Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Leşinul graţios în faţa sublimului

GALERIE
Cristina Danilov
  • Cristina Danilov
- +

Cât de impresionantă poate fi arta, astfel încât pătrunsă în conştiinţa noastră, să poată conduce un cititor sau un privitor într-o lume sublimă care te lasă fără aer? Poate că acea senzaţie de furnicături care vine prin straturile fiinţei noastre atunci când ne aflăm în faţa unei opere de artă este un semnal că sindromul Stendhal nu este doar o afecţiune care i-a marcat pe semenii noştri slabi de inimă, ci încă ne pândeşte şi aşteaptă să prindă pe oricine este dispus să cedeze şi să leşine graţios în faţa sublimului.

Frumuseţea, matca emoţiilor pozitive, nu este singura valoare care ne poate conduce spre detaşarea temporară de lumea palpabilă şi de împrejurimile ei. Deşi conceptul de sublim vine adesea la pachet cu noţiunea de frumuseţe, el simbolizează sondarea profundă a rafinamentului sufletului prin contemplarea lucrurilor uimitoare şi terifiante. Poate fi descris chiar ca o frumuseţe găsită în tragedie, durere, teroare sau ca o bucurie tragică, ca să-l cităm pe poetul William Butler Yeats. Arta nu doar că provoacă astfel de sentimente sublime, ci adesea le reprezintă. Experimentarea sublimului poate avea, însă, un efect puternic asupra psihicului şi fiziologiei, mai ales atunci când este însoţită de o acumulare de mari aşteptări. Arta a stârnit întotdeauna la maximum emoţiile şi chiar ne-a influenţat percepţiile. Unii psihologi sugerează că persoanele vulnerabile ar trebui să evite declanşarea experienţelor artistice, tatonarea sublimului, cu excepţia cazului în care ştiu că sunt într-o stare puternică de echilibru. De ce oare?

Cu aproximativ 4 ani în urmă, în presa italiană a apărut o ştire interesantă:  un turist, venit în Florenţa, a suferit un preinfarct miocardic în timp ce admira faimoasa pictură a artistului renascentist Sandro Botticelli, Naşterea lui Venus, găzduită la Galeria Uffizi. Ideea din spatele titlului nu a fost că un individ a suferit un accident într-o galerie de artă, accidente se pot întâmpla oriunde, ci, de fapt, că frumuseţea uluitoare a operei de artă a lui Botticelli a provocat turistului cu pricina un preinfarct. Bărbatul, recuperat după o şedere în spital, avea să declare că nu suferise niciodată de vreo boală cardiacă, era sănătos tun, şi că accidentul s-ar fi datorat doar emoţiei puternice pe care a avut-o în faţa operei lui Botticelli. Să fi fost ceva ocult la mijloc, s-ar putea întreba unii? Ar putea exista o veche magie care persistă în acest tărâm al minunilor renascentiste, care să-i fi conferit artei lui Botticelli o forţă extraordinară de a colapsa turiştii? Căci, dacă ne gîndim mai bine, am putea specula: Botticelli ar fi intenţionat să întruchipeze Naşterea lui Venus ca pe un imn dedicat zeiţei iubirii, poate chiar a iubirii neîmplinite dintre el şi Simonetta Vespucci, cea care avea să moară la doar 23 de ani, rămânând, însă, vie în sufletul pictorului până în ultima lui clipă. Să fi fost, peste veacuri, această poveste de iubire platonică transpusă pictural în angelica Venus sublimul care a tăiat respiraţia turistului cu pricina, să fie o banală întâmplare sau e vorba despre altceva?

Ei bine, se pare că este cel mai recent caz aparent de sindrom Stendhal, o afecţiune specifică oraşului toscan în care unii turişti se îmbolnăvesc subit după ce văd prea multă frumuseţe. Numele face aluzie la un episod descris de scriitorul francez Stendhal în memoriile sale după o călătorie pe care a întreprins-o prin Italia, în 1817. În cartea sa, Napoli şi Florenţa: O călătorie de la Milano la Reggio, el descrie vizitarea Bazilicii Santa Croce, unde a fost copleşit, brusc, de o emoţie profundă. Într-un fel de extaz la ideea de a fi la Florenţa, Stendhal a scris că a simţit senzaţii cereşti în timp ce contempla frumuseţea sublimă a frescelor lui Giotto di Bondone. Apoi a avut palpitaţii ale inimii, s-a simţit profund epuizat şi şi-a pierdut simţul echilibrului. Seamănă cu starea turistului nostru din secolul 21, fără îndoială!

Întrebarea e de ce oamenii nu cedează la aceleaşi simptome, de la ameţeli, leşinuri, probleme cardiace, în galeriile de artă din altă parte? La Londra, de pildă, la Figueres, St. Petersburg sau Luvru? Posibil, credem noi, concentraţia de sublim şi artă din Florenţa trebuie să fie cea care provoacă astfel de probleme. Statui, fântâni, fresce, cupole şi uşi sculptate la tot pasul, apoi grandioasele lucrări şi emoţia intensă a aşteptării de a vedea acel ceva la care visai de ani buni, opera ta preferată. Un cocteil perfect pentru un leşin. Până şi spitalul Santa Maria Nuova, care tratează turiştii afectaţi de acest sindrom, datează din secolul al XV-lea - Leonardo da Vinci a disecat acolo cadavre! Totul e artă şi istorie la orice pas. Pentru iubitorii de artă, emoţia de a ajunge într-un loc care adună atât de multe nume celebre este ca şi cum un microbist s-ar trezi la uşă, într-o dimineaţă, cu Messi, Ronaldo, Pique şi Kaka dornici să-şi savureze cafeaua cu el. Mai cinic, scepticii ar putea spune că sindromul Stendhal se datorează doar rândurilor lungi la intrarea în Galerie şi a aglomeraţiei din centrul istoric care adaugă un strat de stres inimii. Dar să dăm Cezarului ce e al Cezarului şi psihologilor ce e al psihologilor!

Acest sindrom este cu siguranţă o dovadă a puterii speciale a artei renascentiste asupra psihicului nostru. Suntem, să nu uităm, şi fiinţe estetice. Capodoperele şi modul în care au fost expuse în Florenţa de când Giorgio Vasari a început să construiască Uffizi în anii 1560, au creat însăşi ideea de „artă” aşa cum o ştim noi, ca ceva cu o alură mistică şi hipnotică.

Cât de impresionantă poate fi arta, astfel încât pătrunsă în conştiinţa noastră, să poată conduce un cititor sau un privitor într-o lume sublimă care te lasă fără aer? Poate că acea senzaţie de furnicături care vine prin straturile fiinţei noastre atunci când ne aflăm în faţa unei opere de artă este un semnal că sindromul Stendhal nu este doar o afecţiune care i-a marcat pe semenii noştri slabi de inimă, ci încă ne pândeşte şi aşteaptă să prindă pe oricine este dispus să cedeze şi să leşine graţios în faţa sublimului.

Cristina Danilov este psiholog

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri