Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Lansare virtuală a rezultatelor celui de-al patrulea studiu Digital News Report pentru România (#DNR20)

GALERIE
Digital News Report pentru România (
  • Digital News Report pentru România (
- +

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București vă invită la o lansare virtuală a rezultatelor celui de-al patrulea studiu Digital News Report pentru România (#DNR20)

FJSC este, al patrulea an consecutiv, partenerul Reuters Institute for the Study of Journalism, de la Universitatea din Oxford, în cel mai mare studiu din lume, multianual, despre consumul de informație și opinie al audiențelor digitale (atât pentru media tradiționale, cât și pentru online). Marți, 16 iunie, de la ora 10, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării organizează, într-un eveniment sprijinit de PressHub, o lansare virtuală a #DNR20, la care vor participa reprezentanți ai Asociației pentru Radio Audiență și ai Asociației Române pentru Măsurarea Audiențelor, cu date despre audiențele radio și TV în perioada crizei sanitare. 

Lansarea Digital News Report pentru România și dezbaterea pe marginea rezultatelor studiului vor putea fi urmărite pe pagina de Facebook a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (https://www.facebook.com/fjsc20/), în crossposting cu pagina PressHub (https://www.facebook.com/PressHubRomania/). De asemenea, vom fi live pe Youtube, pe pagina oficială FJSC (https://www.youtube.com/channel/UCI5Ro-PL012aqTiREO6CnrQ).

O transmisie live are avantajele ei - toată lumea stă în primul rând - dar și limitările ei. Moderatorul evenimentului, Emilia Șercan, va prelua sugestiile voastre de pe chat, pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri pe datele noastre de cercetare.

Vom prezenta:

tendințele globale în consumul de media 
analiza trendurilor înregistrate în România, 2017-2020, pentru consumul de media al audiențelor digitale
o discuție bazată pe date de cercetare despre consumul de media în timpul crizei sanitare

informații detaliate despre consumul de media în presa locală.

În 2020, Digital News Report s-a mărit cu două piețe de media pentru a acoperi:40 de țări, de pe toate continentele peste 80 000 de persoane intervievate informații bazate cercetare despre dezinformare, știri locale, schimbările climaterice, încrederea în mass-media, interesul publicurilor digital pentru plata știrilor online.

Datorită condițiilor unei lansări virtuale, întrebările și subiectele de discuție pot fi propuse prin intermediul funcțiilor de chat ale paginilor FJSC și PressHub. Discuția despre datele extraordinar de bogate din Digital News Report va continua însă, atât online, cât și față în față, atunci când va fi posibil.


Digital News Report

Studiul (http://www.digitalnewsreport.org/) este coordonat de Reuters Institute de la Universitatea din Oxford și compară consumul de media în mai multe țări, de la Japonia la Statele Unite ale Americii. Anul acesta, datele colectate în ianuarie-februarie 2020 vor fi disponibile pe site pe 16 iunie, la 0.01 (ora Londrei).

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

FJSC este prima facultate de jurnalism înființată după 1989, fiind recunoscută pe plan național și internațional, drept un spațiu al formării profesionale, pentru domeniul științe ale comunicării, la cele mai înalte standarde. Universitatea din București este prima universitate din țară, din punctul de vedere al formării și al cercetării la nivel academic, așa cum indică exercițiile de clasificare instituțională ale Ministerului Educației. FJSC este partener Digital News Report pentru România, iar prof. univ. dr. Raluca Radu, Directorul Departamentului de Jurnalism, este raportor pentru România din 2017. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri