Liberat condiționat după un viol, un ieșean nu s-a liniștit: a luat de pe stradă o fată de 14 ani și a sechestrat-o în curte

miercuri, 17 aprilie 2024, 03:00
3 MIN
 Liberat condiționat după un viol, un ieșean nu s-a liniștit: a luat de pe stradă o fată de 14 ani și a sechestrat-o în curte

Un ieșean a încercat să răpească o fată de 14 ani care îi trecea prin fața porții. Prezența de spirit a unuia dintre băieții care o însoțeau a salvat-o. Tânărul s-a întors în doar câteva minute cu ajutoare, agresorul fiind nevoit să o elibereze. Cele cinci minute în care a reținut-o pe fată îl vor costa cinci ani din viață, pe care îi va petrece în spatele gratiilor.

I.C. își petrecuse după-amiaza zilei de 13 august 2022 cu doi prieteni, la un magazin „La doi pași”. Luați cu vorba, tinerii și-au prelungit șederea până în jurul orei 22.30, când fata a plecat spre casă, însoțită de cei doi prieteni. Drumul trecea însă și prin fața locuinței lui Gheorghe Ungureanu. Acesta a ieșit din curte și s-a îndreptat spre grupul de tineri, care au încercat să fugă. Ungureanu a prins-o pe I.C. de mâna dreaptă și de păr, trăgând-o spre curte, în pofida rezistenței fetei. Bărbatul de 43 de ani i-a spus că o duce până în casă, de unde urma să-și ia nepoata pentru a merge împreună până la tatăl lui I.C., cu care voia să vorbească. În curte, fata a continuat să se zbată și să strige după ajutor. A reușit pentru o clipă să se elibereze și să ajungă până la poartă, dar Ungureanu a prins-o din nou și i-a băgat două degete în gură, pentru a o împiedica să mai țipe.

Între timp, unul dintre băieții care o însoțeau pe I.C. a plecat pe bicicletă în căutare de ajutoare, strigând că fata este pe cale de a fi violată. S-a întors după scurt timp, însoțit de un consătean. În aceste condiții, Ungureanu a scos-o pe I.C. din curte, împingând-o ușor spre grupul care se apropia.

Incidentul s-a soldat cu trimiterea în judecată a lui Ungureanu pentru lipsire de libertate în mod ilegal. El nu se afla de altfel la prima faptă de această natură, fiind condamnat anterior la 13 ani și 6 luni de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal și viol în formă continuată, fiind liberat condiționat. În fața instanței, bărbatul a dat declarații contradictorii, spunând că avusese un conflict verbal cu băieții, întrucât auzise că vorbeau de el, apoi că le ceruse socoteală pentru că veneau noaptea la nepoata sa. I.C. intervenise, de unde și restul incidentului. Voise să-l avertizeze pe tatăl lui I.C. cu privire la băieții cu care umblă. Magistrații Judecătoriei au respins declarațiile lui Ungureanu ca nesincere, ele fiind oscilante și necoroborându-se cu declarațiile martorilor. În orice caz, bărbatul nu putuse invoca niciun motiv care să justifice atitudinea sa agresivă față de I.C., căreia cu doar câteva zile înainte îi trimisese mesaje pentru a o invita să iasă în oraș. În cursul procesului, Ungureanu a încercat să acrediteze și ideea că martorii ar fi pus la cale un plan pentru a determina reîncarcerarea lui. Nici această afirmație nu a fost acceptată de judecători.

Ungureanu a fost condamnat la 5 ani de închisoare, la pedeapsă adăugându-se și cele 1.082 de zile rămase neexecutate din condamnarea anterioară. Bărbatul a fost decăzut din drepturile părintești, iar după liberare nu va mai avea dreptul să se apropie de I.C. la mai puțin de 100 de metri timp de 5 ani. De asemenea, a fost obligat la plata unor daune morale în valoare de 15.000 lei în favoarea fetei agresate. Pronunțată luni, sentința Judecătoriei poate fi contestată cu apel.

Etichete: fata, liberat, minora, sechestru, viol

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii