anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Legea Picnicului pe înţelesul omului

GALERIE
Patratel LUNI, 15 aprilie 2019 - 1Patratel LUNI, 15 aprilie 2019 - 2
  • Patratel LUNI, 15 aprilie 2019 - 1
  • Patratel LUNI, 15 aprilie 2019 - 2
- +

* Afară s-a mai încălzit, iarba a mai răsărit, iar românii au ieşit. Au ieşit, cu mic (mici), cu mare, să dea drumul la grătare, aşadar, până în soare, de lângă şosea sau drum, se înalţă nori de fum. Există şi o lege specială, care se ocupă taman de obligaţiile şi drepturile românilor ieşiţi cu sau fără neveste şi cei mici, dar sigur cu bere şi mici, la iarbă verde, să facă picnic (mai bine zis, grătar): Legea 54 din 2012, care spune că persoanele care desfăşoară activitatea de picnic au următoarele obligaţii:

a) Să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative şi marcajele; din câte spun corespondenţii noştri aflaţi pe teren în week-end, domnul care aţâţa jarul cu panoul "Focul interzis!" avea grijă de el să nu-l îndoaie!

b) Să arunce deşeuri doar în locuri special amenajate; deşeurile erau în loc special amenajat, adică în poieniţă.

c) Să depună selectiv deşeurile de ambalaje, conform regulilor colectării selective: corespondentul nostru a văzut cu bucurie că în conteinerul pentru hârtii nu se aflau deşeuri din plastic, iar în cel pentru metal nu erau peturi; conteinerele erau goale, dar existau mii de cutii de bere în scorburile veveriţelor.

d) Să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să-l supravegheze: toate focurile ardeau în locurile special amenajate, de sub grătare; doar un domn nu şi-a supravegheat focul, dar a fost pedepsit, că i s-au ars cârnaţii.

e) Să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic: singurele ore în care nu se poate desfăşura activitatea sunt cele în care urşii ies din pădure şi vin la furat mici; din păcate, nu sunt ore fixe.

f) Să lase locul curat şi nealterat. Singura chestie alterată era carnea de mici a unei familii; în rest, locul părea nealterat, la fel de mizerabil ca în anii trecuţi.

h) Să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate; nu ştim cum s-a rezolvat, fiindcă tufele încă n-aveau, toate, frunze!

i) Să nu folosească obiecte de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 de metri faţă de cursurile de apă. Doar o doamnă se ruja pe malul pârâului; în rest, damful din aer arăta că unii nu folosiseră nici măcar săpun.

m) Să nu posteze semne sau mesaje. Legate de copaci fâlfâiau bannere electorale, pline de semne şi mesaje (cu spray sau cu pensula); despre acestea nu mai scriem, că poate citesc şi copiii...

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cătălin ONOFREI

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cum de-au căzut ţărăniştii atât de jos?

opinii

Educaţia colaterală

Briscan ZARA

Educaţia colaterală

Lăsaţi copiii să încerce singuri, lăsaţi-i să se dea cu capul de perete, să simtă durerea, învăţaţi-i să se aştepte la greşeli şi la lucruri imprevizibile şi să se adapteze, altfel nu vor ajunge adulţi deplini şi independenţi, iar lumea rea şi crudă prin natura ei îi va face nefericiţi.

Se mărită Adriana!

Cristina DANILOV

Se mărită Adriana!

După o perioadă în care evenimentele au fost restricţionate din cauza pandemiei de Covid-19, viaţa, iată, şi-a reluat cursul, cel puţin în cazul nunţilor. Primim deja invitaţii, ne preocupăm de ţinuta pe care o vom purta la petrecere, ne gândim la cadoul de casă nouă şi nu doar la acestea: ne gândim la miri, la drumul pe care îl vor urma împreună, mulţi retrăind chiar emoţia din ziua nunţii noastre. O nostalgie plăcută pe care am simţit-o şi eu atunci când colega mea de birou, Adriana, mi-a înmânat, radiind de fericire, invitaţia la nunta ei. Prilej bun de a spune, azi, câteva cuvinte despre căsătorie şi petrecerea prin care o facem cunoscută tuturor celor dragi din viaţa noastră.

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

pulspulspuls

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Vă mai amintiţi, stimaţi telespectatori şi fini observatori ai vieţii politice de Bahlui, ce mai conflict şi ce mai sudălmi răzbăteau până-n drum între conţilierul fost UNPR Manolache, om de-al gheneralului Oprea Izmană (apropo, iată ce pantaloni tip izmană are şi conţilierul de care vă spunem!) şi fostul şef de Cejău Popa? Ba chiar zice lumea că odată erau cât pe ce să-şi înfingă şi mâinile-n gât, nu alta.

Caricatura zilei

BAC

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.