Lansare de carte și conferință susținute de profesorul Marius Turda, la Iași: „În căutarea românului perfect”

vineri, 08 noiembrie 2024, 23:11
2 MIN
 Lansare de carte și conferință susținute de profesorul Marius Turda, la Iași: „În căutarea românului perfect”

Profesorul Marius Turda, specialist în istoria biomedicinei la Universitatea Oxford Brookes, va fi prezent marți, 12 noiembrie, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU) din Iași pentru lansarea volumului În căutarea românului perfect.

Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă, recent publicat de Editura Polirom. Evenimentul va avea loc în Sala „B.P. Hasdeu”, la ora 17:00, și va include o discuție pe teme de istorie și biopolitică, la care vor participa Florin Cîntic și Daniel Șandru. Moderatorul evenimentului va fi Adrian Șerban.

Volumul În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă a fost publicat de Editura Polirom, traducerea textelor din limba engleză fiind realizată de Marius-Adrian Hazaparu.

În cartea sa, Marius Turda abordează subiecte controversate din istoria României, precum eugenismul, rasismul și ideologiile naționaliste, explorând aspectele identității și biopoliticii naționale din perioada modernă. În paginile cărții, acesta analizează tendințele din perioada interbelică, când românii au fost încurajați să aspire la un ideal de „român perfect”, influențat de teorii eugenice și politici sociale cu impact tragic asupra anumitor grupuri etnice.

Marius Turda, despre eugenismul românesc și pericolele ideologiilor naționaliste

Considerată o lucrare fundamentală, cartea sa a fost elogiată de istorici și specialiști, care subliniază importanța dezbaterii asupra moștenirilor istorice dureroase, în contextul unei regândiri critice a identității și istoriei naționale.

„După ce reușise acolo unde modernismul mimetic ratase, realizând prin ontologia etnică o sinteză între autohtonism și europenism, antimodernismul nostru radical a lăsat în urmă preocupările pentru limba perfectă și spațiul perfect, concentrându-se pe omul perfect. Iar pentru asta a ajuns, asemeni altora, la eugenism, rasism și genocid. Este istoria spusă de această carte fundamentală”, a precizat istoricul Sorin Antohi.

Profesorul va susține și o conferință intitulată „Eugenia și dezumanizarea persoanelor cu dizabilități”, pe 13 noiembrie, la ora 14:00, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Aceasta va aduce în discuție impactul eugeniei asupra persoanelor vulnerabile și provocările etice ale acestei ideologii.

Despre Marius Turda

Marius Turda este profesor de istoria biomedicinei la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie şi membru al Societăţii Regale Britanice a Istoricilor. Domeniile lui de cercetare sunt istoria eugenismului, rasismului şi ideologiile naţionaliste din Europa Centrală şi de Sud-Est. Printre lucrările sale se numără Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary (Palgrave, 2014), Latin Eugenics in Comparative Perspective (Bloomsbury, 2014) şi Historicizing Race (Bloomsbury, 2018).

Ca editor a publicat, printre altele, The History of East-Central European Eugenics, 1900-1945: Sources and Commentaries (Bloomsbury, 2015) și Religion, Evolution and Heredity (University of Wales Press, 2018). La Editura Polirom au mai apărut volumele Eugenism și modernitate. Națiune, rasă și biopolitică în Europa (1870-1950) (2014) și Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump (în colab., 2019), semnate tot de Marius Turda.

Etichete: lansare de carte, turda

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii