Lărgirea şoselei Iaşi-Lunca Cetăţuii, o greșeală elementară de urbanism. Analiză făcută de secretarul de stat Adrian Covasnianu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 01.08.2021

Lărgirea şoselei Iaşi-Lunca Cetăţuii, o greșeală elementară de urbanism. Analiză făcută de secretarul de stat Adrian Covasnianu

GALERIE
sosea iasi, lunca cetatuii
  • sosea iasi, lunca cetatuii
- +

Fin cunoscător al traficului de Iași, Adrian Covasnianu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a tras un semnal de alarmă în legătură cu intenția autorităților de a lărgi șoseaua Iași- Lunca Cetățuii. Într-o postare pe Facebook el a atras atenția asupra problemelor care s-ar ivi dacă nu s-ar lua alte măsuri de fluidizare a traficului înainte de lărgirea șoselei. ”Consider că dacă se menține aceeași destinație fără promovarea transportului public și eliminarea traficului greu, problema mobilității și a transportului urban se va agrava în aglomerarea Iași! ”, a scris Adrian Covasnianu

Postarea lui  Adrian Covasnianu:

Conform articolului din ZD opinia publică ieșeană a aflat de demersul autorităților ce prevede lărgirea drumului județean DJ 248 din Iași spre Lunca Cetățuii! Salut intenția însă cred că se impun o serie de completări!  
Consider că dacă se menține aceeași destinație fără promovarea transportului public și eliminarea traficului greu, problema mobilității și a transportului urban se va agrava în aglomerarea Iași! 

Într-o zonă periurbană în expansiune, necontrolabilă (unde rigorile elementare de urbanism sunt ignorate), cu valori de trafic crescute, intenția de extindere de la 1 bandă la 2 benzi pe sens se poate dovedi o greșeală elementară de urbanism! 

Prin această strategie se creează elemente cu efecte potențial agravante ce nu va conduce la decongestionarea traficului ci, dimpotrivă, la creșterea traficului! Compoziția traficului în zona de sud a aglomerării Iași (mașini de mare tonaj, vehicule de transport materiale de construcție) va potența disfunctionalitățile urbanistice existente. Problematica traficului se dovedește o adevărată piatră de încercare pentru autorități fiind nevoie de viziune sistemică, analiză în context și strategie pe termen scurt, mediu și lung. 

Consider ca este elementar să se elimine TOTAL traficul greu din zona aglomerării Iași și pentru aceasta, soluția pe termen mediu și lung este compusă din autostrada A8 (varianta de ocolire Iași-Nord) și Varianta de Ocolire Iași-Est (info despre V.O. Iași-Est din sep 2020 - https://www.facebook.com/covasnianu.adrian/posts/10213596379023629) 

Extinderea D.J. 248 trebuie să vină la pachet cu următoarele soluții: 

1. Transformarea drumului județean D.J. 248 din categoria 'drum' în categoria de 'stradă urbană', cu crearea unei benzi dedicate transportului în comun și a circulației bicicletelor. În realitate de facto D.J. 248 pe relația capăt C.U.G.-Lunca Cetățuii este stradă urbană. 
2. Implementarea transportului urban alcătuit din autobuze electrice la o frecvență crescută
3. Impunerea unei politici de descurajare ACTIVĂ a utilizării mijloacelor auto personale
4. Construirea de parcări de tip Park'N'Ride (de exemplu un posibil parteneriat public-privat în zona Vișoianu ar putea fi o variantă)
5. Încurajarea populației din zonă de a utiliza transportul în comun printr-o politică unitară (parcare gratuită/cost redus la achiziționarea unui bilet de autobuz)  
6. Reprofilarea D.J. 248 prin asigurarea unui culoar dedicat/bandă de circulație dedicată pentru transportul public metropolitan 
7. Crearea infrastructurii pietonale corespunzătoare (marcaje, semnalistică, trotuare la dimensiuni legale) 
8. Asigurarea semnalizării luminoase inclusiv a iluminatului public stradal pentru creșterea siguranței de deplasare

Politica pe termen mediu trebuie să aibă în plan și conceptul de tren metropolitan care trebuie operaționalizat! În acest sens am purtat discuții cu autoritățile responsabile promovând activ beneficiile transportului feroviar însă progresele sunt minore (info aci : https://www.facebook.com/CovasnianuAdrian2021/posts/124499176300805). 

În concluzie, din păcate măsura singulară de extindere a drumului județean la 2 benzi pe sens poate conduce la atragere de trafic suplimentar. Acest lucru va determina creșterea poluării aerului (cu pulberi în suspensie de tip PM 2,5 și PM 10), agravarea poluării fonice și implicit efecte grave asupra sănătății locuitorilor din zonă. 
Experimentul eșuat numit Varianta de "Ocolire Iasi" pe relația DN 28-Uricani-Lunca Cetățuii ar trebui sa se oprească și să învățăm din greșeli! 
Prin extinderea Dj 248 la 2 benzi se continuă "neoficial" centura care intră în oraș. Cred ca se impune o schimbare de paradigma din perspectiva urbanistică la nivelul autorităților locale! Iașul riscă să se blocheze pe termen mediu atât strategic cât și fizic! 
Ca simplu ieșean am simțit nevoia să trag un semnal de alarmă!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Berbecii care plătesc şi decid

Nicolae GRECU

Berbecii care plătesc şi decid

Pentru revigorarea sportului românesc şi a naţionalelor de fotbal , o strategie pe termen lung este posibilă. Pentru cluburi, este o utopie, unde modelul din Pipera face prozeliţi.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (5)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (5)

Sunt dator să încep acest penultim episod despre iniţierea mea în umilul meşteşug al pescuitului cu undiţa cu rectificarea unei erori din foiletonul trecut.

Creştinul şi concediul*

pr. Constantin STURZU

Creştinul şi concediul*

Pe tesaloniceni, Sfântul Apostol Pavel îi atenţiona: "rugaţi-vă neîncetat" (I Tesaloniceni 5, 17). Iar ucenicul său iubit, Timotei, primea, ca episcop, îndemnul: "stăruieşte cu timp şi fără de timp" (II Timotei 4, 2). Nu putem, aşadar, pune nici măcar o secundă între paranteze rugăciunea sau să ne autosuspendăm din statutul de creştin (sau, mai ales, de preot). A ne lua concediu nu înseamnă a nu ne mai face pravila, a dezlega postul, a sta cu burta la soare în timpul Liturghiei duminicale etc. Avem, însă, două repere în Sfintele Scripturi şi în Sfânta Tradiţie care ne lămuresc cam în ce fel se poate vorbi, totuşi, despre vacanţă în termeni creştini.

Dezvoltare şi dezvoltatori

arh. Ionel OANCEA

Dezvoltare şi dezvoltatori

În anul 1997, am fost, mai mulţi colegi din Primăria Iaşi, într-o vizită de studii administrative la Göteborg. În oraşul suedez se derula un mare şi spectaculos proiect urban pe terenul de trei sute de hectare desfăşurat în lungul canalului Gotha, vizavi de centrul istoric. 

pulspulspuls

Hopa: dom’ Tudorel a schimbat foaia când vine vorba despre el!

Redacția

Hopa: dom’ Tudorel a schimbat foaia când vine vorba despre el!

Iată, dragi studenţi şi stimabili profesori, fie că l-aţi votat, fie că nu, domn rector Tudorel a trecut la alt nivel (ca să producem şi-o rimă), când vine vorba despre sine. Concret, mai nou scrie despre el însuşi, când vine vorba, la persoana a treia. 

Caricatura zilei

Bumerang

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.