Ştiu, titlul sună, la prima vedere, mai ales pentru necunoscători, ca un medicament de la Antibiotice S.A., ceea ce nu e chiar aşa departe de adevăr. Pentru cunoscători, însă, este acronimul comunităţii ciudaţilor. Şi, da, am folosit anume acest termen, am să explic şi de ce imediat. Mai precis înseamnă: Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender, Queer. Este o abreviere destul de des întâlnită în ultima perioadă, de aceea am zis că merită o analiză pentru lămurirea şi elucidarea atâtor dileme care, iată, deja se înghesuie chiar de la începutul articolului.

Am lăsat suspendată „traducerea” acronimului, nelămurind încă acel foarte interesant + (plus) de la sfârşit care m-a trimis pe mine la compania Antibiotice şi poate pe alţii la cruci, intersecţii şi altele asemenea. Plusul acela înseamnă că înşiruirea de litere poate continua. Din punctul meu de vedere poate continua la nesfârşit, întrucât mulţimea ciudaţilor nu are număr. Putem chiar ajunge într-un punct al plusului în care să ne includem toţi, dar aici cred, în sfârşit, că ar fi o exagerare. Pentru că trebuie să fie câţiva măcar pe lumea asta care nu sunt ciudaţi pentru a avea garanţia continuării civilizaţiei şi nu a prăbuşirii ei sub propria greutate şi ciudăţenie. Şi iată că am revenit la termenul pentru care aş putea fi tras în ţeapă, dacă primul ministru sau ministrul de justiţie ar fi membru al LGBTQ+-ului. Am ales termenul ciudat şi nu anormal pentru că am presupus că sună mai altfel. Eu cred că un LGBTQ+-ist adevărat l-ar prefera pe acesta ultimului fiindcă pur şi simplu e cool, iar când vorbeşti de LGBTQ+ e clar că trebuie să fie cool. Nu?... Nu?!!

Ciudaţii au existat întotdeauna în lume, nu încape nicio îndoială. Dumnezeu, extratereştrii, întâmplarea sau cine o fi creat lumea aşa cum există nu putea face normalitate pe bandă rulantă, din când în când mai scuipa şi câte o greşeală pe ţeavă. Aşa merg lucrurile, n-ai ce face. În general lumea majoritară, cea care se încadra normelor i-a renegat, izolat, acuzat, condamnat, chiar ucis pe ciudaţi.  Nu o poţi condamna, ea îşi vede de drum, călcând în picioare tot ce nu se conformează. Însă astăzi s-a ajuns la un paradox interesant, anume ca aceşti nefericiţi, în fond, rataţi ai naturii să fie lăsaţi în pace, ba chiar respectaţi, recunoscuţi şi apreciaţi. La început din milă, apoi din compasiune şi înţelegere şi, în sfârşit, din obligaţie. Cu alte cuvinte, lumea normală de acum îşi recunoaşte şi îşi respectă ciudaţii, vrând nevrând. Unii sunt chiar văzuţi ca superiori şi luaţi drept exemplu, alţii sunt copiaţi şi urmaţi ş.a.m.d.

Dar să lămurim mai întâi ce înseamnă conceptul de normal/ normalitate ca să nu batem câmpii. Din punctul meu de vedere a fi normal înseamnă a fi capabil de a continua în sens productiv o linie deja trasată care s-a dovedit funcţională; a se conforma unei modalităţi/ formule de lucru care a demonstrat de-a lungul timpului că dă roade garantat. A nu fi normal înseamnă a porni pe un drum înfundat, fără ieşire, a fi sortit pieirii, eşecului. Normal înseamnă posibilitatea perpetuării în condiţii optime a unui lucru, iar anormal este imposibilitate. Când o maşină funcţionează normal ea poate merge un număr indefinit de kilometri, când ea nu funcţionează astfel, e sigur că la un moment dat se va opri şi te va lăsa în drum. Dacă vorbeşti normal te faci înţeles, dacă nu vorbeşti astfel nu te înţelege nimeni. Dacă inima ta bate normal, sunt mari şanse să atingi suta de ani, dacă nu bate astfel, ai toate şansele să dai colţul oricând. Exemplele pot continua, cred că e destul de clar. Normal înseamnă că merge, anormal înseamnă că e stricat.

Ştiind acest lucru deducem că a fi heterosexual e considerat normal pentru că doar astfel se poate perpetua mai departe specia umană, iar a nu fi heterosexual înseamnă a nu fi capabil de a lăsa urmaşi şi de a încheia astfel lanţul sanguin la tine. Vorbim la modul teoretic şi general, nu intrăm în detalii cu cei normali care nu pot sau nu vor să facă copii şi cu cei anormali care nu pot, dar vor. Altfel spus până acum specia umană a fost nevoită să promoveze heterosexualitatea pentru că doar astfel putea dăinui. Astăzi, când se întrevăd speranţele înmulţirii prin eprubetă şi altele asemenea, nu mai există obligativitatea împreunării clasice. Paradoxul din zilele noastre este că se încearcă şi se reuşeşte din ce în ce mai bine să se facă în aşa fel încât anormalul să aibă şi el continuitate. Şi astfel se face tot posibilul ca acest cerc al ciudaţilor să devină cât mai larg, să cuprindă, dacă se poate, pe toţi cei care nu ştiu pe ce lume să află, ceea ce, din punctul meu de vedere este nedrept şi necinstit. Pentru că anormali cu adevărat sunt doar unii, nu chiar toţi. De exemplu lesbienele, pederastii, bisexualii şi transgenderii sunt singurii care se încadrează acestei categorii, pe ei natura i-a renegat. Strategia viitorului însă este să se treacă de la orientările fizice/ sexuale la cele afective, emoţionale, psihologice, sociale şi cine mai ştie care.

Astfel a apărut în ecuaţie termenul de Queer, adică cineva care are concepţii nedefinite clar, sau deloc, care poate fi convins uşor ba într-o parte a baricadei, ba în cealaltă şi, bineînţeles, acel + (plus) mare care e ca o mână întinsă oricui. El arată că există loc pentru toţi nenorociţii soartei cu o grămadă de iniţiale din engleză că e cool: Two-spirited, Questioning, Intersex, Asexual, Ally, Pansexual, Gender Variant, Agender etc.

Şi uite aşa o fătucă dereglată emoţional, după despărţirea de iubitul ei prea normal care a fost atras de o altă frumuseţe feminină şi nu a mai gândit cu sufletul, ci doar cu altceva, ar fi uşor atrasă în această comunitate sub umbrela acelui + (plus). Foarte curând jumătate din noi vom fi membri împăcaţi ai LGBTQ+. Uneori chiar şi fără să o ştim.

Deci, eu unul, în calitate de normal, aş opta pentru stoparea acestei ofensive inconştiente de schimbare a mentalităţii sănătoase şi sigure a lumii şi, în consecinţă, aş sugera înlocuirea acelui + (plus) cu . (punct). Să fie mulţumiţi dacă le lăsăm pe „Q” fără o luptă aprigă (nu corp la corp că ar fi în avantajul lor…). Cercul să rămână închis şi mulţumit că este tolerat. Cred că este suficient.

Mă îndoiesc însă că voi fi ascultat şi sunt chiar sigur că în câţiva ani vor mai apărea câteva litere în acronim, se vor ridica instituţii de gen, se va face o zi naţională dedicată lor în care va fi liber, se va crea un minister LGBTQ+ cu ministru Gay şi angajaţi Queer, donatorii mai mult sau mai puţin anonimi vor fi din ce în ce mai numeroşi pentru că stresul va deregla multe suflete sensibile, iar la şcoală copiii vor învăţa o materie nouă numită „Orientări”.

Şi totul va fi bine ca şi până acum…

Briscan Zara este scriitor şi publicist