Legea junglei – Level 2

marți, 30 ianuarie 2024, 02:52
1 MIN
 Legea junglei – Level 2

Pe scurt, lumea animală se împarte în prăzi şi prădători. Mereu va fi câte un bivol, o antilopă sau un mistreţ care va cădea pradă leilor, tigrilor, hienelor şi altora asemenea. Nu e nimic nedrept aici, toţi trebuie să supravieţuiască, şi fără luptă nu se poate, e lanţul trofic care se susţine singur. Asta este legea junglei – Level 1. Toţi o cunoaştem, atât teoretic, cât şi practic. E drept că la noi, oamenii, nu se mai pune astfel problema, noi nu mai „jucăm” efectiv la acest nivel, sau, cel puţin, aşa pretindem.

Primesc de ceva vreme pe feed-ul de pe reţelele de socializare reel-uri cu animale sălbatice. La început le-am ignorat, dar pe parcurs am fost atras tocmai de realismul lor crud, necenzurat, neestetizat de nimic, neatins de nicio corectitudine politică. Sunt natură pură.

Văd zilnic cum o căprioară se adapă dintr-o apă şi e înşfăcată într-o clipită de un crocodil apoi târâtă în adâncuri. Mai văd cum un grup de leoaice atacă o zebră cu pui, zebra mamă încearcă să îşi apere progenitura, dar în cele din urmă e nevoită să se retragă şi să-l abandoneze. Leii rup din cel mic carne în timp ce acesta încă se mai zbate.

Toate filmele sunt făcute de oameni aflaţi în maşini la faţa locului, se vede asta uneori când camera se mişcă.

Un grup de lei atacă un bivol rătăcit de turmă. Acesta se luptă singur, ceilalţi se uită doar precauţi, încearcă să se apropie, dar nu îndrăznesc. Uneori mai apare câte unul curajos în viteză care ia în coarne un leu. E o victorie, dar una temporară pentru că bivolul căzut e deja pe meniu.

O hienă surprinde o antilopă şi o apucă cu colţii de spate. Antilopa se zbate să scape, sare, se smunceşte, aleargă, dar hiena nu dă drumul. Nici nu încearcă să apuce mai bine pentru că ştie că poate să o scape, o ţine pur şi simplu strâns lăsându-se târâtă de victimă „atâta timp cât va fi nevoie”. Într-un final antilopa oboseşte, cum era de aşteptat, şi se lasă trântită la pământ. Hiena o apucă mai bine, iar după ea vin şi altele.

Un leu mare şi agil atacă un grup de bivoli, prinde unul şi i se aruncă în spate. Exact ca hiena, se ţine strâns cu dinţii şi cu ghearele. Bivolul are coarne foarte ascuţite şi puternice, dar nu poate ajunge cu ele pe propriul spate pentru a lovi leul. Şi acesta oboseşte, în cele din urmă. Ceilalţi bivoli din turmă s-au oprit din alergat şi se uită la scenă. Leul îşi schimbă poziţia, îl apucă de gât pe cel căzut şi se lasă cu toată greutatea lui în jos. Deznodământul e destul de clar. Din nou se mai întâmplă ca o cornută din turmă să atace leul. Am văzut scene în care acesta din urmă este aruncat câţiva metri în sus de lovitura puternică. Am văzut mai mulţi bivoli spulberând un grup de lei. Am văzut şi un leu atacat furibund de o turmă de bivoli, luat în coarne, călcat în copite. Nici el nu mai avea nicio şansă. Deja se târâia, coloana îi fusese zdrobită. Un alt leu avea un corn de bivol rupt înfipt în şold.

Un leopard prinde din fugă o lamă şi i se încolăceşte de gât. Lama se opreşte brusc şi scutură leopardul de pe ea. Îl calcă în picioare, dar felina pare că nici nu a băgat în seamă mişcarea şi că e făcută din cauciuc, se ridică fulgerător şi se aruncă din nou în spatele prăzii. Scena se repetă de mai multe ori până ce leopardul oboseşte şi abandonează lupta.

Într-o altă scenă un ghepard încearcă să urce într-un copac un rest de antilopă, dar o hienă prinde restul de un capăt subţire şi nu-i dă drumul. Sunt momente lungi în care ambii prădători stau nemişcaţi într-o tensiune parcă perpetuă trăgând fiecare în partea lui. Dar niciunul nu cedează. Din când în când ghepardul mai smulge prada încercând s-o scape din colţii adversarului, dar tenacitatea, forţa şi rezistenţa hienei învinge. Ghepardul dă drumul din gheare şi pierde masa.

Un alt leopard se adapă dintr-o apă. E o imagine atât de frumoasă cu acest animal superb, parcă luat dintr-o pictură. Dar deodată este înşfăcat de cap de un crocodil care îl târăşte în apă învârtindu-l pentru a-l rupe şi a-l îneca. E pierdut.

O leoaică a prins un pui de porc mistreţ, dar imediat este atacată de mama puiului care îşi eliberează progenitura pentru moment.

Un grup de leoaice atacă brusc o altă leoaică. Aceasta scapă cu viaţă, dar e rănită tare, se îndepărtează şchiopătând.

Doi lei masivi prind o hienă şi o rup practic în două cu o ferocitate şi o rapiditate incredibile, apoi o abandonează.

Pe scurt, lumea animală se împarte în prăzi şi prădători. Mereu va fi câte un bivol, o antilopă sau un mistreţ care va cădea pradă leilor, tigrilor, hienelor şi altora asemenea. Nu e nimic nedrept aici, toţi trebuie să supravieţuiască, şi fără luptă nu se poate, e lanţul trofic care se susţine singur. Asta este legea junglei – Level 1. Toţi o cunoaştem, atât teoretic, cât şi practic. E drept că la noi, oamenii, nu se mai pune astfel problema, noi nu mai „jucăm” efectiv la acest nivel, sau, cel puţin, aşa pretindem. Nu mai apelăm la violenţă fizică, este sub demnitatea noastră, noi am evoluat.

În situaţii limită, care sunt foarte rare, unii dintre noi mai sunt încă nevoiţi să apeleze la instinctul de supravieţuire pentru a scăpa cu viaţă, utilizându-şi dinţii din dotare, pumnii, picioarele. De multe ori reuşim, ieşim învingători, dar nu întotdeauna. Fie că suntem atacaţi de animale, de elemente ale naturii sau de alţi oameni, lupta fizică, zbaterea pentru viaţă, fuga încă ne mai salvează uneori. Alteori nu.

La acest nivel nu contează cine eşti, cum te cheamă, al cui eşti, important e să ai cel puţin una dintre următoarele calităţi absolut necesare: forţă, viteză, tenacitate, rezistenţă. Iar ele trebuie să fie la dispoziţie aici şi acum, altfel sunt inutile. Dacă eşti bivol, trebuie să ai forţa coarnelor, dacă eşti antilopă trebuie să ai viteză, dacă eşti hienă, tenacitate, dacă eşti leu, ai forţă şi rapiditate. Şi toţi trebuie să aibă rezistenţă, cu cât aceasta este mai mare, cu atât şansele de supravieţuire sunt, şi ele, mai mari.

Dar noi „jucăm” acum altfel, noi nu mai trăim în junglă, nu mai mâncăm carne crudă, ci în societate şi mâncăm mâncăruri gătite. Suntem organizaţi pe ţări, pe naţiuni, pe uniuni interstatale, fiecare cu caracteristicile lor proprii. Dar să ştiţi că nu e complet diferit, totul e de fapt identic, doar că actualizat, adaptat pentru un nivel superior de luptă. Exact ca într-un joc video, probele sunt aceleaşi, doar că armele din dotare, hărţile, skin-ul şi adversarii sunt updataţi. Acum fiecare ţară reprezintă un animal şi toate aceste animale continuă exact aceeaşi luptă pentru supravieţuire pe care am descris-o mai sus. Nu e nicio diferenţă. Fiecărui animal din junglă îi corespunde o ţară.

Rusia, ca un urs, s-a aruncat asupra Ucrainei, reprezentată, să zicem, de un bivol, a prins-o cu colţii de spate şi o ţine strâns. Ca în savana africană, ceilalţi bivoli din turmă se uită la scenă. Unii mai intervin, încercând să lovească ursul cu coarnele, dar chiar dacă e lovit, acesta nu dă drumul strânsorii. Ştie că dacă e suficient de rezistent, va câştiga.

Un leopard precum Israelul atacă furibund Fâşia Gaza, reprezentată de un porc mistreţ care a îndrăznit să dea năvală în teritoriu străin crezând că va realiza ceva cu colţii lui mici. Acum el, puii lui şi ceilalţi ca el vor deveni ţinta preferată de vânătoare din următorul deceniu a leopardului.

China stă la pândă ca un tigru să înşface Taiwanul, când situaţia va fi prielnică, şi să îl urce în copacul lui pentru a-l devora în linişte.

Câinii sălbatici africani, în persoana tribului Houthi, atacă în haită navele din Marea Roşie, iar câte un leu cu steagul americii atârnat de coadă mai intervine în viteză şi îi împrăştie. Aceştia însă nu renunţă, dau târcoale şi muşcă în continuare pentru că aşa e natura lor, şi au şi ei nevoie de mâncare.

Hienele stau pe margine şi aşteaptă resturi de la alte prăzi, şi mai muşcă din când în când ce apucă, lor le este indiferent cine pică, important e să aibă ce mânca la sfârşit.

Exemplele pot continua, sunt la fiecare pas şi nu sunt întâmplătoare. Asta pentru că, aşa cum am spus, cineva trebuie să fie pradă, iar altul prădător. Mii de oameni mor în aceste conflicte primitive cu iz chipurile civilizat, dar, din păcate, aceştia nu mai sunt mâncaţi, ei nu mai fac parte din lanţul trofic, ci sunt pur şi simplu îngropaţi ori abandonaţi să putrezească pe câmp. E mare păcat, mare pierdere, atâta carne ar hrăni întreaga Africă flămândă timp de zeci de ani…

 

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii