Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Stare de alertă: ce decizii importante a luat ieri Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă?

Liber la grătare la Iaşi, dar cu mască. În autobuze, interzis să vă atingeți de alți pasageri

GALERIE
Gratare C_A_ Rosetti
  • Gratare C_A_ Rosetti
- +

Autorităţile locale au anunţat ieri o serie de măsuri de relaxare pe raza municipiului, în contextul eliminării stării de urgenţă la nivel naţional. Principalele decizii ţin de o relativă intrare în normalitate în ceea ce priveşte serviciile publice. În primul rând, transportul public este accesibil publicului larg, iar, de luni, 18 mai, va funcţiona la întreaga capacitate. Totodată, s-au luat decizii şi în privinţa accesului în parcuri sau zone de agrement, inclusiv la a face un grătar, unde va trebui să avem mască, spune Primăria. Totul însă în condiţii bine stabilite, pe care le vom detalia în acest articol.

Faţă de cele cunoscute până acum, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) a decis să permită accesul în autobuze şi tramvaie chiar dacă nu mai sunt locuri pe scaune. Totuşi, cetăţenii care vor călători în picioare cu vehiculele CTP sunt obligaţi să menţină o distanţă socială de minim 1,5 metri şi să aibă mască de protecţie. De precizat că, în cazul microbuzelor CTP, accesul va fi permis doar în limita locurilor de pe scaune.

„Numărul maxim de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi limitat la numărul de locuri pe scaune, la care se adaugă un număr de locuri în picioare în măsura în care este păstrată o distanţă de minim 1,5 metri între călători. În acest scop, pe podeaua mijlocului de transport vor fi lipite autocolante cu indicaţii privind distanţa socială“, se arată în decizia CLSU.

În acelaşi timp, persoanelor care au o temperatură mai mare de 37,5 grade Celsius nu li se va permite accesul în vehiculele CTP: în acest sens, vor fi 45 de staţii în care angajaţi ai operatorului de transport vor verifica temperatura călătorilor.

„Pentru a evita aglomeraţia şi expunerea la riscul de infectare, persoanele care beneficiază de gratuitate şi persoanele cu vârsta peste 65 de ani e recomandat să utilizeze transportul public după ora 8.30“, se mai precizează în decizia CLSU.

S-au redeschis parcurile, cimitirele şi târgurile

Alte măsuri vizează redeschiderea unor obiective precum: zonele de agrement (inclusiv Ciricul), cimitirele şi diverse târguri (Bazarul, Târgul auto, Târgul de cherestea, nu şi talciocul). În schimb, locurile de joacă pentru copii din cartiere vor rămâne închise, această decizie fiind luată la nivel naţional. Totuşi, la Iaşi copiii se vor putea juca în parcuri care includ unele dotări specifice locurilor de joacă: Parcul Ciurchi, Parcul Voievozilor, Parcul Expoziţiei sau Parcul Copou.

„Cetăţenii au voie să circule pe toate aleile din parcuri doar cu condiţia să nu formeze grupuri mai mari de trei persoane, excepţie făcând membrii aceleaşi familii. Pe o bancă pot sta maxim două persoane, care vor purta măşti de protecţie. În foişoare, indiferent de mărimea acestora, nu este permis accesul decât unui număr maxim de trei persoane, cu excepţia grupurilor formate din persoane din aceeaşi familie“, se precizează în decizia CLSU.

Cum poţi merge să faci un grătar?

Primăria a dat undă verde şi la grătare în zona de agrement Ciric, dar cu următoarea precizare: „este permis accesul grupurilor formate din cel mult trei persoane, care vor purta măşti de protecţie, excepţii făcând membrii aceleiaşi familii“.

„Baza sportivă (de la Ciric, n.r.) se va deschide pentru sporturile unde se poate menţine distanţa socială şi nu participă mai mult de trei persoane. La zona de debarcader se permite plimbarea cu barca sau hidrobicicleta pe lac şi nu mai mult de două persoane într-o barcă, condiţionat de purtarea măştilor dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii. Fac excepţie membrii aceleiaşi familii, care pot ocupa întreaga capacitate a ambarcaţiunii“, se precizează în hotărârea CLSU.

Cetăţenii pot, de ieri, să meargă şi la cimitirele publice de pe raza municipiului, accesul fiind permis zilnic în intervalul orar 8.00 - 18.00.

„Pentru a respecta distanţa socială conform normelor în vigoare şi recomandărilor specialiştilor, accesul în fiecare parcelă este admis în număr limitat, de cel mult 50% din numărul locurilor de înhumare din fiecare parcelă. În capelele cimitirelor, pentru îndeplinirea ritualurilor religioase, cetăţenii pot intra gradual astfel încât în interior să nu existe decât cel mult trei persoane, care vor purta în mod obligatoriu mască de protecţie sanitară“, este măsura adoptată la nivel local.

În ceea ce priveşte pieţele agroalimentare, CLSU a informat că toate măsurile adoptate în perioada stării de urgenţă rămân în vi­goare şi pe perioada stării de alertă.

Și la Starea Civilă sunt impuse reguli: oficie­rea căsătoriilor va fi permisă în prezenţa a maximum 16 persoane din cadrul familiilor, cu respectarea măsurilor de protecţie.

O altă decizie a vizat încetarea activităţii adăpostului de noapte de la Baia Publică, iar persoanelor fără adăpost cazate pe perioada stării de urgenţă li s-a permis deplasarea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri