Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Cât de impresionantă poate fi arta, astfel încât pătrunsă în conştiinţa noastră, să poată conduce un cititor sau un privitor într-o lume sublimă care te lasă fără aer? Poate că acea senzaţie de furnicături care vine prin straturile fiinţei noastre atunci când ne aflăm în faţa unei opere de artă este un semnal că sindromul Stendhal nu este doar o afecţiune care i-a marcat pe semenii noştri slabi de inimă, ci încă ne pândeşte şi aşteaptă să prindă pe oricine este dispus să cedeze şi să leşine graţios în faţa sublimului.
Frumuseţea, matca emoţiilor pozitive, nu este singura valoare care ne poate conduce spre detaşarea temporară de lumea palpabilă şi de împrejurimile ei. Deşi conceptul de sublim vine adesea la pachet cu noţiunea de frumuseţe, el simbolizează sondarea profundă a rafinamentului sufletului prin contemplarea lucrurilor uimitoare şi terifiante. Poate fi descris chiar ca o frumuseţe găsită în tragedie, durere, teroare sau ca o bucurie tragică, ca să-l cităm pe poetul William Butler Yeats. Arta nu doar că provoacă astfel de sentimente sublime, ci adesea le reprezintă. Experimentarea sublimului poate avea, însă, un efect puternic asupra psihicului şi fiziologiei, mai ales atunci când este însoţită de o acumulare de mari aşteptări. Arta a stârnit întotdeauna la maximum emoţiile şi chiar ne-a influenţat percepţiile. Unii psihologi sugerează că persoanele vulnerabile ar trebui să evite declanşarea experienţelor artistice, tatonarea sublimului, cu excepţia cazului în care ştiu că sunt într-o stare puternică de echilibru. De ce oare?
Cu aproximativ 4 ani în urmă, în presa italiană a apărut o ştire interesantă: un turist, venit în Florenţa, a suferit un preinfarct miocardic în timp ce admira faimoasa pictură a artistului renascentist Sandro Botticelli, Naşterea lui Venus, găzduită la Galeria Uffizi. Ideea din spatele titlului nu a fost că un individ a suferit un accident într-o galerie de artă, accidente se pot întâmpla oriunde, ci, de fapt, că frumuseţea uluitoare a operei de artă a lui Botticelli a provocat turistului cu pricina un preinfarct. Bărbatul, recuperat după o şedere în spital, avea să declare că nu suferise niciodată de vreo boală cardiacă, era sănătos tun, şi că accidentul s-ar fi datorat doar emoţiei puternice pe care a avut-o în faţa operei lui Botticelli. Să fi fost ceva ocult la mijloc, s-ar putea întreba unii? Ar putea exista o veche magie care persistă în acest tărâm al minunilor renascentiste, care să-i fi conferit artei lui Botticelli o forţă extraordinară de a colapsa turiştii? Căci, dacă ne gîndim mai bine, am putea specula: Botticelli ar fi intenţionat să întruchipeze Naşterea lui Venus ca pe un imn dedicat zeiţei iubirii, poate chiar a iubirii neîmplinite dintre el şi Simonetta Vespucci, cea care avea să moară la doar 23 de ani, rămânând, însă, vie în sufletul pictorului până în ultima lui clipă. Să fi fost, peste veacuri, această poveste de iubire platonică transpusă pictural în angelica Venus sublimul care a tăiat respiraţia turistului cu pricina, să fie o banală întâmplare sau e vorba despre altceva?
Ei bine, se pare că este cel mai recent caz aparent de sindrom Stendhal, o afecţiune specifică oraşului toscan în care unii turişti se îmbolnăvesc subit după ce văd prea multă frumuseţe. Numele face aluzie la un episod descris de scriitorul francez Stendhal în memoriile sale după o călătorie pe care a întreprins-o prin Italia, în 1817. În cartea sa, Napoli şi Florenţa: O călătorie de la Milano la Reggio, el descrie vizitarea Bazilicii Santa Croce, unde a fost copleşit, brusc, de o emoţie profundă. Într-un fel de extaz la ideea de a fi la Florenţa, Stendhal a scris că a simţit senzaţii cereşti în timp ce contempla frumuseţea sublimă a frescelor lui Giotto di Bondone. Apoi a avut palpitaţii ale inimii, s-a simţit profund epuizat şi şi-a pierdut simţul echilibrului. Seamănă cu starea turistului nostru din secolul 21, fără îndoială!
Întrebarea e de ce oamenii nu cedează la aceleaşi simptome, de la ameţeli, leşinuri, probleme cardiace, în galeriile de artă din altă parte? La Londra, de pildă, la Figueres, St. Petersburg sau Luvru? Posibil, credem noi, concentraţia de sublim şi artă din Florenţa trebuie să fie cea care provoacă astfel de probleme. Statui, fântâni, fresce, cupole şi uşi sculptate la tot pasul, apoi grandioasele lucrări şi emoţia intensă a aşteptării de a vedea acel ceva la care visai de ani buni, opera ta preferată. Un cocteil perfect pentru un leşin. Până şi spitalul Santa Maria Nuova, care tratează turiştii afectaţi de acest sindrom, datează din secolul al XV-lea - Leonardo da Vinci a disecat acolo cadavre! Totul e artă şi istorie la orice pas. Pentru iubitorii de artă, emoţia de a ajunge într-un loc care adună atât de multe nume celebre este ca şi cum un microbist s-ar trezi la uşă, într-o dimineaţă, cu Messi, Ronaldo, Pique şi Kaka dornici să-şi savureze cafeaua cu el. Mai cinic, scepticii ar putea spune că sindromul Stendhal se datorează doar rândurilor lungi la intrarea în Galerie şi a aglomeraţiei din centrul istoric care adaugă un strat de stres inimii. Dar să dăm Cezarului ce e al Cezarului şi psihologilor ce e al psihologilor!
Acest sindrom este cu siguranţă o dovadă a puterii speciale a artei renascentiste asupra psihicului nostru. Suntem, să nu uităm, şi fiinţe estetice. Capodoperele şi modul în care au fost expuse în Florenţa de când Giorgio Vasari a început să construiască Uffizi în anii 1560, au creat însăşi ideea de „artă” aşa cum o ştim noi, ca ceva cu o alură mistică şi hipnotică.
Cât de impresionantă poate fi arta, astfel încât pătrunsă în conştiinţa noastră, să poată conduce un cititor sau un privitor într-o lume sublimă care te lasă fără aer? Poate că acea senzaţie de furnicături care vine prin straturile fiinţei noastre atunci când ne aflăm în faţa unei opere de artă este un semnal că sindromul Stendhal nu este doar o afecţiune care i-a marcat pe semenii noştri slabi de inimă, ci încă ne pândeşte şi aşteaptă să prindă pe oricine este dispus să cedeze şi să leşine graţios în faţa sublimului.
Cristina Danilov este psiholog
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |