anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Licitaţia de deszăpezire s-a încheiat: Zero oferte!

GALERIE
deszapezire-605x
  • deszapezire-605x
- +

Surpriză, ieri, după încheierea licitaţiei pentru atribuirea contractului de deszăpezire a celor o mie de kilometri de drumuri judeţene: niciun ofertant. Curios este că, de la lansarea procedurii pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, pe 25 iulie, şi până la mijlocul lunii august, când a fost contestată, se înregistraseră trei firme, dar fără să depună şi oferte.

Pe 16 august a apărut prima contestaţie, iar procedura a fost suspendată timp de două luni. Ea a fost reluată pe 23 octombrie, după ce unele cerinţe din caietul de sarcini au fost modificate, termenul expirând ieri. În consecinţă, valabilitatea anunţului a fost prelungită cu încă şapte zile.

Dacă nici de data asta nu va fi niciun ofertant, vor fi invitate la discuţii firmele cu care CJ are contract şi se va negocia cu toate odată. Sorin Babliuc, şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, nu a dorit ieri să comenteze situaţia. La începutul lunii, el declara că soluţia ultimă în cazul eşuării licitaţiei va fi încheierea unor contracte punctuale atunci când situaţia o va impune. Însă Eky-Sam, firmă specializată în lucrări de drumuri care a derulat inclusiv activităţi de deszăpezire şi una dintre companiile care au depus contestaţii în august, nu se va afla printre „clienţi“. Liviu Tomulesei, directorul companiei, a explicat că nu a mai participat la licitaţia reluată pentru că, deşi Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor i-a dat dreptate, „cei de la DJADP au modificat doar anumite prevederi din caietul de sarcini“. Tomulesei a reclamat că, la ultimul contract,pe trei ani şi jumătate, firma a mers în pierdere, „doar ca să respecte prevederile contractuale“.

„La începutul anului, oficialităţile au venit tot la noi şi ne-au rugat să participăm la deszăpezire. Am venit. Dar de data asta nu mai venim. Nu mai lucrăm în pierdere. Firma face sponsorizări, dar nu vom sponsoriza autorităţile pentru incompetenţa lor“, a mai spus directorul Eky-Sam.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Admitere nouă, obiceiuri vechi

Ioan Alexandru TOFAN

Admitere nouă, obiceiuri vechi

În lipsa unor criterii ferme cu privire la viaţa academică şi a unor planuri solide de viaţă, absolvenţii de liceu nici nu au la îndemână prea multe temeiuri pentru a decide ce vor studia ca studenţi. Astfel, argumentul îmbulzelii devine oarecum convingător.

opinii

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

Perpetuum praedictionem

Bogdan ILIESCU

Perpetuum praedictionem

The best way to predict the future is to create it. (Cel mai bun mod să prezici viitorul este să îl creezi.) Peter Drucker

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

pulspulspuls

Concediu la secret pentru famiglia premarelui

Concediu la secret pentru famiglia premarelui

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul şi-a luat famiglia şi a şters-o în concediu. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.