Laissez faire, laissez passer! Despre virtuțile pieței libere

În articolele din ultimele săptămâni am discutat despre câteva concepte/ valori/ principii (proprietatea privată, individualismul concurențial, libertatea economică), pe care le regăsim în teoriile și ideologiile care explică și justifică funcționarea capitalismului, a democrației liberale și a economiei de piață în societățile deschise. Conceptul de „piață liberăˮ reunește într-o sinteză teoretică achizițiile conceptuale anterioare și le strunjește în practica economică. Esența pieței libere constă în faptul că prețurile bunurilor și serviciilor sunt reglate de mecanismul cererii și ofertei, fără ca statul să intervină în vreun fel. În raport cu piața liberă, statul trebuie să se comporte precum o „mână invizibilăˮ, după cum sugerează Adam Smith în Avuția națiunilor (1776). Indivizii care își urmăresc propriile interese economice și se confruntă pe piața liberă contribuie involuntar la bunăstarea societății, susține filosoful și economistul englez.

Piața liberă nu poate funcționa dacă proprietatea privată nu este garantată de lege. În lipsa dreptului la proprietate privată, oameni nu au o motivație concretă de a munci, investi și participa în mod activ la jocul economic în calitate de antreprenori (producători și furnizori de bunuri și servicii). Prețurile bunurilor și serviciilor sunt reglate de mecanismul cererii și ofertei, care motivează antreprenorii să fie competitivi în raport cu cererea (exigențele) consumatorilor. Piața liberă determină nu numai cantitatea de bunuri și servicii, prețurile, ci stimulează și inovația, eficiența, calitatea acestora – aspecte de care beneficiază în ultimă instanță consumatorii. Producătorii, comercianții, consumatorii iau decizii economice în baza libertății economice (libertatea de a alege) de a tranzacționa bunuri și servicii potrivit nevoilor și preferințelor fiecăruia. Profitul care rezultă din vânzarea bunurilor și serviciilor este factorul care impulsionează antreprenorii să crească calitatea și cantitatea produselor, respectiv să regleze costurile de producție.

Într-o piață liberă, statul/ guvernul trebuie să joace un rol minimal, limitat la protejarea drepturilor de proprietate și asigurarea cadrului legal pentru manifestarea concurenței reale între competitorii economici. „Non-intervenționism etaticˮ se numește doctrina politică cea mai prietenoasă cu economia liberă de piață, sintetizată de maxima Laissez faire, laissez passer! Se povestește că termenul de laissez-faire are originea într-o întâlnire care a avut loc în jurul anului 1681 între puternicul ministru francez al finanțelor Jean-Baptiste Colbert și un grup de oameni de afaceri francezi conduși de M. Le Gendre. Când ministrul a întrebat cum ar putea statul francez să sprijine comerțul și să ajute negustorii, Le Gendre a răspuns simplu: Laissez-nous faire („Lăsați-ne nouă” sau „Să facem”). Ideea este că intervenția statului în economie nu este benefică deoarece supraimpozitează munca și rezultatele acesteia, descurajează inițiativa privată, instaurează arbitrariul și, într-un final, afectează libertatea individuală.

Piaţa liberă ia naştere prin concurenţa liberă a „factorilor de iniţiativă privată” și, prin consecințele pe care le generează, se dovedeşte a fi un factor obiectiv de dezvoltare a societăţii. Prin intermediul pieţei libere, indivizii sunt confruntaţi fie cu propria lor valoare, fie cu propria lor incapacitate de a realiza ceea ce doresc. Piaţa liberă îşi dovedeşte eficiența mecanismelor sale mai ales prin comparație cu sistemele economice dirijiste, intervenționiste, bazate pe planificare şi centralism economic. Piaţa liberă are capacitatea de autoreglare obiectivă, preţurile care fluctuează liber măsoară şi informează, iar câştigurile realizate în condiţii de concurenţă reglează şi dirijează activitatea economică către un optim de eficienţă şi de rentabilitate. Adevăratul rol al pieţei libere nu este să prelucreze economic resurse limitate în vederea unor scopuri cunoscute, ci mai degrabă să genereze, prin intermediul mecanismului preţurilor, informaţii privind felul în care agenţii economici care nu se cunosc între ei pot atinge scopuri la fel de puţin cunoscute fiecăruia în cel mai avantajos mod.

Pentru a explora rolul pe care îl joacă piaţa în apărarea libertăţii, voi face apel la distincţia făcută de Friedrich von Hayek între economie şi catalaxie. Economia în sens propriu-zis este o alocare de resurse în cadrul unei organizaţii, fie că aceasta este o familie, societate comercială, biserică sau armată. Alocarea de resurse în organizaţii se confruntă cu problema valorificării resurselor limitate obţinând un maximum de eficienţă economică. Aceasta presupune că scopurile sau finalităţile organizaţiei pot fi aşezate într-o ierarhie a importanţei cu ajutorul căreia va putea fi apoi determinată distribuirea resurselor. În cazul catalaxiei, susține Hayek, nu există nicio ierarhie a scopurilor comun acceptată şi nicio alocare autoritară a resurselor. Din acest punct de vedere, socialismul poate fi definit ca acel proiect care transformă catalaxia într-o economie propriu-zisă, adică într-o organizaţie orientată către un scop. Esența catalaxiei, ca teorie economică înţeleasă corect, este răspândirea cunoaşterii în interiorul societăţii – problema felului în care cunoaşterea care este dispersată sau răspândită printre milioanele de agenţi economici, neexistând niciunul care să o deţină în întregime, poate fi făcută accesibilă pentru toţi. Riscul arbitrariului, precum în economiile planificate de stat, nu există dacă mecanismul pieţei libere procesează în mod transparent informaţiile de care dispune.

Piaţa liberă coordonează într-un mod non-coercitiv acţiunile agenţilor economici, fiecare agent îşi ajustează intențiile după resursele și planurile celorlalţi, reacţionând la informaţia pe care o primește prin nivelul prețurilor practicate la un moment dat. Rezultatul acestor ajustări este tendinţa de coordonare sau de echilibru. Interacţiunile economice se produc spontan şi se reglează prin raportul cererii şi ofertei. Friedrich von Hayek a susţinut că guvernul nu trebuie să se implice în reglementarea prețurilor: „În primul rând, este imposibil să fixezi preţurile în conformitate cu regulile pe termen lung care vor ghida efectiv producţia. Preţurile corecte depind de circumstanţe în continuă schimbare şi trebuie permanent ajustate. Pe de altă parte, preţurile care nu sunt fixate direct, ci sunt determinate cu ajutorul unei reguli oarecare (de exemplu, o anumită dependenţă legată de costurile de producţie) nu vor fi aceleaşi pentru toţi vânzătorii şi astfel vor împiedica funcţionarea pieţeiˮ.

Împotriva pieței libere s-a poziționat critic și o serie de economiști susținători ai intervenționismului etatic pe motiv că piața liberă generează inegalități sociale, sărăcie, polarizare economică, limitând șansele egale de afirmare a drepturilor și a libertăților individuale. Există şi situaţii în care guvernul se poate implica în supravegherea mecanismelor pieţei libere, cum ar fi prevenirea violenţei şi a fraudei, protecţia proprietăţii şi impunerea controalelor privind sancţionarea monopolurilor dăunătoare liberei concurenţe, recunoaşterea drepturilor egale ale indivizilor de a produce mărfuri în cantităţile pe care le doresc şi de a vinde la preţurile pe care le aleg. John Maynard Keynes a susținut că piețele libere nu sunt capabile să se auto-regleze în timpul recesiunilor economice, așa cum a fost și criza economică din perioada 1929-1933. În opinia lui Keynes, în timpul crizelor, economia poate suferi de o lipsă de cerere agregată, ceea ce duce la șomaj ridicat și stagnare economică. Cei mai acerbi critici ai pieței libere au fost susținătorii marxismului, care se poziționează ferm împotriva pieței libere. În plan economic, marxismul este sinonim cu dirijismul etatic, cu economia planificată, centralizată de stat, în care prețurile sunt reglate de presupusele nevoi ale celor mulți. Pentru marxiști, important este nu ceea ce crede individul că este bine pentru el, ci ceea ce crede statul că este bine pentru el.

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video