Laura Moisă a ratat turneul european
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

Laura Moisă a ratat turneul european

GALERIE
laura-moisa
  • laura-moisa
- +

 

După ce va termina carantina şi va ieşi cu testul negativ, handbalista română va trebui să părăsească Danemarca

Managerul naţionalei de handbal feminin a României, Nicoleta Alexandrescu, a declarat, ieri că extrema Laura Moisă, testată pozitiv chiar la sosirea la CE din Danemarca, va rămâne în carantină, în hotelul în care s-a aflat de la început, „până va avea rezultat negativ”. „Şi la testul de astăzi a ieşit pozitivă, pentru că e în perioada de 14 zile de la depistare”, a spus Nicoleta Alexandrescu. Forul european de handbal (EHF) a emis în urmă cu o zi o informare oficială, ca urmare a mai multor încălcări ale protocolului sanitar de către membri din delegaţiile a cinci echipe, în care subliniază şi faptul că „membrii delegaţiilor care au fost testaţi pozitiv se supun unei carantine de şapte zile, iar apoi se pot întoarce în ţările de provenienţă”.Thomas Schöneich, director Media al EHF, a transmis că „se păstrează legătura permanent cu delegaţia României şi se caută cea mai bună soluţie pentru ca jucătoarea să ajungă în ţară. Ce este clar însă, e că ea nu va mai putea să se alăture lotului şi să joace la acest turneu final”, a explicat Thomas Schöneich.

Nicoleta Alexandrescu a oferit precizări în legătură cu situaţia jucătoarei: „Laura este în continuare în carantină, a fost testată pentru a treia oară în ultimele zile, inclusiv astăzi, iar rezultatul este pozitiv, normal, pentru că este în intervalul de 14 zile, Am fost informaţi de decizia EHF acum trei zile, este o regulă care s-a schimbat în timpul jocului, ce putem zice? Laura Moise va sta în acel hotel până ce testul va ieşi negativ”, a declarat Nicoleta Alexandrescu. Echipa României este calificată în grupele principale ale Campionatului European, după 19-22 cu Germania, 27-25 cu Polonia şi 22-28 cu Norvegia

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ziua Regalităţii

Lucian DÎRDALA

Ziua Regalităţii

În mod normal, societatea românească va descoperi, în timp, de ce această zi merită celebrată: va fi, probabil, un proces similar celui de (re)descoperire a rolului jucat de instituţia monarhică în istoria secolelor XIX-XX.

Filmuletul zilei

opinii

Iluzii de primăvară

Nichita DANILOV

Iluzii de primăvară

Lebăda îşi croia netulburată mersul maiestuos alunecând pe luciul apei, în timp ce în jurul ei un cârd de răţuşte agitate se cufundau în apă şi ieşeau la suprafaţă chiar pe sub burta ei, făcând o gălăgie infernală. Lebăda însă plutea imperturbabilă, ignorând cu totul cârdul de raţe şi tot ce era în jur.

La ordin, Führer! Un spectacol de colecţie

Dana ȚABREA

La ordin, Führer! Un spectacol de colecţie

Pe muchia fragilă ce desparte ura de adoraţie, pot apărea relaţii toxice susţinute de sentimente contradictorii succesive sau chiar simultane. Monodrama La ordin, Führer! scrisă de autoarea austriacă Brigitte Schweiger, cu un uşor caracter autobiografic (bunica scriitoarei a murit într-un lagăr de concentrare), investighează frenezia care-a cuprins minţile oamenilor odată cu apariţia hitlerismului.

De Ziua Tatălui

Michael ASTNER

De Ziua Tatălui

În august 2011, am scris un text dedicat memoriei tatălui meu, o baladă bilingvă în germană şi-n săseşte (varianta amnăşană). Anul trecut, într-una din lungile seri de noiembrie (la Amnaş fiind), am tradus balada.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Bravo autorităților locale care au ținut gol Spitalul Mobil de la Lețcani!

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.