vineri, 29.03.2024
Patty si Walter Berglund sunt un cuplu cu o situatie materiala prosperă, tineri, cu solide convingeri politice de stânga, părinţi ai unor copii străluciţi.
Şi totuşi, de la un punct încolo, din motive diferite, cei doi încep să resimtă din plin insatisfacţia şi dezamăgirea vieţii. Patty, în trecut sportivă de performanţă cu cariera distrusă de un accident, manifestă ca mamă un spirit de competiţie exagerat, iar Walter, intelectual şi ecologist, se vede forţat să intre în afaceri tocmai cu companiile de energie, pe care le detesta din pricina impactului lor distrugător asupra mediului. Pe măsură ce cresc, copiii îşi afirmă personalitatea, în dezacord cu ambiţiile mamei şi cu viziunile politice ale tatălui, iar familia devine un front deschis. Soţii Berglund încearcă zadarnic să-şi depăşească deprimarea tot mai accentuată, chinuindu-se fiecare să răspundă la dificila întrebare „Cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa?”.
DESPRE AUTOR
Jonathan Franzen (n. 1959) este autorul mai multor romane: Al 27-lea oraş (1988; Polirom, 2007), Strong Motion (1992), Corecţii (2001; Polirom, 2004, 2011, 2013, 2017), distins cu prestigiosul National Book Award şi cu James Tait Black Memorial Prize, Libertate (2010; Polirom, 2011, 2016, 2018) şi Puritate (2015; Polirom, 2016). A mai publicat câteva volume de eseuri, printre care How to Be Alone (2002) şi Farther Away (2012), şi unul de memorii, The Discomfort Zone (2006). Jonathan Franzen este un colaborator constant al revistei The New Yorker şi, din 2012, membru al Academiei Americane de Arte şi Litere.
De marţi, 2 iulie 2019, la chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi: "Libertate", de de Jonathan Franzen
Pret: 12 lei
Partener: Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet
Cuvinte cheie: + ediţie cu carte, top 10+, Jonathan Franzen
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |