marti, 19.03.2024
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USAMV) se implică în găsirea celor mai potrivite soluţii pentru reconcilierea ecologică urbană -faţadele verzi fiind una dintre acestea. În acest sens, cadre didactice şi cercetători de la Facultatea de Horticultură a USAMV Iaşi, au amplasat structuri experimentale în imediata vecinătate a serelor didactice pe care le deţine instituţia, unde monitorizează comportarea unor specii ornamentale în condiţiile climatice specifice Europei de Est.
”Prin amplasarea celor două structuri experimentale ne-am propus identificarea unui sortiment de plante ornamentale care să poată fi utilizat cu succes în diverse sisteme de acoperire a faţadelor pentru clădirile aflate în zona climatică temperat continentală din Estul Europei. Pentru acest studiu preliminar s-au construit doi moduli experimentali de formă pătrată în plan, izolaţi în interior şi acoperiţi cu panouri termoizolante. Fiecare faţadă are patru paliere egale suprapuse, cu un spaţiu între ele pentru udarea substratului. Structurile au fost montate astfel încât fiecare faţadă să fie orientată către un punct cardinal”, a declarat şef lucr. univ. Dr. Mirela Cojocariu cadru didactic la Facultatea de Horticultură şi membru al ”International Society for Horticultural Science”.
În cadrul experimentului au fost plantate câte cinci specii floricole pe fiecare modul, toate cele patru faţade ale unui cub fiind identice. Cercetarea se află deja în al doilea an de studii şi observaţii. ”Pe parcursul desfăşurării experienţei se urmăreşte influenţa factorilor de mediu şi a substratului folosit asupra modului de comportare, pe fiecare faţadă, al fiecărei specii în parte – vigoare, coeficient de prindere, grad de acoperire şi alte aspecte importante”, a mai punctat Mirela Cojocariu.
Având în vedere schimbările climatice din ultima perioadă şi faptul că sunt variaţii mari de temperatură de la un an la altul, estimăm că este nevoie de minim 3 ani pentru a obţine primele rezultate concludente. În general, faţadele verzi, ca şi celelalte elemente din infrastructura urbană verde ar putea aduce comunităţii numeroase beneficii, dintre care amintim îmbunătăţirea calităţii aerului, reţinerea microparticulelor şi mărirea biodiversităţii.
În contextul actual, al urbanizării excesive care a generat numeroase efecte negative, combaterea poluării urbane a devenit o prioritate pentru numeroşi cercetători. În funcţie de locaţie şi dimensiune, spaţiile verzi urbane nu au doar funcţii estetice ci şi o influenţă benefică asupra climei, reducând poluarea şi efectul de insulă urbană.
Mărirea suprafeţelor verzi, în zonele urbane poate diminua unele dintre consecinţele negative ale urbanizării, însă din cauza spaţiului limitat existent în prezent la nivelul oraşelor mari, extinderea suprafeţelor înverzite pe faţadele şi pe acoperişurile clădirilor devine o soluţie viabilă pentru rezolvarea, măcar parţială, a acestei probleme. La nivel mondial, numeroase posibilităţi de a “planta” pe verticală sunt în mod constant dezvoltate, testate şi aplicate.
USAMV Iaşi îşi propune prin acest studiu preliminar, găsirea unor specii ornamentale şi soluţii peisagistice de valorificare a acestora în amenajări pe verticală.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
NATO îşi construieşte în România cea mai mare bază din Europa, la Marea Neagră
Din ce cauză a murit Konstantin Koltsov, iubitul Arinei Sabalenka
Macron anunţă la Marsilia lansarea unei "operaţiuni fără precedent" împotriva traficului de droguri
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, propuşi coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis. Un expert explică de ce
”Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, pledează Charles Michel într-un editorial
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, adus în România din Germania
Riscul unui război nuclear se află la ”cel mai înalt nivel” de zeci de ani, avertizează Guterres
O companie cu afaceri de 155 milioane euro în 2023 vrea să deschidă un magazin la Iași
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași, în Păcurari. Încep lucrările anul acesta?
Ministrul Mediului: În România, la fabrica Ford, se va produce curând primul autoturism electric
Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi? Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |