Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Peste 80 de copii din România au rămas abandonaţi pe mai multe aeroporturi din lume după ce au plecat în excursie în cadrul unui program organizat de către Fundaţia Young Partners For Civil Society Development Association. Printre aceştia s-ar afla şi un grup de elevi ieşeni de la Colegiul Naţional, iar tabăra i-ar fi costat câteva sute de euro. Copiii care au plecat în aceste tabere au rămas fără bilete de avion fie la Tokyo, fie la Doha, fie la Milano.
Părinţii au început să ia cu asalt pagina de Facebook a fundaţiei, iar mulţi dintre cei care au participat în anii anteriori la excursii organizate de această fundaţie i-au sărit în apărare.
Ieşeanca Daniela Bucur-Grosu le-a răspuns însă acestora că „Sunt unul dintre copiii care s-au trezit pe avion în drum spre Italia că nu are nici cazare, nici bilet de avion spre România. Nu a adus nimeni în discuţie situaţiile din excursiile anterioare, aşa că cei care nu sunt implicaţi în situaţia asta n-ar trebui să fie puşi în poziţia de a-şi da cu părerea. La jumătatea zborului spre Milano sunt trezită de prietenii mei, zicându-mi că domnul Ghinoiu a fugit. Om de 50 de ani să nu fii capabil să-ţi asumi până la capăt responsabilitatea pentru un grup de 72 de minori şi să-i abandonezi peste tot prin lume pe banii lor este de a dreptul inacceptabil. Aş fi înţeles situaţia cu lipsa de fonduri (deşi greu de crezut din moment ce noi am plătit integral excursia: transport şi cazare) şi de aşa presupusul împrumut din fondurile europene dacă stătea şi încerca să ne ajute sau măcar o susţinere psihică din partea unui organizator să avem. De asemenea, nici cazarea din Tokyo n-a fost acoperită, George Manta, însoţitorul, fiind cel care a dat din banii lui pentru cazarea noastră (aproximativ 10.000 roni). După dispariţia organizatorului, cine ne va deconta şi nouă, turiştilor, şi lui George anumite costuri care au fost, după spusele lui, acoperite?“, afirmă tânăra ieşeancă.
De asemenea, aceasta menţionează şi faptul că au fost ceruţi mult mai mulţi bani pentru vizitarea unor puncte turistice, deşi preţul de bilet era mult mai mic.
Ziarul de Iaşi a intrat şi în posesia unei discuţii dintre doi tineri din Iaşi, unul dintre ei care urma să plece, iar celălalt blocat în aeroport. Acesta din urmă povesteşte cum Iulian Ghinoiu a fugit şi i-a lăsat nesupravegheaţi. „A dispărut dimineaţă. Şi-a luat bagajele, şi-a sunat soţia, i-a zis că o iubeşte şi a plecat. Copiii credeau că se duce să se intereseze de puncte turistice, dar el a fugit de fapt“, se arată în această discuţie.
Iulian Ghinoiu este cel care a organizat aceste tabere, iar până la finalul zilei de ieri, acesta nu a putut fi contactat. A fost însă publicat un anunţ pe pagina de Facebook a fundaţiei care menţionează că, „din cauza unor probleme apărute pe ultimul moment, începând cu data de 26 iunie, proiectele asociaţiei sunt suspendate“ şi că îşi cer scuze pentru inconvenientele create.
Cuvinte cheie: + liceeni abandonați, olimpici japonia
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |