Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Legea eliminării taxelor, retrimisă în Parlament de preşedintele Iohannis

GALERIE
iohannis
  • iohannis
- +

Preşedintele Iohannis a retrimis, vineri, în Parlament legea eliminării taxelor. Iată textul integral al cererii:

"Domnului Călin Popescu Tăriceanu

Președintele Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

Formulez următoarea CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative vizează eliminarea unor taxe stabilite în sarcina persoanelor fizice și juridice pentru anumite acte realizate sau servicii prestate de autorități și instituții publice.

Politicile fiscal-bugetare ale statului, precum și concretizarea acestora reprezintă atributele autorității legislative și executive și nu fac obiectul controlului de constituționalitate. Din această perspectivă, deși Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost declarată constituțională în raport de criticile formulate, apreciem că se impune o reanalizare a acesteia de către Parlament sub aspectul efectelor resimțite de cetățeni.

Simplificarea procedurilor în raporturile dintre cetățeni și autorități, precum și diminuarea poverii fiscale prin eliminarea unor taxe și tarife sunt deziderate împărtășite la nivelul societății. Realizarea acestora implică, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile și, în același timp, responsabile. Tocmai de aceea, pentru a fi eficientă, reducerea în sine a taxelor trebuie să fie însoțită de o îmbunătățire a procedurilor administrative și a disciplinei bugetare.

Înlocuirea unei plăți directe cu una indirectă, precum și absența unor măsuri legislative conexe, de natură să conducă la realizarea unor servicii publice de calitate, ar putea face ca simpla eliminare a taxelor prevăzute de legea transmisă la promulgare să conducă, pe lângă efectul deplasării poverii fiscale de la beneficiarii acestor servicii către toți contribuabilii, persoane fizice și juridice, și la consecința accentuării disfuncționalităților serviciilor publice.

Astfel, problemele cu care se confruntă cele două servicii publice de radio și televiziune sunt vechi și sistemice și ele se datorează, în principal, cadrului legislativ în temeiul căruia acestea funcționează. În sine, dezbaterea referitoare la eliminarea celor două taxe și acoperirea cheltuielilor de funcționare a celor două servicii publice de radio și televiziune de la buget nu se poate rezuma doar la simpla întrebare dacă este sau nu necesară o taxă pentru susținerea acestora. Modul de finanțare a celor două servicii publice de radio și de televiziune este în directă legătură cu funcționarea acestora, iar argumentul cel mai elocvent în acest sens este chiar interesul pe care această măsură legislativă l-a suscitat în spațiul public. Din această perspectivă, considerăm că stabilirea surselor de finanțare a serviciilor publice de radio și televiziune sunt aspecte ce trebuie să facă obiectul unor dezbateri autentice în forul legislativ, care trebuie să identifice acele soluții optime de natură să asigure realizarea rolului constituțional al acestora. De aceea, o analiză și, implicit o decizie asupra surselor de finanțare a acestor servicii poate fi făcută numai în cadrul unei abordări mai largi care să vizeze o reformă autentică a modului de funcționare a serviciilor publice de radio și televiziune, de care beneficiază cetățenii care, indiferent de modalitatea aleasă de legiuitor, contribuie la susținerea acestora, fie direct, fie indirect.

Intervenția legislativă asupra art. 40 și 41 din Legea nr. 41/1994 poate genera noi probleme, ce se adaugă celor deja existente. Astfel, reducerea surselor proprii de finanțare în detrimentul creșterii ponderii sursei publice pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare poate conduce la noi probleme legate inclusiv de statutul salariaților și modalitatea de salarizare a acestora ori poate pune chiar pune în discuție independența editorială.

Totodată, în contextul bugetar actual, modificarea adusă art. 41 în sensul că prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat alocate Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune apare ca inaplicabilă. Astfel, ținând cont că legea transmisă la promulgare intră în vigoare la 3 zile de la publicare, semnalăm că în bugetul anului 2016 nu sunt cuprinse alocările necesare, iar pentru anul 2017 bugetul nu se află încă în procedură parlamentară. Prin urmare, într-o asemenea situație tranzitorie, prin intrarea în vigoare a legii aflate la promulgare cele două servicii publice de radio și televiziune s-ar putea confrunta cu dificultăți suplimentare.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative".

realitatea.net

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri