăta viitorul industriei aeronautice româneşti
Problemele din traficul din Păcurari, rezolvate cu o pană de curent?
Prima reacţie a lui Igor Dodon, fostul preşedinte al R. Moldova, după ce a fost reţinut 72 de ore
Cineastul italian Paolo Sorrentino şi-a încheiat aventura cu Netflix
Incendiu la o casă din localitatea Munteni. Acţionează două maşini de pompieri
Lufthansa vrea să cumpere o participaţie de 20% la compania aeriană italiană de stat ITA Airways
Dezvoltatorii IT vor fi lăsaţi de Microsoft să creeze widget-uri pentru Windows 11
O nouă metodă de tratare a herniei cervicale. Sfaturile unui medic cu practică la Stanford
Incident şocant: 19 elevi şi doi profesori au fost împuşcaţi mortal la o şcoală din Texas (UPDATE)
Eveniment Realitatea Virtuală, tehnologie pentru prezent – Iași, 26 mai 2022 (P)
Mariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău
Cea mai bogată comună din judeţ, venituri cât oraşele Tg. Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei la un loc
Traficul din Bucium, mai aglomerat - peste 20 de PUZ-uri noi în cartier: 18 blocuri şi 200 de case
Pasagera de pe bancheta din spate, ucisă după ce maşina a intrat într-un copac
Scandalul documentelor distruse: „Doi şi-un sfert” respinge acuzaţiile arhiviştilor ieseni
După ce Veolia a cerut divorţul, Primăria încearcă să mărite a doua oară termoficarea
Scumpiri în transportul local: biletele CTP - plus 20%; abonamentul lunar - plus 37%
Amânări de rate la bănci, creşteri salariale pentru sistemul public şi ajutoare pentru pensionari
Luptă strânsă pentru "Destinaţia Anului 2022" Cursă în trei: Iaşul are nevoie de voturi
Cadou de ziua Maiei Sandu: Dodon băgat în beci, cu lacătul tras
Reabilitarea podului din Alexandru a ajuns la 20 de milioane de euro
Iar vine praful saharian peste Iași. Silviu Gurlui: Este mult mai nociv
Patru birouri de arhitectură din topul mondial s-au înscris la concursul de la Iaşi
Ce surprize a pregătit selecţionerul Edi Iordănescu pentru meciurile naţionalei din luna iunie
Primul reactor modular mic NuScale va fi amplasat la Doiceşti
Prinţul Charles va fi primit mâine la Palatul Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis
Roșiile modificate genetic care stimulează producția de vitamina D în organism
Duterte: „Eu omor criminali, nu omor copii și bătrâni ca Vladimir Putin”
Ce mesaj a transmis preşedintele Iohannis cu ocazia aniversării PNL
Percheziții la casa lui Dodon, sărbătorite cu șampanie de moldoveni
Românii care fac naveta cu maşina dau câteva sute de lei în plus pe combustibil
Tenismena Gabriela Ruse a avut probleme la inimă din cauza Covid
Comandament rusesc, distrus cu arme NATO de „Legiunea Transcarpatică”
Lucian DÎRDALAVârful adversităţii |
Florin CÎNTICLiţă Chiţălău şi lupta pentru pace |
Radu PĂRPĂUȚĂEpoca lui „Davai ceas, davai palton” |
Alex VASILIUMariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.